10.3 C
Nürnberg, DE
October 22, 2024
Diaspora

Serbarea de sfârșit de an școlar a elevilor școlii parohiei „Sf. Grigorie Teologul”

din Schiedam/Rotterdam

Duminică, 30 iunie a.c., după săvârșirea Sfintei Liturghii de către Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură și împărtășirea copiilor, a avut loc serbarea de sfârșit de an școlar 2023-2024 a elevilor școlii parohiei ortodoxe române „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, cea mai veche parohie românească din Țările de Jos, ctitorită de Părintele Ioan.

Serbarea s-a intitulat „România din inima mea”, fiind tema metaforică prin care copiii au definit şi exprimat, prin vers şi muzică, semnificația pe care o are, în adâncul inimii lor, România. Astfel, s-a adus cinstire limbii şi culturii române, precum şi credinței creștin-ortodoxe. Copiii au rostit poeme de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Ioan Iacob Hozevitul, preot Alexandru Pripon, rugăciunile Tatăl nostru, Doamne, Doamne, ceresc Tată şi au interpretat scurte bucăți muzicale la chitară, vioară şi fluier. Un moment special în cadrul serbării a fost împodobirea teiului lui Eminescu din grădina parohială cu simboluri eminesciene.

Ȋn cuvântul său de învățătură, Părintele Ioan a transmis copiilor îndemnul de a se iubi şi ajuta unul pe altul, de a prețui și păstra vii în sufletul lor credința creștin-ortodoxă, limba română, dragostea de țară şi le-a dăruit cărţi în limba română. Părintele Ioan a evocat personalitatea poetului Mihai Eminescu şi dragostea acestuia pentru țară, exprimată nu numai prin cuvânt, ci și prin faptâ. 

Serbarea școlară s-a încheiat cu o fotografie a elevilor și a profesoarelor alături de Părintele Ioan, lângă Troița din gradina parohială, și o recepție oferită tuturor celor prezenți.

Școala Parohială a fost înfiinţată în 2011, ca o continuare şi completare a şcolii de cateheză.Cursurile sunt oferite gratuit copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, fiind structurate tematic pentru grupa mică, respectiv grupa mare. Copiii învaţă limba română şi primesc noţiuni de literatură, cultură, istorie, geografie a României, precum şi lecţii de cateheză. Elevii participă, prin grija doamnei preotese, la cântarea la strană sau se alătură părinților la cântarea în comun de la Sfânta Liturghie.  

Școala Parohială își desfășoară activitatea în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Related posts

Zbor pentru Ucraina!

Lucian Valean

Mos Craciun, la parohia Sf. Grigorie Teologul din Schiedam, Tarile de Jos

Theodora-Raluca Paun

Germania e în stare de șoc! Nu s-a mai întâmplat asta de aproape 30 de ani

Theodora-Raluca Paun

Cu cătuşe

Theodora-Raluca Paun

Spre țara împlinirii… Confesiuni

Theodora-Raluca Paun

Comunicat – Proiectul „Genii ale Culturii Române” colaborare între Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci și Institutul Hispano-Român

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy