November 14, 2026
Ministerul Afacerilor Externe

Precizări de presă

 Comunicat de presă

Data: 

13.11.2026

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, la 13 noiembrie 2026, a fost finalizată repatrierea a doi cetățeni români din Republica Yemen, prin Republica Arabă Egipt. Demersul a fost posibil în urma eforturilor complexe ale Ambasadei României în Regatul Hașemit al Iordaniei, care asigură reprezentarea diplomatică și consulară a României în Republica Yemen. MAE subliniază că România nu are misiune diplomatică sau oficiu consular în Republica Yemen, posibilităţile de intervenţie în astfel de zone fiind foarte reduse.

MAE precizează că Ambasada României la Amman a întreprins demersuri urgente, încă de la semnalarea cazului, pe lângă autoritățile yemenite competente, pentru acordarea de sprijin celor doi cetățeni români. Reprezentanții misiunii diplomatice au menținut legătura în permanență cu persoanele în cauză și cu autoritățile străine competente, au eliberat documentele de călătorie necesare și au facilitat achiziționarea biletelor de avion către România.

Ulterior sosirii cetățenilor români pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, Ambasada României la Cairo a acordat asistență consulară pentru facilitarea tranzitului aeroportuar.

Totodată, Centrala MAE a menținut dialogul cu autoritățile române competente pentru îndeplinirea formalităților specifice aplicabile la intrarea în România.

MAE amintește că pentru Republica Yemen este în vigoare un avertisment de călătorie de nivel 9/9: „PĂRĂSIŢI IMEDIAT ŢARA!”, care poate fi consultat la pagina de internet: https://www.mae.ro/travel-alerts/2932.

De asemenea, MAE reiterează apelul public adresat constant cetățenilor români de a-și înregistra prezența în străinătate prin intermediul portalului E-Consulat:  https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza.

Related posts

Mesajul ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu ocazia Zilei Naționale a României

Ion Marius Tatomir

România sprijină alte state membre UE în operațiunile de evacuare medicală din Fâșia Gaza

Ion Marius Tatomir

Secretarul de stat Clara Volintiru a participat, la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, la dezbaterea „Comparative strategic perspectives and foreign policy priorities: Romania and Egypt @120 years”

Ion Marius Tatomir

Precizări de presă

Ion Marius Tatomir

Precizări de presă

Ion Marius Tatomir

Besuch der rumänischen Außenministerin Oana Țoiu in Deutschland zu Treffen mit der rumänischen Gemeinschaft in Frankfurt, Bonn, Wiesbaden und Hessen sowie Gespräch mit dem hessischen Minister Manfred Pentz

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy