Poveștile bătrânilor spun că spiritul grâului se ascundea în ultimele spice ale holdei de grâu, în timpul seceratului. De aici și bunul obicei de a li se da acestor ultime spice, o atenție cu totul și cu totul deosebită, regăsită și în cântul popular: „Noroc să dea Dumnezău! / Stogu cât casa/ Colacu cât masa!”
În „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba”, Avram Cristea precizează că denumirea obiceiului diferă de la o zonă la alta: din Ţara Oltului şi până în Marginea Sibiului se numeşte Buzdugan, pe Valea Sebeşului, pe Secaşe, pe Valea Ampoiului şi în jurul Albei se numeşte Peană, iar prin satele și comunele din Apuseni se numește Cununa grâului.
Regăsim în multe documente și obiceiuri denumirile de „săptămâna secerişului”, „săptămâna Panteliilor”, „săptămâna lui Sântilie” şi „săptămâna verii”, denumiri date săptămânilor lunii iulie. De aici și obiciul “Cununa grâului” regăsit și reînviat la Lupșa de oamenii locului, adus în inima comunității odată cu Zilele comunei Lupșa sărbătorite în fiecare an în ultimul weekend al lunii iulie.
“Cununa realizată sub formă de buzdugan, soare, stea, sau, pe alocuri triunghi, este purtată pe cap de o fată fecioară şi dusă până la casa gospodarului, care, în acel an, este gazda secerişului (de regulă, cel care are recolta mai bogată). Cununa este însoţită de un alai format din suratele fetei şi ceteraşi. Cununa de la seceriş este întâmpinată la porţi de gospodarii care o udă cu apă din belşug, gest prin care se simbolizează fertilitatea. În timp ce cununa trece în mâna stăpânei, secerătorii cântau. Urma cina, jocul şi voia bună care se prelungea până noaptea târziu. În alte sate din Alba, se practică înconjurul mesei, iar scuturarea cununii deasupra mesei fiind atestată la Lupşa şi Sălciua, dar şi la Muşca, Vinerea, Cugir şi Totoi.” (www.cuiosifpecoclauri)
Foto Mădălina Corina Diaconu
