24 C
Nürnberg, DE
May 28, 2026
Exclusiv Preşedinţia României

Alocuțiunea susținută de Președintele României, Nicușor Dan, în cadrul evenimentului „Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării din cadrul inițiativei România Imună”

27 mai 2026

Președintele României, Nicușor Dan, a participat miercuri, 27 mai 2026, la Palatul Cotroceni, la evenimentul „Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării din cadrul inițiativei România Imună”.

Vă prezentăm în continuare transcrierea alocuțiunii susținute de Președintele României în cadrul evenimentului:

Bună ziua!

În primul rând, vreau să felicit organizatorii pentru această conferință. Îmi aduc aminte că, în urmă cu 26 de ani, ca ONG-ist, organizam aici o conferință, îmi aduc aminte – autobuze, cazări, toate astea – e foarte complicat să organizezi, felicitări organizatorilor!

E important ca, în acest demers foarte important, să avem împreună instituțiile statului, societate civilă, mediu privat, cum s-a spus deja, și testul pentru noi este – ca de multe ori pentru România – testul pentru noi este să vedem dacă vom reuși în timp să coalizăm aceste energii.

S-a spus deja, dezinformarea nu e doar o chestiune de democrație, nu este doar o chestiune de etică, este o chestiune de prosperitate, pentru că există o corelație între încrederea din interiorul unei societăți și prosperitatea acelei societăți, și dezinformarea exact acolo atacă, la nivelul de încredere reciprocă din interiorul unei societăți.

Dezinformarea de azi, cum știm, nu mai este o succesiune de operații ad-hoc, este coordonată, este pe multiple planuri și se bazează pe tehnologie. De aceea, răspunsul la ea trebuie să fie la fel de coordonat.

Și nu este vorba numai de politică în sensul restrâns al termenului. Avem dezinformare în zona medicală, și asta costă, costă resurse și costă chiar vieți. Avem dezinformare în zona economică, cum s-a spus. Avem dezinformare în zona, de exemplu, a siguranței femeilor, victime ale abuzului, care unele dintre ele refuză să poarte brățara electronică din diferite speculații care au ajuns la ele.

Și aici avem o discuție foarte vie despre cum facem să protejăm spațiul informațional fără ca, în același timp, să limităm libertatea de exprimare. Tot timpul trebuie să avem această linie în cap.

De fapt, ce este dezinformarea în raport cu democrația? Ce e democrația? Foarte pe scurt, democrația înseamnă niște oameni care încearcă să se influențeze în mod legitim unii pe alții pentru ca împreună să ia deciziile cele mai bune pentru ei ca societate.

Și ce este dezinformarea? Înseamnă să pervertești acest mecanism, adică să dezechilibrezi ierarhia de argumente în mod artificial și să introduci niște elemente factual false pe care, promovându-le, să le faci adevărate. Și, în felul ăsta, ataci democrația însăși. Și atunci, noi trebuie să ne uităm la acele mecanisme care pervertesc o ierarhie de valori și de acțiuni legitime pe care societatea o produce pentru ea însăși, fără să ne atingem de posibilitatea cetățeanului de a exprima orice idee, opinie, evaluare dorește.

Ce trebuie să facă statul? În primul rând, să comunice coerent și strategic, și, dacă se poate, uman și nu propagandistic, cum, din păcate, politicianul, încurajat de consultanți, o face adesea. Și apoi, când comunică, trebuie să se ducă acolo unde e publicul, pentru că vedem că noi toți, politicienii, suntem prin talk-show-uri, ne certăm unii cu alții, și pe TikTok sunt alții. Și unele sunt subiectele pe care le dezbatem noi între noi la televizor, și altele sunt subiectele pe care le dezbat oamenii pe TikTok. Și chiar uneori jurnaliștilor li se pare cumva ridicol să pună politicianului o întrebare de care 30% dintre oameni sunt deja convinși că e o realitate pe rețelele sociale.

Deci, instituțiile statului, pe de o parte, trebuie să comunice obiectiv. Pe de altă parte, trebuie să fie capabile să se ducă acolo unde publicul este și să fie capabile să răspundă în ritmul în care diferite segmente ale publicului se așteaptă să primească un răspuns.

E nevoie, evident, de cooperare între instituții, e nevoie să înțelegem ce au făcut alții bine, și de asta felicit organizatorii că au adus la întâlnirea de azi reprezentanți ai instituțiilor europene.

Mai am niște sfaturi, dar o să trec peste ele. Doar pe ultimul – trebuie să ne concentrăm pe factorul educațional în zona de educație media și digitală, pentru că este o chestiune chiar de securitate națională.

Și ultimul, ultimul lucru: comunicăm, comunicăm strategic, dar oamenii către care ne adresăm trebuie să aibă minima încredere să ne asculte când noi deschidem gura. Și asta înseamnă că trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor în autoritățile publice.

Mulțumesc foarte mult. Sunt sigur că va fi o conferință foarte interesantă și, de pe acum, sprijinul nostru pentru tot ce urmează.

Related posts

 Rusia trebuie să fie ajutată să devină o colonie a Asiei

Liliana Moldovan

La majorat: „Așii români” – o școală a demnității românești

Liliana Moldovan

Simfonia culorilor din versurile Doinei Pană Chira

Liliana Moldovan

Aproape cu inima, de Hristos Înviat!

Liliana Moldovan

„Femeia, muză între cântec și vers”- la întâlnirea din 28 martie a Cenaclului „Aurel Filimon din Târgu-Mureș

Liliana Moldovan

Joi, 27 noiembrie 2025, ora 15.30 – Eveniment cultural la Biblioteca Judeteana Valcea

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy