Motto: „Un copil, un profesor, un stilou și o carte pot schimba lumea.” (Malala Yousafzai)
23 aprilie este ziua în care oamenii ar trebui să se simtă mai aproape de lectură și autorii operelor literare și de non-fiction, deoarece este Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, o zi deosebită în care paginile volumelor tipărite se încarcă de lumină și, cu mirosul lor specific de cerneală, se cer răsfoite cu evlavie și bucurie. În fiecare an, pe 23 aprilie îi celebrăm, pe editori și pe cei toți cei care stăpânesc tainele scrisului și își transformă gândurile în excepționale zămisliri literare oferindu-le cu generozitate oamenilor de toate vârstele, persoanelor familiarizate cu arta lecturii, care apreciază miraculoasa călătorie printre idei, vise, iubiri, lupte și înțelepte întrebări și răspunsuri.
În România, în fiecare an, pe 23 aprilie sărbătorim și Ziua Bibliotecarului. Păstrător al memoriei culturale a omenirii, bibliotecarul este cel care deschide poarta cunoașterii, este cel care ne ghidează pașii prin cetatea fermecătoare a cărților. Impunătoare și tăcută sau luminoasă și plină de viață, biblioteca este locul în care volumele tipărite își află locul firesc, și, de ce nu, își îndeplinesc cel mai bine rostul de a ne cultiva spiritul, scoțându-ne din întunericul neștiinței și ignoraței, dăruindu-ne cu strălucirea cunoașterii și cu vibrația emoțiilor, ce înalță și șlefuiesc sufletele singuratice și mințile atinse de spiritul cunoașterii.
După cum scria poetul Mircea Dorin Istrate în poemul „Înțelepțește-te citind” dedicată Zilei Bibliotecarului și a Dreptului de autor, se cuvine să îi întâmpinăm pe autorii cărților dar și pe bibliotecarii, ce le veghează drumul spre inima cititorilor, cu reverențe și cinstită prețuire :
„Pe rafturi lungi, mii de volume, îmi stau în șiruri rânduite,
Toate cuminți și răbdătoare, abia așteapt-a fi citite,
În ele mi-s povești de viață, romane-ntregi ori poezii,
Atâta caldă-nfiorare, trăiri ce încă îmi sunt vii.
Le-a scris o pană înmuiată în harul cel dumnezeiesc,
Visări și întâmplări din viață, din frământatul cel lumesc,
A unor inși pe care viața mi ia trecut prin greu și chin,
Prin clipe poate îndulcite, trăite-n Raiul cel divin.”
Strofele citate îi plasează pe autorii de cărți, deasupra oamenilor obișnuiți, redescoperindu-i pe celestul univers al lecturii, acolo unde, scriitorii, cititorii și bibliotecarii își dau întâlnire pentru a sărbători puterea cuvântului și pentru a elogia viața trăită ca o poveste plină de înfiorare și versatile emoții.
În acest context, arta scrisului dobândește o dimensiune sacră iar contactul cu cărțile devine un adevărat ritual, pe parcursul căruia, cei care îl stăpânesc, indiferent că este vorba de scriitori, de mânuitorii de carte sau de cititori, suportă un proces sublim de tranziție spre o altă lume care pulsează din paginile unor cărți atractive și excepțional de frumoase.
Să nu uităm că cititorii sunt cei care dau viață cărților, fără privirile lor aplecate asupra paginilor tipărite, cărțile nu-și pot îndeplini menirea de a răspândi idei, cunoaștere, emoții, vise și speranțe. Cartea devine, fără îndoială, un loc de întâlnire dintre vechi și nou, dintre idei și teorii, dintre minți, suflete și inimi care bat în ritmul scrisului și al lecturii. Volumele tipărite crează punți între trecut, prezent și viitor, între real și transcendent iar procesul lecturii poate fi receptat ca o relație mistică cu cartea, pe parcursul căreia paginile tipărite își revelează sensul, însoțindu-și cititorii pe calea unor revelații științifice, cognitive, spirituale și emoționale, intense și variate.
A fi fericit înseamnă să ții o carte în mână, a fi fericit înseamnă să te împărtășești cu emoțiile unui poet, înseamnă să faci cunoștință cu personajele deosebite dintr-un text de proză, dintr-o poveste ori o piesă de teatru, înseamnă să zbori spre destinații stăvechi și civilizații nemaivăzute. Înzestrat cu puterile magice ale lecturii, fiecare cititor este capabil să străbată imense spaţii geografice, îşi poate schimba destinaţia, de la o clipă la alta, aflându-se când în Ţara Faraonilor, când dincolo de Bosfor, când în Sinai, când pe platoul Tibetului, când pe malul Volgăi, poate trece, apoi, în Grecia, sau poate ajunge în Australia, poate face ocolul pământului, însoţindu-l pe Jules Verne în balonul plutitor sau poate poposi în Ţara Minunilor lui Alice, parcurgând un traseu numai de el ştiut. Cititorul fervent sfidează curgerea timpului și transformă limitele temporale în nelimite, în pendulări între epocile se dau peste cap iar timpul mitic, timpul istoric şi clipa reală se amestecă într-o fermecătoare armonie. Lectura poate fi un minunat parcurs destinat persoanelor cu minți curioase, care se mișcă cu dezinvoltură prin spațiul creațiilor literare, istorice, științifice religioase, pedagogice și așa mai departe.
Merită menționată fascinația lui Umberto Ecco pentru biblioteci. Ea este genial reflectată în romanul „În numele trandafirului”, unde citim: „Când considerăm o carte, nu trebuie să ne întrebăm ce spune, ci ce înseamnă.” Acest fascinant scriitor și filosof italian ne atrage, de asemenea, atenția că „respectul față de cărți poate fi manifestat doar prin folosirea lor”.
Același lucru se poate spune și despre bibliotecile care vor supraviețui atâta timp oamenii vor avea nevoie de informații pertinente și vor deschide poarta acestor altare culturale, cu conștiința că intră într-un trainic dom al cunoașterii și al delectării prin lectură. În plus, așa cum remarca autoarea britanică Doris Lessing, „bibliotecile vor supraviețui atâta timp cât oamenii vor crede în libertatea de a gândi.”
Acum, când universul digital ne copleșește cu multitudinea de știri false și informații lipsite de valoare științifică, estetică și literară, ar trebui, mai mult decât oricând, să respectăm dreptul de autor, libertatea de gândire și dreptul la informare corectă, prin omagierea autorilor cărților, prețuind lectura și bibliotecile, vestind faptul că bibliotecarii veghează în continuare, cu evlavie și rigoare profesională, asupra păstrării memoriei istorice, culturale și literare a întregii omeniri.
Liliana Moldovan
