E vraiște această toamnă
larg se desfată-n vitralii colorate
Îmbătrânește octombrie încet
cu tâmplele arse de mângăieri înțelepte.
Retrasă în sanctuarele iuirii
alung cuvintele cu vârful degetelor,
le sparg cu buzele
și le deșir
delirant
într-un minuscul poem
eliberat din poala tăcerii.
Se înfiripă un gând,
o silabă zboară dusă de vânt
îmbrac poemul în timide șoapte
și-mi las versul să se piardă
printre frunze moarte.
Liliana Moldovan
