19 C
Nürnberg, DE
June 30, 2026
Institutul Cultural Român

Spectacolul „Regina Mamă”, cu actorii Oana Pellea și Marius Manole, la Shaw Theatre din Londra

Comunicat

Spectacolul de teatru Regina Mamă, o producție de excepție care îi aduce pe scenă pe Oana Pellea și Marius Manole, doi dintre cei mai apreciați actori ai teatrului românesc contemporan, va putea fi văzut la Londra duminică, 17 mai 2026, la Shaw Theatre, oferind spectatorilor o experiență teatrală intensă și profund emoționantă. Sunt programate două reprezentații, de la ora 14:00 și de la ora 17:00. Jucat în limba română, fără supratitrare, spectacolul explorează cu finețe și intensitate relația complexă dintre o mamă autoritară și fiul său adult, reunit cu aceasta după o lungă perioadă de absență.

Evenimentul este organizat de Enjoy Events și beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român de la Londra, ca partener de promovare.

Prezența pe scenă a actorilor Oana Pellea și Marius Manole conferă acestei producții o forță aparte. Cu o carieră impresionantă în teatru și film, Oana Pellea este recunoscută pentru profunzimea și sensibilitatea interpretărilor sale, în timp ce Marius Manole se remarcă prin intensitatea și expresivitatea jocului, fiind unul dintre cei mai valoroși actori ai generației sale.

„Un text minunat. E comedie? Da. E și drama? Da. E Teatru? E Viață? Rămâne la latitudinea dumneavoastră să decideți. O mamă și un fiu. Două generații, două lumi dar un unic Univers. E multă iubire și duioșie în Universul lor, sunt lumini si umbre, conflicte si împăcări, glume si acuze, regrete, emoție si hohote de râs… Vi se pare cunoscut? Nu-i așa că sună a Viață?ˮ – Oana Pellea

„Două personaje care, sub masca durității, ascund o vulnerabilitate incredibilă. În perioada asta a vieții noastre, ne e mult mai comod să fim agresivi, să atacăm, să fim pe picior de război. E aproape rușinos să mai spui „mi-e dor”, „mulțumesc”, „te iubesc”. Ne ferim să ne arătăm slăbiciunile – cu prietenii, cu colegii, chiar și cu părinții noștri. Dar iubirea nu stă deoparte; vine peste tine chiar și atunci când fugi de ea.ˮ – Marius Manole

Regina Mamă

de Manlio Santanelli

Asistent regie: Mădălina Ciupitu

Scenografie: Mădălina Marinescu

Costume: Maria Ștefănescu

Muzica: Andrei Irimia

Producător: Prestige Art Production

Related posts

„De capul nostru“, la Festivalul Internațional de Film Est European – BEAST din Porto

Ion Marius Tatomir

Expoziție de grafică Horațiu Mălăele și decernarea titlului onorific „Amicus Romaniae”, la ICR Lisabona, de Ziua Culturii Naționale

Ion Marius Tatomir

Filmul „Rusalka‟, prezentat în programul Noul Film European 2025 din Suedia

Ion Marius Tatomir

Conferința internațională „Imperium et Barbaricum at Rome. 75 years after Eggers”

Ion Marius Tatomir

Dada – Lectura: Maratonul hazardului poetic la Palatul Béhague

Ion Marius Tatomir

Filmul „The Secret of Pin-Up Island”, r. Alecs Năstoiu, proiectat la Stockholm în cadrul Lunii Francofoniei în Suedia

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy