24 C
Nürnberg, DE
April 30, 2025
Exclusiv

Poezii de Mihai Călugărițoiu

Banca întâi

Am înțeles, la timp,

ce-nseamnă:

„Să stai în banca ta!”

M-am străduit să stau

în banca întâi,

în clasa mea.

Și, cred c,-am reușit!

Ce-i drept,

din clasa „Economic”,

în zborul meu,

m-am tot uitat,

cu râvnă,

la cei din clasa „Business”

ori „Întâi”.

Dar, i-am văitat

c-au fost orfani.

Să-și fac-averi,

ei n-au avut

nici mamă și nici tată.

„Să fie fericiți!”, le-am zis.

Eu mă simt bine,

în banca întâi,

în clasa mea!

Calendarul

De-un timp,

Calendarul,

oriunde-o fi el așezat,

nu-și dezlipește ochii de mine.

Demult, optimist inocent,

mă bătea gândul la veacuri.

M-am bucurat, apoi,

la decenii și,

de-o vreme,

mă bucur chiar

și la ani.

În lada de zestre,

se pare c-ar mai fi zile,

până când

parte avea-voi

numai de raclă.

Cronicarul

De curând,

mi-am alungat biograful.

Am fost indignat,

atunci, când i-am cerut

să-mi arate

ce-a scris despre mine

și-am găsit

cronica albă.

Acum, însă,

îi dau dreptate, căci,

încercând să notez

ce-am rodit,

amarnic, constat

că nimic de-nsemnat,

nu am fapt.

În zadar, am sperat,

și mai sper,

ca urmașii

să-mi ridice la cer

veșnicia!

Dorințe

Copil fiind,

am vrut să fiu!…,

am vrut să fac!…

Apoi, cum s-a văzut,

puțin, câte puțin,

din toate-am încercat.

Acum, mă-ntreb:

Cum trebuia să fiu?

Ce trebuia să fac?

Ce trebuie să iară fiu?

Ce trebuie să iară fac?

Dura lex…

De curând,

mi s-a aprobat

„Legea vârstei a treia”.

Am și primit-o,

generos,

însoțită de

metodologia de aplicare.

Mărinimoasă, cum e,

îmi dă voie să fac

tot ce vrea ea,

cu condiția:

„Să nu deranjez!”

De-ncerc s-o înșel,

mă amendează urgent.

Alături de

„Drepturi” și „Sancțiuni”

mai are un capitol de

„Dispoziții finale”,

în care e prevăzută

pedeapsa cea mare:

„Eternitatea”,

în caz de abateri

incompatibile firii.

Iubita mea, memoria

De-o vreme,

tot mai des,

aflu că iubita-mi,

memoria, mă înșală.

Fuge, adesea,

prin băncile școlii,

la baluri și

întâlniri juvenile.

Uneori,

se duce la propria-mi nuntă

ori la botezul copiilor mei.

Alteori,

între două trădări,

o rog să-mi spună despre nepoți.

Ba vine…

Ba pleacă…

Nu-i mai place cu mine,

c-am devenit posac și ursuz.

S-a săturat să m-audă

că: „Nu pot!” și „Mă doare!”,

dar îmi promite că,

în curând,

voi fi amintire.

Sic transit…*

În vremea asta,

toată lumea cerne.

Puțini sunt însă,

cei ce și frământă,

dospesc și coc.

Tărâțele-ți arunc-apoi,

în ochi, uitând,

cu bună știință,

de truda și sudoarea

ce-ai pus

în bobul măcinat.

Chiar de pricep,

se fac a nu-nțelege

și spun că sunt corecți,

deși îi roade pizma

uitând c-„așa

le trece gloria!”

*Sic transit gloria mundi!

(Așa trece gloria lumii!)

Viitorul

Mi-a intrat, la apă,

Ceasul

și mă numără puțin,

căci, cu mine n-a-nceput,

și nici nu-ncepe,

viitorul.

Griji, nu-ți face,

nici cu tine!

Totodată, viitorul

nici de cald

nu-mi ține,

dar cu ochii, șade parcă,

tot mai mult,

pe mine.

Zidarul

Ca un zidar,

stângaci, ce-i drept,

nu am lăsat părinții,

și nici casa lor,

să se dărâme,

ci i-am zidit

și îmi surâd,

acum,

din modice cuvinte.

Am mai zidit bunici,

pe ulița satului,

bucolice vremi,

trecute demult.

Am urmat Calea,

îndrăgind Adevărul,

trecând prin Viața-mi,

ce, încă,-o zidesc.

MIHAI CĂLUGĂRIȚOIU

Related posts

Trei scurte poeme

Liliana Moldovan

MENIREA MEA ESTE SĂ PREDAU ATELIERE ȘI CURSURI DE PUBLIC SPEAKING PENTRU COPII: INTERVIU CU ANTONELA SOFIA BARBU

Liliana Moldovan

„Clipe pe puntea vieții”- Titina Nica Țene

Liliana Moldovan

Cetatea Cernăuți s-a întemeiat la 1395 de către Ștefan I, domnul Moldovei, nu la 1408, în vremea lui Alexandru cel Bun. O restabilire istorică!

Liliana Moldovan

  Cronica de carte-seismograful valorilor la Mircea Daroși

Liliana Moldovan

Concursul de creație teatrală și literară – „Scârța, scârța pe hârtie”

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy