Autorul romanului intitulat „Poezie și agonie: tinerețea poetului”, nu mai are nevoie de nicio prezentare deoarece activitatea sa literară ca poet, romancier, dramaturg și critic literar este binecunoscută și a fost apreciată, de-a lungul anilor, de erudiți critici literari și de către valoroși scriitori din țară și străinătate. În cadrul remarcabilei sale opere literare care include 25 cărți de poezie, 18 romane, 24 cărți de critică literară, 4 volume de piese de teatru, 5 antologii de proză scurtă, 3 volume de interviuri, 6 cărți despre Sfinții Închisorilor, câteva volume de eseuri și cărți de terorie literară. În toate cărțile sale, Al. Florin ȚENE se preocupă în mod deosebit de problema destinului poeților și al poeziei. Scriitorul, pe care, senior editorul Johnny Ciatloș Deak în consideră „un străjer al literaturii române contemporane”, încearcă să dezlege enigma nașterii poeziei, întrebând-se care este misterul apariției unui poet de geniu, cum arată neliniștile sale creatoare și ce conduită existențială adoptă acesta pe drumul său spre succes.
Luând în considerare toate aceste frământări literare, Al. Florin Țene, construiește în romanul său, portretul scriitorului ideal, al cărui destin este dominat de dansul dintre agonie și extaz.
Cu mintea măcinată de întrebările existențiale specifice adolescenței și tinereții, dar cu sufletul pregătit pentru zborul spre atrăgătorul și magicul cer al literaturii, eroul cărții, Mircea Tănăsescu devine prototipul poetului înzestrat cu un talent sclipitor, dar care adoptă o dualistă filosofie de viață, ce îl obligă să se penduleze între nevoia de supraviețuire și arzătoarea dorință de a-și parcurge propria cale spre împărăția poeziei.
Orfan de mamă, cu un tată abuziv, care îi oferă o viață la limitele subzistenței, Mircea înțelege, de timpuriu, că trebuie să plece din satul natal pentru a se rupe de nocivul mediu în care a crescut. Alungat de acasă de tatăl său, elevul de liceu ajunge la București, se înscrie la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din capitală, învață să se descurce singur și „pornește pe drumul spre afirmare în lumea literaturii”.
Încă din primul capitol al romanului, firul narațiunii e limpede și decurge lin (fără inutile întorsături și schimbări de situații), asemenea vieții tânărului poet, care, o dată evadat din casa părintească, nu mai simte apăsarea fără de margini a destinului. Dimpotrivă, descoperă că este un răsfățat al sorții. Urarea pe care i-o adresează, ca o pricepută ursiroare, „țața Maria” : „Feciorule, să ai noroc în București”, se adeverește iar, elevul de liceu și apoi absolventul, Mircea, întâlnește „oamenii potriviți” care îl așează pe traiectoria realizării profesionale și literare. Un moment crucial în invernarul narativ al personajului principal îl reprezintă călătoria în Arabia Saudită, la înstărita și influenta familie a prietenului său, Arafat, dar și providențiala întâlnire cu scriitorul Radu Albala, patronul unei edituri și a unei tipografii, a cărui avere este moștenită de Mircea, care se trezește peste noapte, că este patronul editurii și proprietalui casei unde locuia răposatul Radu Albala.
Deși, la prima vedere, am putea înțelege că romancierul idealizează viața eroului său, mai ales în a doua parte a cărții, care este eliberată de dramatismul inițial, Al. Florin Țene, după cum ne-a obișnuit deja în cazul scrierilor sale anterioare, își păstrează luciditatea și își exersează, și de această dată cu succes, abilitatea de a insera în roman, secvențe din istoria literaturii române și pagini de poezie din creațiile sale. De asemenea, Domnia sa. amintește despre efectele dictaturii comuniste, trage concluzii pertinente cu privire la trecutul și viitorul literaturii, ajutându-i pe cititori să înțeleagă cum funcționa cenzura din presa și literatura socialistă. Din când în când, prin vocea protagoniștilor din carte, apelează la aforisme și se referă la obsesia personajului principal pentru anumite cărți și pentru viețile anumitor scriitori.
În concluzie romanul oferă o lectură antrenantă și plăcută dobândind un farmec aparte prin relatarea poveștii de dragoste dintre Mircea și Liana dar și prin interesantele detalii geografice și culturale despre Arabia Saudită.
Pe parcursul cărții, Al. Florin Țene reușește să demonstreze că pentru autorii de geniu viața își află sensul, exclusiv, în orizontul poeziei. „A fi poet înseamnă să simţi durerea celuilalt cu propriul tău sânge, să-i trăieşti singurătatea până la ţipăt, să te îndrăgosteşti până când conturul propriei inimi ia forma inimii celuilalt şi nu mai ştii a cui este lacrima, surâsul, gândul. În măsura în care o carte înseamnă şi un dialog între idee și trăire.”
Definind această inefabilă și universală stare a celor care compun poezie, autorul romanului ajunge la înțeleapta concluzie că, în fața unor realități triste, nedrepte și dureroase, doar credința, iubirea și libertatea de creație ne mai pot salva. Ajutându-ne să identificăm care ar fi virtuțile literare specifice marilor autori de poezie, romanul se metamorfozează, treptat, într-un text apologetic adresat Poeziei și tuturor discipolilor ei. Acest lucru conferă cărții intitulate „Poezie și agonie” o valoare specială, deosebit de frumoasă, și o transformă într-un text ce înalță cititorii, le înaripează sufletele și îi încurajează să se simtă extraordinar de bine în marea și luminoasa cetate a muzelor și a slujitorilor lor.
LILIANA MOLDOVAN
