Prin raiul poeziilor din „Șoapte rătăcite-n valuri”

Culorile sufletului scriitoarei Marieta Coman sunt albastre ca întinsul cerului, galbene ca strălucirea soarelui și albe ca spuma valurilor mării. Atunci când scrie, autoarea își îmbracă emoțiile și observațiile în versuri, în metafore sublime și cuvinte care grăiesc prin tăceri și defilează pe paginile cărții, etalându-și frumusețea fără egal, dezvăluind câteva din tainele lumii sale interioare, încărcate de cântec și sens. Folosindu-și cu abilitate și încredere harul poetic, venit din paradis, autoarea a pus în paginile acestei cărți de versuri „picături de emoții frumoase” adunate din cursul firesc al vieții, pe care le-a atins cu pana gândului liric transpunându-le într-un șirag de poeme unice și atrăgătoare.
Despre aceste poeme, autorul prefeței, scriitorul Victor Constantin Măruțoiu precizează că „sunt de o sensibilitate aparte, de o melodicitate a romantismului renăscut din cenușa timpului, întru cele ce sunt ale devenirii împlinirii iubirii în cele ale veșniciei. Simboluri precum stea, culoare, timp, trecere, tăcere, vânt, val etc. sunt condensate în poemele prezentului volum în formele lor cele mai pure, rezonante, reclădind un neoromantism modern, care este descris și prin forma de versificație aleasă, anume versul liber”. Prefațatorul atrage atenția că volumul „Șoapte rătăcite-n valuri” este structurat în două părți „numite sugestiv «Valuri»și «Șoapte», parcă descriind viața omenească, pe care o vedem curgând dinspre valuri spre șoapte”.
Viața, scrie poeta e ca „o mare de valuri”, cu furtuni dar și cu legănări liniștite, cu tumultoase lecții de viață dar și cu fine nisipuri de speranță. Mai este, viața, zbor alb și neobosită căutare, e curgere de timp, revărsare de lacrimi, e libertatea ochiului de a se înălța și e a dragostei neobosită binecuvântare. Uneori ea este frumoasă delăsare, e gând inspirat, e bucurie simplă și nețărmurită visare.
„Între cer și pământ
m-am pierdut,
m-am găsit,
căutam doar un zbor,
căutam infinit…

Între cer și pământ
sunt acum
și am fost
o petală plutind,
căutându-și un rost.

Între cer și pământ
mai găsesc primăveri
și mai văd răsărit
doar din suflet de dau
tuturor câte-un pic…” (O petală plutind)
Atât poemele încluse în prima parte a volumului, cât și cele din partea a două a cărții, demonstrează, pe deplin, faptul că Marieta Coman se simte cel mai bine în brațele muzelor, plutind pe norul inspirației.
„Și îmi plimb sufletul prin poezie,
un curcubeu de stări să-mi colorez,
prefac întreaga viață într-o fantezie,
ca să ating magia ei, misteru-i să înțeleg.”

În poeziile sale, autoarea mărturisește indirect faptul că secunda magică a întâlnirii cu poezia i-a împărțit definitiv biografia în două, și anume: viața dinaninte de poezie și viața de după poezie. Dacă viața dinainte de poezie este doar o amintire pierdută în plasa timpului, viața de după poezie este pregnantă, plină de tresăriri și nuanțe, de vuiete și de „speranțe violete”. Timpul dedicat creației poetice e un timp al regăsirii de sine, al vindecării perpetue, al înfiorării și al „tăcerilor cu tâlc”. De fiecare dată când construiește o poezie, când se aruncă în valurile inspirației, scriitoarea speră să ofere cititorilor o felie din paradisul său interior populat cu inimaginabile cuvinte. De asemenea, domnia sa recunoaște că îi place să se descopere mereu, să-și recompună universul și să-l arate spre lume, în felul ei, original, gingaș și stingher. Versurile sale păstrează parfumul altei vieți. O viață prinsă într-o poezie, într-un roman sau într-un profund sentiment de iubire.
Dragostea devine, în partea a doua a cărții, subiect de meditație, este personaj central și substanța unor interogații universale, puse în versuri. Doar în prezența iubirii, scriitoarea este capabilă să sesizeze parfumul divin al vieții, doar în preajma iubirii ticăitul inimii devine mai intens iar șoaptele ajung mai delicate. Marieta Coman nu poate concepe o lume absentă de iubire, fiindcă în acest etern sentiment se află, neîndoielnic, realul scop al vieții.
„Și vine și raza de soare
lumina ei doar reflectă
nimicul din suflete goale
ce-și caută
încă pereche.

Perfectul poate se plimbă
prin lumea cernută-n iluzii
și nu își găsește perechea,
tot suferind
deziluzii…

Și-așteaptă tot câte doi,
uitați de-anotimpuri trecute,
să se-ntâlnească undeva,
într-un mit al iubirii
perfecte.”
Dezideratul împlinirii prin iubire ocupă un loc central în mitologia popoarelor și este frecvent întâlnit în istoria literaturii și culturii universale. Se spune că fiecare întrupare a omului este rodul iubirii iar noi venim pe lume pentru a fi iubiți si a răspândi iubire. Pusă sub semnul întrebării, idealizată și râvnită iubirea conferă vieții o splendoare inimaginabilă și este, deseori, asimilată cu fericirea, libertatea și zborul. Astfel, gândește poeta atunci când scrie:
„De-atâta încântare stau stelele uimite,
pe cer brodează șiruri de lumini,
ca să cuprindă pentru totdeauna între ele
magia și minunea nocturnelor iubiri…” („Picura cu stele”)
Întâlnim idealul iubirii perfecte în marea majoritate a poemelor incluse în volumul „Șoapte rătăcite în valuri”. Marieta Coman construiește o viziune optimistă asupra celui mai important sentiment uman, dragostea. Potrivit observațiilor din prefața volumului, iubirea reflectată în poemele Marietei Coman „este vulcanică, iar, mai apoi, pierzându-se, nu mai rămân din ea decât șoaptele ca reminiscențe în inimă, suflet, memorie”. (Victor Constantin Măruțoiu). Mai exact, iubirea este pentru autoare ca „promisiunea unui zânbet lung”, este poveste, îndelungă așteptare, ea se scrie cu roșul din „stiloul inimii” și se gustă mereu în doi, cu patimă, cu inocență, melodios și tandru. În sufletul scriitoarei, iubirea înflorește ca o floare de nufăr și tot iubirea își dăruiește speranțele de rouă pictate-n culori de curcubeu.
Poezia pașilor pieduți, tristețea generată de trecerea implacabilă a călătorului timp, șoaptele toamnei „de frunze uscate căzând”, refrenele îmbrățișărilor, tăcerile și „necuvintele”, zumzetele mării și zborul liber al pescărușilor, toate își fac loc, în tandem cu alte surprinzătoare, teme lirice în zona de interes creator al poetei.
Atunci când răsfoiești volumul „Șoapte rătăcite-n valuri”, apărut la Editura Ecou Transilvan în 2022, îți dai seama că ai intrat în raiul poemelor Marietei Coman. Ajungi spre el, pe un fel de cale a inimii străbătută de cuvinte delicate, de care te atașezi iremediabil, o cale bătută-n strălucite versuri, pe care calci în vârful picioarelor, fiindcă nu dorești să strivești amprentele lăsate de sufletul autoarei. Cu cea de a treia sa carte de poezie, Marieta Coman s-a prezentat exemplar în fața publicului, prin însemnate rânduri poetice, trecându-și sentimentele prin filtrul unor construcții lirice originale, ce ating inimile cititorilor îmbogățindu-le simțirea și imaginația.

Liliana Moldovan