O amintire despre Maria Untaru mama scriitorului Virgil Ierunca 

În vara anului acesta venind din comuna Roșiile, județul Vâlcea, unde am reamenajat mormântul bunicilor mei, Ana și Gh.Roșianu, cu mașina băiatului cel mare Florin de la televiziune, am trecut prin comuna Lădești unde în copilărie îmi petreceam vacanțele la unchiul meu, învățător Gheorghe Popilian, al cărui tată, Nicolae a construt școala cu două clase și o cncelarie în 1910. Am dorit să mai văd această școală unde în anul 1976 am participat ca invitat la o șezătoare literară unde am citit poezii alături de regretatul medic Florin Duței.. Dar nu mai există. În aceeași zonă s-a construit o mare clădire albă, având denumirea Liceul Teoretic “Virgil Ierunca “.

Am stat pe gânduri alături de băiat și soție, scriitoarea Titina Nica Țene, privind la firma liceului care mi-a amintit de mama acestui scriitor, poet, eseist și ziarist Virgil Ierunca, pseudonimul lui Virgil Untaru. Era un anticomunist convins.Se numea Maria.și trăia în satul Popești, localitatea imediată după Lădești, în drumul spre Drăgășani.Nu departe de Magazinul Mixt din centrul comunei.

Stând lângă autoturism alături de soție și băiat, mi-am adus aminte de o întâmplare petrecută prin ani `70, când cu Titina ne-am petrecut concediu în gospodăria învățătorului Gh.Popilian.

-Îți mai aduci aminte Titina?

-Da!

-Pe la amiază a venit poștașul cu șareta care a oprit la poarta casei unchiului.

-Domn` învățător! Domn`învățător!

-Ce e Petre?

-Veniți la poartă, lângă șaretă!

Unchiul Gică, așa îi spuneam noi, s-a apropiat de șaretă și în tăcere a ascultat ce-i spunea poștașul.Eu am ieșit prin ușa din față a casei și m-am apropiat de gard.Încercam să deslușesc ce-i spune unchiului.Mare lucru n-am auzit, dar am înțeles că seara merge la cineva.

Poștașul a mângâiat crupa calului sur cu biciușca și a plecat la trap pe șoseaua ne asfaltată.Unchiul s-a întors în bucătărie și i-a povestei mătușii mele Norica, ce-i spuse Petre.

-Norica, diseară pe întuneric mă duc la Maria!I-auzi, e tare supărată. I-a adus Petre, poștașul pe care l-am avut elev, revista „Flacăra” lui Păunescu, trimisă din București, în care scriitorul acela care a scris despre țărani, vâlcean și el, îl critică pe Virgil* și pe Maria că nu a știut să-și educe în spirit comunist fiul.Mi-a spus Petre că plânge mai tot timpul.Și vecinii au auzit, că vorba se duce ca vântul, și o ocolesc.

-Săraca! Noi am cununat-o cu Dumitru.

-Du-te Gică!

-Vin și eu unchiule!

-Mergem împreună!

-Seara când Luceafărul strălucea deasupra dealului, și râul Cerna clipocea lumina Lunii, unchiul a luat lanterna fabricată în URSS și am pornit-o spre casa familiei Untaru*..

Din când în când ne mai lătra câte un câine, dar un fluirat specific al unchiului aceștia încetau.

Ajunși la locuinața Untaru, soțul Mariei decedase cu câțiva ani mai înainte, unchiul a deschi poarta, care avea un drug de fier în spate, am urcat puțin coasta, fiindcă casa era pe un dâmb,și a început să strige.O lampă lumina fereastra canerei din partea stângă.

-Mărie! Mărie! Sunt Gică!

-Care Gică? S-a auzit o voce de femeie.

-Gică Popilian, învățătorul!

-Aaa! Intră nașule!

Am intrat, stingând lumina lanternei.

-Ce vând te aduce nașule? Ștergându-și urmele lacrimilor cu colțul basmalei.

-Mi-a spsu Petre că ai primit o gazetă de la București și că…

-Tare m-a amărât ce scrie acolo!

-De două zile plâng. Ce- or avea cu băiatul meu?! E bine crecut, cinstit, educat…

-Comuniștii ăștia dacă nu cânți ca ei te consideră dușman.

-Lasă Mărie, vor trece toate, și noi vom trece, dar Virgil elevul lui tata, rămâne!Îți spun eu!

-Să dea Dumnezeu! Păcat că nu mai v-om fi noi să ne bucurăm de vremurile alea! După o pauză privindu-mă, îl întreabă pe unchiul.

-Cine este băiatul?

-Florin! Feciorul lui Titi Roșianu. E și el scriitor.

-E brunet ca boierul Roșianu!

-Mărie, am venit la tine să te liniștim…Nu pune la inimă.Ce face Virgil, face bine!

Am ieșit și lumina lanternei ne croia drumul de întoarcere. Undeva pe o casă o cucuvea își cânta refrenull.

-Florine, a avut dreptate domna Maria! Au venit vremurile, păcat că ei nu mai sunt! Ar trebui să i se facă o casă memorială.*

-Mamă și tată, urcați în Logan. Plecăm.

Al. Florin Țene

*„Act de Naştere din anul una mie nouă sute două zeci luna August ziua două zeci şi opt stil nou, orele zece înainte de amiazi: – În ziua de două zeci şi cinci ale presentei luni, la orele şeasă, înainte de amiazi, sa născut la casa părinţilor săi din satul Popeşti, această comună Ciumagi, un copil de sex bărbătesc, căruia i s-a dat prenumele Virgil, numele de familie fiind: Dumitru N. Untaru; fiu al Dlui Dumitru N. Untaru de ani trei zeci şi doi şi al Dnei Maria născută Ion M. Neagoe şi adoptată de Gheorghe R. Ţuicu, de ani două zeci şi doi, ambi de profesiune agricultori, domiciliaţi în comuna Ciumagi (…).“

*Elevul Virgil Untaru a ânvățat până în clasa a III-a la Școala “Nicolae Popilian “.Registru Matricol al Liceului Teoretic Lădești.

Cât privește casa memorială Virgil Ierunca, ea nu a fost probabil niciodată un obiectiv pentru administrația locală, iar în 2016, când noi am ajuns la Lădești pentru prima oară, din casa natală nu mai rămăseseră decât câteva bârne, câteva fotografii, o icoană și portretul tatălui lui Virgil (icoană și portret care se află astăzi în posesia unei persoane fizice). Așadar, în această privință nu se mai poate face nimic…