November 12, 2026
Exclusiv

O memorabilă lansare de carte la întâlnirea  Cenaclul „Aurel Filimon”din Târgu Mureș

Pe 25 iunie 2025, la Casa Memorială „Avram Iancu” din Târgu Mureș, a avut loc un eveniment literar deosebit, și anume, lansarea volumului de povestiri cu caracter autobiografic „Zborul dimineților cu rouă”, semnat de scriitoarea Elena Voichița Toma. Într-un cadru cald și emoționant, evenimentul s-a desfășurat sub egida Cenaclului „Aurel Filimon”, care a marcat ultima ședință literară înainte de vacanță, activitatea cenaclului urmând să fie reluată în luna septembrie reunind scriitori, iubitori de literatură și oaspeți de seamă din țară și străinătate.

Cartea a fost lecturată înainte de momentul prezentării de către Liliana Moldovan, Mircea Dorin Istrate, Vasile Luca, Iov Roiban Oroianu, colegii de la cenaclul mureșean care au dat citire comentarii literare remarcabile prin sensibilitatea interpretării și profunzimea hermeneutică.

Liliana Moldovan, spre exemplu a remarcat faptul că „textele de proză incluse în acest volum se remarcă prin calitățile literare excepționale care sunt puse în evidență prin stilul direct de exprimare, oralitatea nedisimulată și folosirea unor expresii populare și a unor regionalisme specific ardelenești. Povestirilor nu le lipsește limbajul poetic iar firul narativ amintește de formula de adresare specifică poveștilor. Dialogurile sunt pline de spontaneitate și umor iar personajele evocate ne poartă spre o lume aflată la momentul crepusculului. Expresiile vizuale și auditive sunt pline de prospețime naratoarea plasându-ne în mijlocul unor momente de viață autentice, în cadrul cărora secvențele din natură și evocarea figurilor emblematice care i-au marcat viața autoarei, joacă un rol esențial.”
Președintele onorific al Filialei Mureș al Ligii Scriitorilor din România, și-a exprimat părerea despre acest volum într-o manieră inedită prin intermediul unor alese versuri care exprimă părerea domniei sale despre cartea lansată :
Ochiul meu de-o lungă vreme, sta-va iar înlăcrimat.
Tot citind la a ta carte în clipită de visat.
Gândul meu, pierdut de-acuma, în cea vreme minunată,
Sta-va-n raiul tinereții ceea scurtă și curată.
Tot ținându-mi vie clipa ce mă- -nfiorează încă,
Tot urcându-mă din humă, în cel rai cu pace-adâncă.
Apoi a continuat, stabilind că: „această minunată carte, scrisă cu pana sufletului de doamna Voichița Elena Toma, pensionara noastră cea cu suflet mare de copil, autoare a mai multor volume de poezie și proză scurtă, basme și povești pentru cei mici, dar și o necesară continuare, tot atât de frumoasă a cărții sale „Unde se leagănă visele”.
În originala sa cuvântare, scriitorul Iov Roiban Oroianu a mărturisit că a citit volumul de povestiri al Voichiței Toma cu deosebită plăcere remarcând spre finalul intervenției sale: „Am călătorit pe aripi de vis, alături de educatoarea Voichița, colega noastră de cenaclu, prin satul Aluniș…Cu unchiu Petre și Moșu, Tata Ane, hălăduind pe dealul Cohlanului. Ne-am nimerit la coasă, că-i vremea fânului! Am tras breazdă…și cătră seară l-am și pus în căpiță! Da surpriza a fost la ojână… că din straiță o scos pită șî slănină!”
„ Cartea „Zborul dimineților cu rouă” – a semnalat scriitorul și jurnalistul Vasile Luca” vine ca o adiere caldă dinspre trecut, purtând cu sine parfumul dimineților de la țară, autoarea construiește, cu migală și emoție, o tapiserie de întâmplări adevărate, decupate dintr-o copilărie trăită în inima satului românesc, pe fundalul unei epoci marcate de război, colectivizare și suferințe tăcute.Poveștile adunate în volum nu sunt doar simple rememorări, ci secvențe vii, în care cuvintele poartă ritmul inimii, autoarea scrie cu simplitate, dar nu cu superficialitate, ci cu acea profunzime a omului care a trăit, și a păstrat comorile vii pe care le păstrăm fiecare, ca cel mai frumos dar din viața noastră.Cele două cărți în toată cuprinderea lor, ne poartă în lumea mirifică a copilăriei, a confesiunii, mai degrabă care vin din dorința unui gest de recuperare. Fiecare povestire se învârte în jurul unui membru al familiei și al unor valori profund umane: iubirea, loialitatea, credința, al unei identități colective – a satului, a familiei, a copilului devenit adult. „Zborul dimineților cu rouă” este, în cele din urmă, o pledoarie pentru neuitare. O carte care se citește cu mintea, dar se trăiește cu inima.”
Un moment special l-a constituit lectura comentariului critic semnat de Valentin Lupea, prezentat cu emoție de scriitoarea Doina Pană, care a adus în prim-plan valoarea literară și umană a volumului, subliniind autenticitatea și rafinamentul stilistic al autoarei.

„Limbajul acestei splendide cărți dă prilejul criticului literar să nu fie doar un simplu însoțitor de bord al unei cărți, așa cum greșit spunea cineva contemporan, ci să constate prezența acelui atribut nostalgic al cărții, cazul de față, care recompune vârstele trecute cu siluetele extompate ale părinților, ale rudelor și ale celor din jurul autoarei, fiind ea însăşi implicată din interior în această lume de altădată, tânjind de dorul acestui paradis domestic scufundat definitiv în amintiri trăite și retrăite la intensitate maximă.” (Valentin Lupea)

Cu deosebit interes a fost ascultată mărturisirea autoarei, care a împărtășit cu emoție și bucurie gânduri despre geneza volumului și semnificația acestor povestiri care împletesc fragmente de memorie, introspecție și trăire autentică.

„Născută înainte de Sfintele Paști, îngrijită cu atâta profesionalism de distinsul scriitor Valentin Marica, care-i dăruiește și «Cuvântul de întâmpinare», la Editura Cezara Codruța Marica din Târgu Mureș, la fel ca și celelalte 13 cărți apărute anterior, «Zborul dimineților cu rouă» continuă povestea din «Unde se leagănă visele» , carte premiată în februarie 2023 , de Liga Scriitorilor din România, cu «Premiul pentru cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționale». Președintele onorific al Ligii Scriitorilor Români, filiala Mureș, domnul Mircea Dorin Istrate, îi adaugă acestei cărți, în final, o postfață plină de sensibilitate.
Atunci, în 2022, mi se părea că nu am spus totul. Amintirile stocate într-un ungher al sufletului, au apărut sub forma «celor rămase nepovestite»: «Ploaia cu pietre», «O trăbuit să mă-nscriu primu- n colectiv», «Cloșca cu pui», «Dacă am fi fost numai noi doi», «Trenul Personal», «Bivolițele», «Ceasul colorat al bunicului», «La fân».
Am crescut, a apărut «Desprinderea» de părinți, bunici, de satul natal care mi-a fost cuib atâția ani și plecarea spre locuri total necunoscute, pe un «tărâm al făgăduinței» pe care eu, pe vremea aceea, îl cunoșteam prea puțin. Un mediu nou, un oraș mare, ofertant, cu profesori exigenți, unul și unul, într-o școală cu tradiție, serioasă, după un examen la fel de serios, mediu în care ne-am acomodat și noi, deși, la început, eram priviți de orășeni cu oarecare neîncredere. Povestirile: «Veta cu naveta», «Ferestre spre lume», «Cutia cu garoafe roșii»,«Fantomele vesele», «1977», sunt străbătute de fior adolescentin, ghidușie, de multe ori hazlii, cum a fost și viața de elev în aceea perioadă.
Cum era și firesc, au apărut «Amintirile amestecate»: «Mașinuța albastră», «Nelu și Neluțu», care completează lumea copilului, a copilului fericit, alături de familia sa, care îi dăruiește dragoste și îi călăuzește pașii cu responsabilitate, sau «Un șăulean în America», «Pe Murăș în sus»,” «Cireșii sălbatici de pe dunga dealului», «La piață la Deda», «Lili», povestiri diverse ca problematică, dar pline de sensibilitate.
Apoi, aceea lume a satului, cu tradițiile și obiceiurile sale care te-nvață să umbli copăcel încă de mic, să le respecți cu sfințenie. Cineva spunea: «Satul meu este un univers protejat într- un vas de argilă, modelat de mâinile străbunilor mei, ai tăi, ai noștri.»

Seara a fost îmbogățită emoțional de intervenția artistică a îndrăgitei interprete de muzică populară și romanțe Maria Moldovan, care a adus un plus de farmec și emoție prin interpretările sale pline de suflet, în acord cu atmosfera evocatoare a volumului lansat.

Invitata specială, scriitoarea Ana Munteanu Drăghici, sosită din Statele Unite ale Americii, și-a exprimat bucuria de a fi prezentă la eveniment și de a face parte din antologia „Pagini din necuprinsul inimii”. Ea a recitat cu intensă trăire poezia „Mama” de George Coșbuc, aducând un omagiu valorilor universale ale iubirii materne și familiei tradiționale românești.

După intervenția extrem de sinceră a elevului David Murvai care a vorbit despre personalitatea doamnei Voichița Toma și despre cărțile pe care le-a scris, evenimentul s-a încheiat, cu o sesiune de autografe și fotografii, lăsând în sufletele celor prezenți ecoul unei întâlniri de neuitat, unde literatura, muzica și prietenia au dat glas unei serate literare de excepție în cadrul căreia roua emoțiilor sincere s-a împletit cu bucuria întâlnirii cu volumul „Zborul dimineților cu rouă”, care este o mărturie emoționantă a unei vieți trăite cu demnitate, scrisă sensibilitate și născută din dorința autoarei de a-și transforma amintirile în artă.

Liliana Moldovan

Related posts

Forumul de Afaceri Lituania – Regatul Unit 2026 de la Londra (U.K)

Ion Marius Tatomir

Limba română în diaspora – o moștenire vie, păstrată și transmisă mai departe la Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

SĂRBĂTORI FERICITE! Cu pace liniște și sănătate iar poezia să vă fie leac de toate.

Liliana Moldovan

Teilnahme an der Veranstaltung des Integrationsrates Nürnberg und der AGABY zu Bildung, Vielfalt und Antidiskriminierung

Ion Marius Tatomir

La cenaclul literar“Al.Florin Țene “ – Medalionul literar “1 Aprilie –Ziua Păcălelilor, dar și al Poeziei“

Liliana Moldovan

Poeziile Crăciunului de Voichița Toma

Liliana Moldovan

56 comentarii

https://schoolido.lu/ October 26, 2026 at 12:32 pm

References:

Payid pokies deposit https://schoolido.lu/user/chainlamp06/

Replică
guzhen0552.cn October 27, 2026 at 12:54 am

References:

Real money pokies bpay guzhen0552.cn

Replică
https://undrtone.com October 27, 2026 at 5:22 pm

References:

Wire transfer casino welcome bonus https://undrtone.com

Replică
https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=98947 October 28, 2026 at 6:26 pm

References:

Play online pokies payid australia https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=98947

Replică
wire transfer casino payment Australia October 30, 2026 at 8:28 am

References:

Casino banking wire transfer australia wire transfer casino payment Australia

Replică
app.wedonthavetime.org October 30, 2026 at 9:17 am

References:

Wire transfer casino games australia app.wedonthavetime.org

Replică
neosurf casino ios australia October 30, 2026 at 10:05 am

References:

Buy neosurf voucher australia neosurf casino ios australia

Replică
jnachmankecelesteq October 31, 2026 at 8:42 pm

What seems to be the trend here with Seiko and “The Black Series”, however, is that the brand only changes the way a watch looks and neither how it works nor the movement inside. This is maybe a missed opportunity to transform a “regular” diver into a true “black-ops” diver. 
view details

Replică
bank transfer casino australia November 1, 2026 at 12:53 am

After uploading my driver’s license and utility bill, approval came within four hours—much faster than the hours typical elsewhere.
During my three months of regular testing, I never
waited longer than two hours for any cryptocurrency withdrawal, and most completed within 30
minutes. The best fast payout casinos I’ve tested process cryptocurrency withdrawals almost instantly and e-wallet transfers within hours.
I’ve seen bitcoin casinos australia withdrawals complete
in under 20 minutes and e-wallet transfers finish within two hours.

Deposits are typically completed within 10 seconds, while withdrawals are usually processed within 24 hours.
While some casinos allow you to deposit with instant bank transfer casino australia transfer without verification, KYC (ID
and proof of address) is usually required before the first withdrawal.

Replică
muchbetter online slots canada November 7, 2026 at 7:36 pm

References:

Muchbetter casino online muchbetter online slots canada

Replică
http://bbs.wj10001.com November 7, 2026 at 10:09 pm

References:

Muchbetter live casino http://bbs.wj10001.com

Replică
https://firearmscanada.com/ November 8, 2026 at 4:47 pm

References:

Online casino accepting idebit https://firearmscanada.com/author/billbrass75/

Replică
https://community.moodyteas.co/ November 9, 2026 at 3:05 am

The platform suits users who prefer simple and efficient online casinos that accept Neosurf. It is frequently included among casinos that accept Neosurf for players who want bigger rewards. Its flexibility makes it a strong option among Neosurf casino sites for Aussie Players. It’s often listed among Neosurf online casinos in Australia for its reliability. Easy and convenient transactions at Neosurf online casinos in Australia

References: https://community.moodyteas.co/d/16-neosurf-casino-login-australia-access-payment-guide

Replică
welcome bonus paysafecard casino canada November 9, 2026 at 3:33 am

References:

Fast payout paysafecard casino canada http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8399492

Replică
poudreoverlook.com November 9, 2026 at 3:49 am

The PayID system runs through the Australian banking system, not some random third-party processor. Compared to old-school bank transfers or cards, PayID just feels like it’s built for how we play today. Most casinos let you make PayID deposits, and more are adding PayID casino withdrawals too. That’s a big reason players who are gambling online are switching to PayID at so many Australian casinos.

References: https://poudreoverlook.com/forum/topic/the-secret-of-pokies-online-australia-payid/

Replică
neosurf casino for australian players November 9, 2026 at 5:20 am

References:

Secure neosurf casino australia https://xn—-7sbarohhk4a0dxb3c.xn--p1ai/user/banjoexpert66/

Replică
https://topsitenet.com/profile/chickdrop6/2827461/ November 9, 2026 at 5:54 am

References:

Online casino australia payid https://topsitenet.com/profile/chickdrop6/2827461/

Replică
earthwiki.space November 9, 2026 at 6:15 pm Replică
fzquan8.cn November 9, 2026 at 8:32 pm

References:

Wire transfer casino reviews australia https://fzquan8.cn/home.php?mod=space&uid=178985

Replică
https://docs.monadical.com/o9el8iWmQjKAU_1oV7AZFg November 10, 2026 at 4:08 am

References:

Mindesteinzahlung casino sofortüberweisung https://docs.monadical.com/o9el8iWmQjKAU_1oV7AZFg

Replică
google pay online casinos canada November 10, 2026 at 6:31 am

References:

Google pay casino no deposit bonus http://oneclickcarehk.com/forum/home.php?mod=space&uid=296842

Replică
online casino paying by bank transfer November 10, 2026 at 7:24 am

References:

Instant bank transfer withdrawal casino https://linkvault.win/story.php?title=free-online-games-on-crazygames-play-now

Replică
best neosurf pokies australia November 10, 2026 at 11:53 am

References:

Neosurf casino promo codes australia https://md.coredump.ch/dwJUBM0USkOhGjR8NImaOA

Replică
neue sofort casinos November 10, 2026 at 4:09 pm

References:

Casino per sofortüberweisung https://text.dsf.hs-heilbronn.de/x4eQLHlFQBy-cctw4RRpfQ

Replică
md.interhacker.space November 11, 2026 at 12:33 am

References:

Slots sofortüberweisung https://md.interhacker.space/x6AEMqBOSEC6sPL5L9c58Q

Replică
BPay pokies real money November 11, 2026 at 2:45 am

Each game has reels, rows and paylines, and you win when matching symbols land in a set pattern. Low-volatility titles pay small wins often, suited to long sessions on a modest bankroll. Bitcoin, Ethereum and Litecoin withdrawals clear in under fifteen minutes at the better platforms once approved.

References: https://elenchufeinteligente.es/foro/topic/highest-rated-casino-picks-accepting-bpay/

Replică
online pokies payid November 11, 2026 at 4:10 am

If you want extra security and the option to transfer funds directly from your bank account without entering additional details, this method is perfect for you. Remember to claim a welcome bonus when gambling PayID pokies. All that’s required is to get an Aussie bank account and send funds to the casino. Begin by selecting Australian https://forum.streamlive.hr/public/d/5-general casinos that prioritise fair gameplay and provide a secure environment. Options like POLi, BPAY, and Cryptocurrencies have gained popularity among Aussie players for their reliability and convenience.

Replică
casino mit schneller auszahlung sofortüberweisung November 11, 2026 at 6:02 am

References:

Online casino sofort banküberweisung https://actualites.cava.tn/user/bamboorat65/

Replică
australian payid pokies November 11, 2026 at 8:01 am Replică
im casino mit sofort bezahlen November 11, 2026 at 12:10 pm

Die Gemeinsame Glücksspielbehörde der Länder (GGL) hat https://survivalgeargurus.com/discussion/flarum/public/d/355-online-spielothek-mit-sofort-zahlungen-sicher-prufen dem Glücksspielstaatsvertrag 2021 klare Regeln geschaffen, die Sie als Spieler schützen. Unsere Empfehlungen basieren auf objektiven, datengestützten Analysen und echter Praxiserfahrung unseres mehrfach ausgezeichneten Teams von Branchenexperten. Doch genau diese strengen Vorgaben sind das Fundament für ein sicheres und faires Spielerlebnis.

Replică
muchbetter payment method australia November 11, 2026 at 1:19 pm

References:

Play slots with muchbetter https://www.forum.uookle.com/home.php?mod=space&uid=1866180

Replică
https://jp-shingaku.com November 11, 2026 at 1:36 pm

They have a modern style, trendy games, and cool features for your fun. Review the latest casinos that accept Neosurf. This option is affordable and clear, making it a reliable choice for Neosurf online casino transactions. Order it for free on the Neosurf site and have it in 24 hours. Use MyNeosurf for anonymous payments and withdrawals instead.

References: https://jp-shingaku.com/forum/topic/neosurf-casinos-australia-deposits-fees-safety-guide/

Replică
https://sciencemission.com/ November 11, 2026 at 6:14 pm

References:

Casino mit deutscher lizenz sofortüberweisung https://sciencemission.com/profile/targettennis3

Replică
casino app sofortüberweisung November 11, 2026 at 6:55 pm

References:

Casino einzahlung per sofortüberweisung https://xn—-7sbarohhk4a0dxb3c.xn--p1ai/user/cropmelody96/

Replică
Trustly Casino Vergleich November 11, 2026 at 10:07 pm

References:

Trustly Auszahlung Casino http://www.supergame.one/home.php?mod=space&uid=2829958

Replică
Trustly Casino seriös November 12, 2026 at 12:00 am

References:

Trustly Casino Pay N Play http://dle1.xn--31-6kc3bfr2e.xn--p1ai/user/restsquid5/

Replică
forum.koneksea.com November 12, 2026 at 7:25 am

Her work includes guides to PayID casinos, Bitcoin casinos and fast-payout casinos. Among Australians funding accounts in dollars rather than crypto, PayID is the usual choice. Aristocrat cannot legally supply real money online pokies here, so other studios built Lightning Link alternatives. The arithmetic is simple, and the result changes which bonuses are worth claiming.

References: https://forum.koneksea.com/d/30-pokies-online-australia-payid-instant-deposits-high-rtp-games-and-fast-payouts

Replică
https://pad.froscon.org/ November 12, 2026 at 4:37 pm

References:

Neosurf casino real money australia https://pad.froscon.org/g_O_Xi-ZSDiVPy1-_C1sSA

Replică
http://www.automingwei.com/home.php?mod=space&uid=580901 November 12, 2026 at 5:20 pm

References:

Paysafecard casino gewinne auszahlen http://www.automingwei.com/home.php?mod=space&uid=580901

Replică
Trustly Casino Bonus November 12, 2026 at 8:18 pm

Solche Angebote haben laut Branchenvergleichen häufig höhere Umsatzanforderungen als klassische Einzahlungsboni, weil du ohne eigenes Risiko startest. Sie werden oft an bestimmte Automatenspiele geknüpft und wirken auf den ersten Blick großzügig. Ein https://consultation.africtivistes.org/d/1013-online-casino-schnelle-auszahlung-trustly-dauer-tipps ist meist kein eigenes Bonusmodell, sondern ein reguläres Angebot, das du auch mit Trustly nutzen kannst.

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy