„Filosofia este lupta împotriva vrăjirii intelectului nostru prin mijlocirea limbajului” stabilea Wittgestein, celebrul filosof, lingvist și logician austriac, într-una din scrierile sale. Literatura se înfrățește strâns cu filosofia în eforturile de „vrăjire” a intelectului, fiecare dintre acestea folosindu-se, în acest sens, de concepte și mecanisme specifice de influențare a gândirii logice și estetice. Astfel, dacă filosofii apelează la concepte bine delimitate și la tehnici stricte de argumentare filosofică, literatura face apel la un altfel de limbaj și la o estetică specifică care se adresează mai de grabă sufletului, decât intelectului. Cu toate acestea, trebuie să ne gândim, la puternica înrudire dintre filosofie și literatură, ambele având un rol direct în șlefuirea gândirii și exaltarea imaginației, în așa fel încât, atât iubitorii de înțelepciune, cât și „devoratorii” literaturii de calitate, să găsească în cărțile parcurse, răspunsuri la întrebări existențiale universal valabile, profunde și încărcate de multiple semnificații.
De fapt, caracterul interdependent al filosofiei cu literatura a fost pus în evidență, de-a lungul timpului, atât de către filosofii, cât și de către scriitorii care au observat că, pe de o parte, teoriile filosofice sunt adesea exprimate în limbaj poetic și, pe de altă parte, scriitorii și-au folosit, nu de puține ori, harul literar pentru a pune în lumina reflectoarelor ideile exprimate de genialii reprezentanți ai filosofiei universale.
Maurice Merleau-Ponty, spre exemplu, consideră că „literatura și filosofia sunt două moduri complementare de a explora adevărul: una îl îmbracă în imagini, cealaltă îl diseacă în concepte”, în timp ce prof. Valentin Lupea, pare să se subscrie acestei idei și să o argumenteze pe parcursul capitolelor care alcătuiesc prima parte a volumului intitulat „Marginalii estetice”.
În prima parte a volumului de eseuri apărut la Editura eCreator din Baia-Mare, autorul oferă câteva analize pertinente și atractiv concepute referitoare la estetica platoniciană așa cum este ea reflectată în: „Banchetul”, „Fedru” și celelalte „Dialoguri” concepute de părintele grec al filosofiei occidentale. Cercetându-l atent pe Platon, disecându-i operele, profesorul și criticul literar, Valentin Lupea se referă la o pregnantă temă prezentă în operele lui Platon, și anume, la estetica filosofică.
Trebuie să reținem că eseurile referitoare la estetica platoniciană, incluse în „Marginalii estetice” nu reprezintă o simplă sumă de texte disparate, ci eseurile respective, se constituie într-un ansamblu de scurte studii eseistice, care se susțin reciproc. în încercarea de a demonstra incontestabila valoare a gândirii „stagiritului” și de a pune în lumină specificul concepțiilor lui Platon despre artă și creatorii ei.
Să ne aducem aminte că Platon este autorul „Teoriei ideilor” iar printre toate acele idei care populau perfectul univers imaginat de Platon, ideea de Frumos are un loc esențial. Plecând de aici, într-unul din primele eseuri incluse în carte, Valentin Lupea se referă la rolul pe care l-au avut primii cosmologi ai antichității în definirea Frumosului, menționând că „primul izvor al frumosului ar fi cosmosul”. Mai departe, dl. Lupea amintește despre relația matematicii cu frumosul prezent în cosmos și în natură și face referiri la „armonia sferelor”, ca prime elemente estetice incluse în teoriile cosmogonice timpurii. Mişcarea sofistă, reprezentată de Protagoras, Hippias şi Gorgias, întoarce spatele gândirii cosmogonice, întreptându-și atenția spre lumea pământeană, unde accestul cade pe puterea democrației și pe caracterul practic al tuturor artelor. Ideea este preluată, după cum constată Valentin Lupea, de către gânditorii sofiști, preocupați să identifice care ar fi rolul artei în viața publică.
În privința opiniilor lui Socrate observă autorul eseurilor, lucrurile sunt clare, Socrate era „un om al timpului său”, care fără a-și fi creat o școală filosofică propriu-zisă, avea o mare inflență asupra atenieilor pe care îi ademenea în lungi discuții filosofice demonstrându-le „că nu știu nimic”. Ținându-și lecțiile în aer liber, în „Agora”, ca simbol al democrației ateniene, Socrate era un maestru al întrebărilor meșteșugit construite și puse în așa fel încât să-i provoace pe interlocutori să găsească singuri răspunsurile la întrebările esențiale care îi frământau.
„În asemenea momente, întrebările lui Socrate erau nişte întrebări reale, prin faptul că el dorea să ştie, şi dorea ca şi interlocutorii lui să ştie, împreună cu el, ce anume reprezintă binele în viața socială a comunității, dar şi-n viața personală a insului, crezând cu convingere că această cunoaştere, odată dobândită, va fi suficient de capabilă pentru a putea conduce viața umană.” – scrie Valentin Lupea în eseul cu titlul „Ambiguitatea sofistică a lui Socrate. Sofist, dar şi duşman al acestora”.
În privința moștenirii filosofice a lui Platon, ambiguitatea dispare, acesta fiind primul filosof din Grecia Antică ale cărui opere s-au păstrat aproape intacte timp de mai bine de 2500 de ani. Platon a inventat dialogul ca formă de expunere și transmitere mai departe a ideilor filosofice, această metodă fiind esențială pentru dezvoltarea gândirii critice și construirea citadelei dialecticii care îi poartă numele. Valentin Lupea încercă să descopere ce înțelegea Platon prin ideea de artă și care erau concepțiile estetice ale fondatorului „Academiei” ateniene. Eseistul observă, spre exemplu, că Platon definește ideea de artă făcând apel la mitul lui Prometeu și la începuturilor culturale ale omenirii, care sunt legate de nevoia oamenilor de a depăși prin artă, ceea ce le oferea lumea înconjurătoare: „arta – scrie Valentin Lupea pare a fi egală cu ceea ce omul adaugă naturii prin inteligența lui specific omenească, din nevoia de a reuşi în această luptă cu intemperiile pentru existență.”. Observațiile scriitorului român despre natura ideii de artă la Platon și definirea experiențelor estetice pe baza sistemului filosofic pe care l-a creat Platon, se dezvăluie sistematic și pregnant și în capitolele următoare ale volumului: „Etalonul măsurii luat de la Pitagora”, „Conceperea artei ca înțelepciune şi ṣtiință”, „Poeții, sursă de înțelepciune”, „Să fie Homer o înțelepciune reală?”, „Platon ṣi poeții sau poeții nu ştiu ce fac”, „Să fie arta poetului imitație şi lipsă de înțelepciune?” „Arta privită ca o oglindă”, „Inconsecvență şi inovație în artă”, „Sofiştii, sclavi ai aparenței”, „Imitația, produs de calitate inferioară” și așa mai departe.
Cu mare atenție trebuie citite și fragmentele eseistice incluse în partea a doua a volumului. De această dată, Valentin Lupea, schimbă radical registrul tematic și se referă, pornind de la vasta sa experiență pedagogică, la subiecte actuale din domeniul pedagogiei, insistând asupra teoriilor pedagogice aplicate în practica „pregătirii copilului preşcolar pentru integrarea în procesul instructiv-educativ din şcoală”.
În cazul judecăților sale cu privire la arta educării preșcolarilor, vom reține faptul că, așa cum mărturisește în fragmentul introductiv al celei de a doua părți a volumului, aceste articole de factură psihopedagocică au fost scrise pentru „cunoaşterea cât mai profundă şi mai concretă a trăsăturilor care-l caracterizează pe acest copil preşcolar care, în epoca noastră devine un adevărat personaj, îndreptându-se către şcoală.”
Fără ai intra în profunzimea ideilor exprimate în articolele care reflectă câteva din contribuțiile d-lui. Lupea la dezvoltarea ideii că metodele de studiu și învățare trebuie adaptate la vârsta copilului și la capacitatea lui de memorare și înțelegere, voi încheia prezentarea cărții, menționând că Valentin Lupea „a lucrat o viață întreagă în învățământ”, „a luat toate gradele din învățământ și a obținut titlul (brevet şi decorație) de PROFESOR EVIDENȚIAT, sinonim cu cel de EMERIT”.
Domnia sa este creatorul unei opere literare excepționale, care include volume de versuri, cărți de literatură comparată și istorie literară, însemnări literare și, evident, eseuri. Dl. Valentin Lupea este autorul prolific, cu condeiul nestatornic, gânditorul profund și experimentat, scriitorul talentat și neobosit despre care Iulia Maria Chiherean scria cu admirație că „este un fin critic literar, cu o sinteză profundă de ilustrare a celor mai rafinate idei dintr-o carte, chiar dacă poate e un volum de poezii, un volum de critică literară, un volum științific sau un volum etnografic.”
Liliana Moldovan
