Joi, 18 aprilie 2024, s-a desfășurat, la Secția „American Corner” a Bibliotecii Județene Mureș, întâlnirea membrilor Cenaclului „Aurel Filimon”. Evenimentul literar s-a desfășutat sub semnul aniversării președintelui filialei mureșene, poetul Mircea Dorin Istrate care a împlinit frumoasa și respectabila vârstă de 79 de ani.
Cu acest prilej, dl. Istrate și-a lansat un nou volum de versuri „Blândul Păstor”, carte ce include 70 de poezii închinate Sărbătorilor de Paști. Volumul de versuri a apărut la Editura Tipomur din Târgu-Mureș, sub îngrijirea scriitorului Iovu Roiban Oroianu, care, în cadrul intervenției sale din cadrul întâlnirii, a mărturisit că între dumnealui și scriitorul Mircea Dorin Istrate, s-a legat o strânsă prietenie literară.
Sub semnul prieteniei și al realului respect pentru omul și scriitorul Mircea Dorin Istrate a stat și emoționantul discurs susținut de jurnalistul și poetul Vasile Luca.
Anterior mesajelor transmise cu profundă emoție de domnii Roiban și Luca, Liliana Moldovan a dat citire punctelor principale ale întânirii și a ținut un scurt discurs aniversar menționând că „poeziile domnului Istrate care au stat ascunse «într-o tainiță de gând» au fost incluse în circca 20 de volume de versuri, au apărut în reviste din țară și străinătate, în diferite antologii iar, pentru valoroasa operă literară și activitățile culturale pe care le-a organizat, scriitorul Mircea Dorin Istrate a obținut peste 100 premii”. Insistând asupra faptului că Mircea Dorin Istrate este unui dintre cei mai importanți poeți de pe meleaurile mureșene, Secretara Filialei Mureș a LSR și-a exprimat admirația pentru marele suflet al președintelui filialei scriitorilor mureșeni, stabilind că poetul Mircea Dorin Istrate „are o inimă mare, care bate pentru cultura română, pentru inegalabilul nostru Ardeal și pentru istoria acestui popor alături de care, poetul Istrate simte, scrie, se roagă, cântă și iubește românește. Din fântâna sufletului său a izvorât și se va ivi, mereu, o dragoste și un respect pentru Eminescu, pentru cultura și istoria României, pentru satul românesc, sentimente trainice și înălțătoare pe care le transpune în inegalabilele sale poezii.”
Surpriza serii a venit din partea actriței Erika Domokos de la Teatrul Național din Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”. Invitata specială a întâlnirii a lecturat, cu talent deosebit și o emoție nedisimulată, amplul poem scris de Mircea Dorin Istrate intitulat „Vis ferice, de codană”. Format din 55 de strofe, poemul de inspirație eminesciană a prins viață prin glasul elegantei și talentatei artiste, care a primit, pentru momentul artistic susținut, îndelungate și sincere aplauze.
„Pe pat de flori a înoptat
O tânără codană,
Priveşte cerul înstelat
Cercându-i a lui taină.
Ceva o-atrage-n spre ceresc,
Spre bolta înstelată,
Spre cei luceferi ce lucesc
În ochii ei de fată.
Şi-un gând îmi suie spre înalt,
Spre adâncimi celeste,
Simţind de-acolo ceva drag
Ce parcă mi-o vestește,
Că-n cele large profunzimi
Un ochi mi-o cercetează
Şi din celeste înălţimi
Cu drag o priveghează.” (Mircea Dorin Istrate : „Vis de codană”)
Cu aplauze a fost răsplătit și Vasile Luca, scriitorul, care în consistenta și tulburătoarea sa expunere a sădit în sufletele celor prezenți ideea că poetul Mircea Dorin Istrate este un scriitor prolific, un poet extrem de talentat și o personalitate distinctă a elitei culturale mureșene.
În continuare, scriitorul aniversat a dăruit colegilor de cenaclu și celor prezenți, câte un exemplar din volumul lansat: „Blândul Păstor”, apoi le-a invitat pe doamnele Doina Pană, Voichița Toma, Any Vanda, pe actrița Erika Domokos și pe Iovu Roiban Oroianu, să lectureze câte o poezie din cartea prezentată.
Între timp, contextul emoțional în care s-a desfășurat sesiunea de lecturi din versurile poetului Mircea Dorin Istrate, și-a sporit intensitatea, o dată cu intervenția de neprețuit a autorului cărții. Domnia sa, după ce a lecturat câteva din poemele preferate incluse în volum, a dat citire unor surprinzătoare poezii închinate acelor cenacliști, care, în ultimii doi ani, au fost premiați de comitetul Ligii Scriitorilor din România, și anume : Viorica Șutu, Voichița Toma, Liliana Moldovan și Iovu Roiban Oroianu.
În ultima parte a întâlnirii, la propunerea lui Mircea Dorin Istrate, participanții au susținut, prin vot direct, numirea Lilianei Moldovan, în funcția de Președinte a Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români, dl. Mircea Dorin Istrate devenind Președintele Onorific al filialei mureșene. Rezultatul votului a fost acceptat și aprobat prin decizia Nr. 9 din 18.04.2024, a Comitetului Director al Ligii Scriitorilor, semnată de scriitorul Al. Florin Țene.
Serata literară și-a amplificat, apoi, configurația aniversară, Președintele Onorific al Filialei Mureș, primind, din partea invitaților, calde urări de sănătate, viață lungă, putere de muncă și inspirație necesară pentru a-și finaliza și publica viitoarele volume de versuri. Având certitudinea că toate acestea se vor împlini, cei prezenți au ciocnit paharele cu șampanie și s-au revigorat gustând din tortul anivesar comandat special pentru acest spectaculos moment cultural ce își va găsi un loc central pe harta sufletului fiecărui participant.
Liliana Moldovan
Președinte, Liga Scriitorilor din România – Filiala Mureș