Aerul respiră Oltul ce aduce balade lângă butoaie cu vin
Amintirea respirată când m-am născut pe ulița cu pietre vrnite din povești
Mă cheamă să mă întorc la strada întoteauna cu pelin
Unde vocile copiilor au rămas amintirii în curtea școlii.
Căruța trasă de un nechezat de cal umplută cu struguri
Din care furam gustul mustului seara scurs din lin
Pe când pulpele fetelor jucând pe struguri aminteau de ruguri
De foc aprins de dor în piepturi de adolescenți la prima iubire.
Aceste toate au încăput într-o bulă de aer respirat
Când mama m-a adus pe lume și soarele își rupea raza în stuguri
Pe strada cu amintiri și legende asemeni unui sat
Mă fac să mă întorc la tine acum la tâmple cu multe meșteșuguri.
Orașul ieșit încet din legende uitate și dulci povești
Mă face să mă întorc venind de departe și nu-l găsesc,
Toate m-i se par ieșite din cărți îngălbenite și livrești,
Îmi rămâne sufletul în pahare goale și nu-l părăsesc
Orașul meu din legendă rămas în gesturi tinerești.
În orașul natal când mă întorc aud diferite povești:
La volanul autoturismului meu
Cutreer ţara şi distanţele se-nfăşoară pe roţi
În urmă rămâne miriştea nedesţelenită
Şi oameni miraţi pe la porţi.
Privesc uneori prin lunetă şi văd
Omul mâncând cartofi, aruncând cojile pe jos.
-Doamne, vezi ? Mănânc numai cartofi, sunt prăpădit!
Iar Dumnezeu îi răspunde sfios:
-Priveşte în urmă, altul mănâncă cojile, mulţumit!
Autoturismul merge mai departe
Iar eu citesc viaţa ca din carte:
Prin parbriz văd două întâmplări:
În propria-i vilă, Ion se scoală spre prânz
Ia o gură de wisichi şi scuipă:
-Miroase a ploşniţă! Îşi zice:
-Mama iei de viaţă!
De-ţi vine să-l plângi de milă.
Se împarfumează şi se urcă în propria-i limuzină
Plecând la servici unde este patron.
Mai ia un wisichi cu ghiaţă
După care înjură:Mama ei de viaţă!
Ioan, stă la etajul zece şi cântă
Omoară o ploşniţă de pe o uşe frântă.
-Ce frumos miroase, a wisichi!
Liftul nu merge, coboară pe jos.
Se agaţă de un autobuz jegos.
Gândindu-se la o invenţie ingenioasă,
Exclamă: viaţa e frumoasă!
*
La volanul autoturismului ce nu-l am
Povestesc oamenilor despre un cal bălan.
Când trupul o ia înainte să plec spre orașul adoptiv
Rămâne sufletul pe strada copilăriei când poetul emotiv
S-a întors în orașul natal
cu toate păsările lui zburătoare
aceleaşi râu îi aduc la mal
amintiri din clipe arzătoare.
S-a întors poetul pe strada copilăriei
şi e o altă adresă pe casa lui
bronzul toamnei sună în frunza viei
şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.
…Ceaţa timpului,val după val,
peste nuci încet se lasă
prin inimile oamenilor din orașul natal
trece poetul,amintire,spre casă.
Al.Florin Țene
