motto:
În cumpăna lumii stau toate
Și bune și rele de-o seamă,
Cu vârf și-ndesat cât se pate,
Și-aicea la viață dăm vamă.
De vrei să știi pierduta noastră urmă
Cât se deșiră-ncet în cel trecut,
De când pe-aici desprinsu-ne-am de turmă
Să facem lumii ăsteia-nceput,
Întreabă dealul, muntele, câmpia,
Întreabă codrul cel de nepătruns
Întreabă pân’ la urmă veșnicia
Și de la ei afla-vei cel răspuns.
Ți-or spune toțí c-aici, din vremi bătrâne
Au fost strămoșii tăi pân’ la Adami,
Că muntele și dealul plin de stâne
A lor a fost în miile de ani,
Că cea câmpie, vălurită-n grâne,
Muncită-a fost din greu de truditori,
Ea datu-le-a mereu cea dulce pâine
Chiar de-au cerșit în vară ploi la nori.
Că înmiiți sub pronia cerească
Ne-am tot lărgit moșia-n necuprinsuri,
Ducând cu noi ce-a vorbă bătrânească,
Povești știute, cântece și visuri
Și datini vechi și-atâtea obiceiuri
Ce rânduit-au viața-n anotimpuri
Și mai apoi colindele cu leru-i
Ce au rămas așa, din cele timpuri.
De când suntem pe-aici? din străvechim,e
Și-n urma noastră doarme veșnicia,
La Timp i-am dat din greu jertfelnicime
Cu viața noastră să-nsfințim moșia,
Iar din Columne am făcut troițe,
De veghe puse-n margini de hotare,
Cu ele timpul țese-n patru ițe
A vieții noastre lunga cea cărare.
Cu noi și-n noi purtăm răbojul scris
C-aici suntem stăpâni la noi acasă
Și-om fi de-apururi purtători de vis
Că Domnului mereu de noi îi pasă.
Așa că fiți străjeri și ziditori
La neam și țara asta nemurită,
Doar la ceresc mereu să-i fim datori
Cât viața ne e dată-a fi trăită.
Nu vă îndoaie vânturi și furtuni,
Nu vă îmbie dulcile păcate,
Nu vă coboare nimeni în genuni
Că v-ați trădat țărâna și cel frate.
Fiți brațul oțelit ce-și ia puterea
Din huma însfințită cu eroi,
Mereu aici a voastră fie vrerea
Și nici-oadat nu dați vre-un pas napoi.
*
Că doar așa în fală și-n mândrie
Înveșniciți în ceruri lângă moși,
Această țară veșnic o să fie
Sub umbra unor ani, mai norocoși.
MIRCEA DORIN ISTRATE
