Mai e timp să iubim

Cartea de poezii ”Timpul Iubirii ” a autoarei Aurelia Rînjea a fost publicată la editura Ștef din Iași, România, în ianuarie 2023. Octavian Paler spunea: ”A iubi înseamnă poate a lumina partea cea mai frumoasă din noi ”- (Octavian Paler -) iar volumul începe cu un motto: „Când ai ajuns la iubire ,Ai ajuns la Dumnezeu” iar Dumnezeu înseamnă Lumina! De aici tragem concluzia că a iubi înseamnă a lumina iată deci o confirmare a citatului lui Octavian Paler. Pornind de la aceste cuvinte și cunoscând adevărul conform căruia Dumnezeu este Iubire și Adevăr vom înțelege că pentru noi oamenii muritori iubirea (a iubi profund) este o formă divină de luminare, de apropiere de Dumnezeu.
În cuvântul introductiv cu titlul:”Divin” autoarea Aurelia Rînjea explică sensul nostru de a fi, dat de Dumnezeu: ”Avem o singură menire, Iubirea care te trăiește. E vremea tocmai bună de descuiat ferestrele sufletului, frumusețea ei divină să te locuiască! Totul începe cu Iubirea! Iubirea, aceea primordială și necondiționată, care te întâmpină din începuturi, ca o țesătură nevăzută a naturii, precum firele umanității care ne leagă împreună printr-o pulsație cosmică, chiar în inima a Tot Ceea Ce Este. E sădită în noi, e respirația sufletului, iar noi nu avem decât să ne bucurăm de ea, s-o conștientizăm, s-o creștem și s-o mărturisim. Iubirea a fost creată de Dumnezeu şi insuflată creaţiei Sale. Ne naştem cu acest frumos dar al iubirii, cu bucuria de a trăi într-un univers dinamic şi plin de armonie. Iubirea e vibraţie, e lumină, e cea mai mare virtute”

Iubirea există în formă primordială încă de la naștere pentru că din iubire suntem creați este parte a creației lui Dumnezeu, face parte din rețeta umanului! Ea vine împreună cu inocența la pachet, le primim pe amândouă atunci când sosim pe această lume.

Nu ne ia nimeni aceste daruri, ele rămân în noi, dar ni le pierdem sau ni le vindem o dată cu puritatea sufletului pe măsură ce descoperim răutățile lumii. Odată intrați în războiul vieții suntem ca într-o vâltoare de ape unde vin deșeuri din toate pârâiașele lumii.Se adunǎ ne sufocǎ, ne lovesc, ne ispitesc și ne subjugǎ apoi. Astfel ajungem murdari pentru că deșeurile ce ne lovesc, ce ne ating, și ne sufocă sunt gunoaie și păcate. Devenim tot mai murdari cu fiecare nouă vâltoare, este ca un joc fără scăpare, oricât te-ai feri cu voie sau fără voie tot te vei murdări, mai mult sau mai puțin. Și vâltoarea e tot mai murdară pe măsură ce creștem și inocența noastră își pierde strălucirea devenind tot mai mată iar prin ea nu mai străbate lumina.

Unii conștientizează și simțindu-se murdari caută metode de curățare, pentru alții însă, nu contează.Mai devreme sau mai târziu cei care nu se curăță periodic de aceste deșeuri și păcate vor fi nefericiți. Atunci vor realiza cât sunt de atinși, cât au fost de murdăriți!Iubirea primordială există încă, e acolo sub acel strat gros de murdărie bine acoperită.Ea trebuie scoasă la suprafață, trebuie dezgropată din mormanul de deșeuri ce o acoperă! Niciodată nu e prea târziu să iubești, mai e timp! ”Iubirea e instantanee /O porți în tine /Elibereaz-o /Vine odată cu Lumina /Într-o Înviere veșnică (Veșnicie)

Superb descrie autoarea iubirea ce patrunde-n suflet prin ochii minții, găsindu-și cuib în inimă prin curățenia și limpezimea scriiturii : ”Ochii minții /Se așează în inimă /O scriere curată /Curgătoare ca o apă /Limpede printre /Meandrele destinului /Din care Iubirea /Divin găsește albie /În sufletul tău ”( Florile timpului)
Poezia este de factura celestă și nu este văzută la fel de toată lumea, ea este ”Un templu cu rădăcini /Din cuvinte /Dinspre izvoarele luminii /Într-o liniște abisală /Răsăritul e tot acolo /Dar nu-l vedeți /Pentru că faceți parte /Din altă lume ”( Poezia) În lumea pământeană poezia nu este pe deplin înțeleasă la reala sa valoare însă poeta Aurelia Rînjea vine să restabilească adevărul conform căruia: ” Poezia doar iubește /Nici măcar nu priviți /În oglindă ( Poezia)
Poeții văd profunzimea vieții pentru că ei privesc cu sufletul iar poeta Aurelia Rînjea surprinde acest fapt astfel: ”Poeții – niște Luminători /Dezleagă coduri /Îmbracă viața în inefabil ”( Amintire) Scriitoarea vorbește despre ”Eleganța sufletului” care este o comoară, un element special de care nu au parte toți muritorii, pentru că ” nu se învață ușor /Nici n-o înțelegi /Nici nu se vede /Doar o ai” ( Comoara) și declară: ”Sunt poeme pe care /Le păstrez în inimă /Poate într-o altă viață /Ți le voi citi /Nu ești încă pregătit /Pentru acest elixir ”(Filtru)
Societatea e compusă din buni și răi, nu sunt toți oamenii la fel, nu trăiesc la fel, nu au aceleași valori, nu percep și nu se exprimă la fel dar așa cum spune autoarea: ”Printre noi /Există oameni curați /Care văd limpede /Adâncimea apelor /A sufletului /Niște sfinți /Unii dintre ei sunt poeți /Ei zidesc /În Lumina Cuvântului /Iubirea lui Dumnezeu /Cu pași mici dar divini /De poezie ”(Unii)

Versurile din volumul ”Timpul Iubirii ” sunt vii, trăiesc într-o comuniune cu natura alături de autoare, găsim astfel elemente din natură: frunze, păpădii, flori de liliac, rădăcini, muguri, înfloriri, iarbă, copaci, ramuri, pietre,nisip , sălcii, pădure, busuioc,lan de grâu, ogor arid, rozmarin, mesteceni, borangic,măceșul, magnolie, viorea.
Poezia este descrisă de autoare precum o formă de simțire, o stare care te scoate din monotonie ,care te poartă în afara uzualului: ”O evadare din cotidian /Din propria memorie /Într-o căutare de sine /A nucleului tău /Cel mai bun care poți fi /Butonul prin care /Îți activezi o stare nouă /Poetică atât de specială /Și de sfântă ”( Exercițiu de poezie)
Ca și în celelalte volume de poezii ale autoarei, găsim și în acest superb volum ”Timpul Iubirii ” acele construcții stelare cu care ne-a obișnuit și care semnează cu fir auriu cartea sa de vizită : ”Holograma sufletului” , ”Noaptea cu stele orfane”, ”nesomnul lunii” ”Pasager anonim”, secundele adunate în buzunar”,”anticariate cu flori”, ”Lumea un decor demodat /Fără noimă”, ”Norii cântă la harpă” , ”timpul nerepetabil cu unduiri de iederă”
Într-o perfectă armonie urmărind o rețetă proprie numai de ea știută autoarea reușește să dea savoare versurilor sale prin ”fructele iubirii”, ”cireșul din primăvara eternă”, ”Grădina cu meri”, precum și alte fructe :nuca, gutui, măr într-o combinație extraordinară cu viețuitoare și păsări de tot felul : cărăbuș, păsări, aripi, porumbei, bondar, greieri, ciute, privighetori,furnici,cuci, guguștiuci, vrăbii, fluture, pitpalaci, căprioară, lupi albatroși,cerbi, lebădă,cai, etc îmbinându-le metaforic cu obiecte ca și : morișca, șevalet, ruletă,corăbii , cercei, clape, chitară, semafor, fântână,toacă,bancă, viori, castel, batistă, candele, zar, tocul ochelarilor, tren,oglinzi, pâine, buzunare,cuptor, bagaje, amfora, poduri,harpă, clopote, măști, funii,tramvai, pantof, flaut etc. Numai un adevărat artist al cuvântului poate să le armonizeze atât de frumos fără să deranjeze cititorul.

În volumul ”Timpul Iubirii ” observăm o frumoasă și clară descriere a creației, care cere sacrificiu, iar sacrificiul autorului este deseori singurătatea, nesomnul și arderea internă, trăirea care te consumă precum se arde o lumânare: ”Poezia se înalță /Sfântă și clară /Ca rugăciunea /Unui pustnic nebun /Care vede lumina /În primii zori /În câmpul de maci /Ce arde în așternut /Și nu te lasă să dormi ” (Zori) , ”În liturghii de noapte /Poetul cu ochii-n lacrimi /Scrie versuri pe cruce /Din care curge sânge /În timpul care se prelinge /În biblii albe /Într-o singurătate de zăpadă”(De zăpadă), ”Visele fiecăruia /Ne pătrund”…” Precum niște păsări /Care te citesc și te măsoară /Cu precizie de ceasornic /Elvețian”(Un ceasornic).În poeziile sale se observă o viziune proprie, singulară și neîmpărtășită a autoarei care simte fără să vadă, percepe divinul prin simțiri unice pe care le trăiește ca pe niște experiențe destinate a fi ale ei sau ale altcuiva care vrea să le încerce: ”Nu erai cu mine/ Acolo /Când Dumnezeu /A aruncat pentru noi /Inelele din cer /Era altcineva /Care s-a grăbit /Să le prindă( Iubiri)
Autoarea Aurelia Rînjea face o frumoasă descriere a harului divin ce s-a revărsat asupra sa : ”Printre atâtea adevăruri /Nespuse /Înțelesuri mă urmăreau /Ca o poveste de iubire /O lume trebuia descoperită /A venit și n-a mai plecat /Am simțit harul revărsat /Asupra mea /Divin și tandru /Al Duhului Sfânt /Am simțit necuvântul /De dincolo de timp /Ritmul tăcerii /Zborul credinței /Dumnezeirea emoției ”( Certitudine) și continuă cu o mărturisire: ”Cred că niște Arhangheli /M-au învățat să scriu /Sau au scris cu mâna mea /Tainele poemului /De dat mai departe /Prin spirala vieții /Celor aleși care înțeleg /Limba lui Dumnezeu /Și iubirea /În loc de sânge /Prin venele mele curge /Cu siguranță Poezia ” (Certitudine)
În poezia Aureliei Rînjea se simte tristețea și suferința poetului neînțeles care are un secret comun cu Dumnezeu.”A suferi înseamnă a avea un secret comun cu Dumnezeu”.(Soren Kierkegaard) Iatǎ ce spune autoarea: ”Mi-am lăsat sufletul /Prin multe locuri /Acum încep să-l adun /Am înțeles /Că nu aveți nevoie de el /De pe margine /Îngerii mă aprobă ” (Confesiune) dar ”Mă retrag /Într-o lume străină vouă /Dar nu și lui Dumnezeu” (Solitudine) ,”Dimineața adun stelele /Căzute în iarbă /Din prea multă dragoste /De oameni/ Le duc într-un castel /Numai de mine știut /Să se odihnească /Apoi le așez pe cer /Să-și continue calea /Nostalgice și visătoare /După oameni adevărați /Dacă mai sunt…” (Cules), pentru că așa este poetul ”În timpul încărcat/ /De nerostiri /Dinaintea nopții /Poetul – un scrib /Cântă pe note /Un pui de liliac sălbatic /Îl crede înger”(Un înger)

Din cealaltă parte a lumii primim semne, ”Cineva ne face semne /Pe care nu le înțelegem /Din cealaltă parte a lumii /După colțul mileniului ” ( În Noi) dar noi nu le putem înțelege, pentru că noi ”uităm cum e să iubim”, ”uităm de unde venim” și atunci nu ne rămâne decât să cerem: ” Doamne aprinde Lumina” ( În Noi) ,”Lumea tot mai străină /Fântâna abandonată /Tânjește după /Oameni însetați /De lumină /Care sunt tot mai rari”( Aspirație)
Timpul își cere plata lui : ”Vizitiul secundelor /Cere plata prin tragere la sorți /La apusul zilei /Nu mai faceți comerț /Cu sufletele” (Interzis) iar visele rămân doar vise, ”Mușcăm din fâșii subțiri /De fericire /Visele rămân după ușa /Intrării în competiție /Amintirile se modifică /Din mers/ Cerul pleacă și el /După norul /Cu vrăbii din sufletul tău” (Migrație) , renunțăm să mai trăim, căutăm veriga lipsă:”Ceva întotdeauna lipsește /Îngândurate mâinile /Ne spală ochii /Umbre și serafimi /Se perindă /Ne măsurăm pașii /Căutăm veriga lipsă /Din înțelesul inimii”(Trezire) ,”Sub ramuri de măr înzeit /Odată ne iubeam /Și nu ne trebuia mai mult”(Odată)
Defapt în lumea prea grăbită de azi, trăim cu iluzia că suntem fericiți, mințindu-ne singuri. Oamenii renunță să mai trăiască pentru a trăi, este situația absurdului neobservat dar real : ”Tot artificiul nostru constă din faptul că renunțăm la existența pentru a exista.”(Johann Wolfgang von Goethe) Oamenii au uitat să iubească: ”Prea mult am învățat /Să tăcem /Memoria timpului /Ne ajunge din urmă /Un anotimp sălbatic /În care stăm la distanță /De lucrurile care ne plac /Nu recunoaștem /Sau poate /Timpul gândului /Nu are cuvinte”(Tăcere) ,”Timpul așează /Frumusețea lumii /Pe raftul de sus /Să nu se risipească /Pe malul iluziilor”(Trepte)
Timpul în sine este descris de poeta Aurelia Rînjea foarte frumos, ca un fior, o emoție:”Timpul – un dansator /Printre însingurările firii /Piruete cu fior de toamnă /Emoţie de cer /Aşteptând regăsirea /Dincolo de tăcerea ce curge /Din bolţile curcubeului”( Un dansator ) și își pune întrebarea: ”Oare e târziu în cer /Candela iubirii e veșnică /Oamenii se resemnează /În vieți orfane de cuvinte” (Dilema), ”De ce din timpul nostru /Nu dăm mai mult /Pentru a iubi /În mine două inimi bat /Cu sete de lumină /Cuvintele dansează /În universuri necreate” (Inimi)

Poeta Aurelia Rînjea ne atenționează că a sosit momentul ca lumea să iubească și să ierte:”E Timpul Iertării /Și al Iubirii /În limba mea /Vorbesc cu Dumnezeu /Despre poporul meu”(Învierea)
Legătura cu divinitatea este foarte importantă pentru autoarea Aurelia Rînjea: ”Dumnezeu e infinitul veșnic /Noi – cuantic suntem /Interconectați cu El /Mici particule /În mintea lui Dumnezeu’ ‘(Conexiuni ), ”În piaţa publică /Pe pietrele ascuţite /Ale dezumanizării /Poetul aruncă /Un pumn de cuvinte /Pe caldarâmul crăpat /Sufocat de orgolii /Știe că într-o zi /Va răsări un cocon /Apoi un poem /Cu o cunună de stele /Nu şi-a pierdut speranţa /Azi este deja mâine” (Speranță )

Poeta face o declarație frumoasă de credință și iubire pentru Dumnezeu care este singurul care o înțelege: ”Vinovată că iubesc /Vinovată că mă dăruiesc /Prin Poezie /Numai Dumnezeu /Mă înțelege și știe /De ce atâta iubire /De la El spre mine /Și invers” (Sens) ,iar târziu primește și răspuns la întrebările pe care și le pusese, o adevărată lecție a iubirii: ”Târziu am aflat /Dar important e că am aflat /Când dăruiești cuiva /Din iubire /O bucățică din sufletul tău /Dumnezeu îți trimite /Una în loc /Mai mare și mai curată /Semn că ai înțeles /Lecția iubirii’ ‘(Esență) și chiar dacă timpul se scurge mult prea devreme nu-i încă timpul pierdut, mai e timp de iubire: ”Plăsmuim povești /Pe calculator /Pe care nu le trăim /Gândurile foșnesc /În arborii goi /O idilă se zbate într-o /Sincopă de întuneric /Cineva micșorează secunda /Prea aproape de noi”(Contracție)
Volumul ”Timpul Iubirii ” este o excepțională realizare, o lecție de viață , de iubire, în versuri pe care autoarea ne-o explică pas cu pas. D-na prof. Aurelia Rînjea explică încă de la început foarte clar pentru toată lumea că toți oamenii au fost înzestrați cu iubire de la naștere deci depinde doar de noi dacă suntem capabili sau nu să iubim. Și pentru că am început cu un citat din Octavian Paler am să termin tot cu un citat al său ”Nu există pustiu; ci doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim”.(Octavian Paler)

Mai este încă timp! așa cum ne spune autoarea ”Încă e timp de iubire!” deci haideți să ne umplem golurile de neiubire în care trăim , să fim buni și calzi unii cu alții și cu Dumnezeu!

Mihaela CD
membru TWUC, LSR , președinte WPAC