Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP: „Suntem alături de comunitatea românească din Bruxelles, sprijinind proiectele menite să păstreze identitatea noastră națională în afara granițelor”
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 20 – 21 aprilie 2024, o vizită de lucru în Regatul Belgiei, în cadrul căreia s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din Regiunea Capitalei Bruxelles, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și cu cei ai misiunii diplomatice din teritoriu.
Întrevederile au evidențiat specificul comunității noastre din acest stat, provocările cu care se confruntă și susținerea pe care statul român o acordă cetățenilor săi.
În acest context, demnitarul DRP a încurajat implicarea pe termen lung a mediului asociativ în acțiuni menite să păstreze și să promoveze identitatea lingvistică, culturală și religioasă în afara hotarelor și a subliniat importanța proiectelor dezvoltate pentru comunitatea românească din Regatul Belgiei.
Sâmbătă, 20 aprilie 2024, delegația DRP a vizitat Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles, prilej cu care oficialul român a apreciat eforturile depuse de către Părintele Bogdan Popescu de a păstra vie credința creștin ortodoxă a românilor din această zonă.
Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP: ”În jurul acestui lăcaș, compatrioții noștri desfășoară numeroase activități, de la pictură, în atelierul de la subsol, până la activități în cadrul școlii parohiale, care ghidează pașii tinerelor generații prin viață. Sunt alături de această comunitate și de biserica în jurul căreia este coagulată.”
Programul a continuat cu participarea la festivalul ”Primăvara românească la Bruxelles”, organizat de Asociația Arthis, sub Înaltul Patronaj al Prim-ministrului României și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Evenimentul s-a bucurat de prezența primarului orașului Bruxelles, Philippe Close, a viceprimarului, Lidia Mutyebelle, și a ministrului pensiilor și integrării sociale, Karine Lalieux.
Dumincă, 21 aprilie 2024, demnitarul DRP a participat, alături de românii din regiune și de reprezentanți ai clerului, la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți, condus de Părintele Patriciu Vlaicu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române “Sfântul Nicolae”, din Bruxelles.
Programul deplasării s-a încheiat cu vizitarea Asociaţiei Centrul de Acțiune Socială «Anastasia» (C.A.S.A), constituită în jurul Parohiei ”Sfântul Nicolae”, care are drept scop îmbunătățirea calității vieţii membrilor comunității de români, inclusiv a celor aflaţi ȋn dificultate, cu risc de marginalizare şi excluziune socială, prin educație, cultură şi asistență socială.
Gheorghe Cârciu, secretar de stat: ”Copiii români cu nevoi speciale sunt, adesea, purtătorii de lumină într-o lume uneori întunecată, iar fiecare pas mic înainte nu este decât o victorie imensă în lupta lor pentru independență și integrare în societate. Mi-am luat angajamentul ferm că, în continuare, DRP le va fi unul dintre parteneri în această nobilă misiune.”
***
Comunicatul de presă și fotografiile realizate în timpul vizitei sunt disponibile pe site-ul DRP, la acest link: https://dprp.gov.ro/web/comunicate/vizita-de-lucru-in-regatul-belgiei-20-21-aprilie-2024-2/
Vă mulțumim.
Cu stimă,
Echipa de comunicare a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni