Visat-am într-o noapte,
că am ajuns… poet
și ascultam cum șoapte
mă bântuiau, discret.
***
Formau… un turn, spre zorii
care mijeau pe cer,
lăsând în urmă norii
cei albi, plini de mister.
***
Iar lumea dispăruse
din preajma mea, pe loc!
Idei veneau conduse
dansând un tainic joc.
***
Și în picioare goale,
m-am prins în valsul lor…
Prin turn zburam agale,
păream un fulg ușor.
***
Și mă jucam cu vorbe,
în vers le așezam;
nebănuit de nimeni,
poeme făuream…
***
Apoi, le dădeam drumul
privind cum pleacă-n zbor…
Se înălțau ca fumul,
plutind încet… ușor…
***
Unde s-or duce oare,
cine le va primi?
Vor trece ca o boare,
sau chiar vor dăinui?
***
Poet sau nu… Din vise
eu m-am trezit apoi,
știind că cele scrise,
arată… ce e-n noi!
***
ANGELA MARIA DRĂGOI
