Mai este codrul frate cu românul?

Din vremile trecute, tu fost-ai ca un frate,
Nevoi și câte-și toate nu ne-au putut desparte,
Și-n drumul prin istorii, mereu ne-ai ocrotit
Când sorocirea clipei, cândva ne-a-nnevoit.

Doar tu, din câți priteni avut-am pe pământ,
Nu ne-ai trădat prin veacuri, și-n tine orișicând
Avutu-am un spijin când la necaz am fost,
Și-ntotdeauna încă, simțitu-te-am de-al ’nost.
*
Acuma, mai încoace, în vremea cea din urmă,
Prostitu-ne-am cu toții, de-ajuns-am ca o turmă
Avară, hrăpăreață, ca Iuda trădătoare,
Uitând de tot și toate, lipsită de onoare.

Acum, mai toți de-a rândul te taie și te fură,
Ca lupii-ți rup din trupu-ți cu pofticiosa gură,
Nu au în ei rușine, regret, recunoștință,
Nu-ți cer măcar iertare, spășiți și-n umilință.

S-a dus de-acum frăția cu tine, prieten drag,
Când fi-vom iară oameni, atunci, nădejde trag,
Că ni-i ierta-nc-odată, și-om fi cum am mai fost
În bună prietenie, și da-ni-i adăpost.
***
Ne-am înrăit cu toții și asta nu e bine
Acuma suntem fiare, ca fiarele din tine,
Ne este al nost suflet slăit și-ntunecat,
Și cu păcate grele, de-acuma-i întinat.

Prea mulți din noi uitat-au cărările din tine,
Poienele-nflorate și mura coaptă bine
Și zmeura-ndulcită, frăguța-ți din cărare,
Și-un cânt de păsărele, sub dulcea înserare.

Uitat-am bunătatea, iertarea și iubirea,
De tine dragă frate, nu mai avem iubire,
Vândutu-te-am la alții pe-arginții trădători,
Uitând cât încă veacuri, mereu ți-om fi datori.
**
Ne iartă rătăcirea de poți, tu, dragă frate,
Renaște înc-odată, întoarce-te din moarte,
Și spală-ne rușinea în veci de veci, purure,
Ca ramul tău cel tânăr, să fie iar pădure.

MIRCEA DORIN ISTRATE