Banca întâi
Am înțeles, la timp,
ce-nseamnă:
„Să stai în banca ta!”
M-am străduit să stau
în banca întâi,
în clasa mea.
Și, cred c,-am reușit!
Ce-i drept,
din clasa „Economic”,
în zborul meu,
m-am tot uitat,
cu râvnă,
la cei din clasa „Business”
ori „Întâi”.
Dar, i-am văitat
c-au fost orfani.
Să-și fac-averi,
ei n-au avut
nici mamă și nici tată.
„Să fie fericiți!”, le-am zis.
Eu mă simt bine,
în banca întâi,
în clasa mea!
Calendarul
De-un timp,
Calendarul,
oriunde-o fi el așezat,
nu-și dezlipește ochii de mine.
Demult, optimist inocent,
mă bătea gândul la veacuri.
M-am bucurat, apoi,
la decenii și,
de-o vreme,
mă bucur chiar
și la ani.
În lada de zestre,
se pare c-ar mai fi zile,
până când
parte avea-voi
numai de raclă.
Cronicarul
De curând,
mi-am alungat biograful.
Am fost indignat,
atunci, când i-am cerut
să-mi arate
ce-a scris despre mine
și-am găsit
cronica albă.
Acum, însă,
îi dau dreptate, căci,
încercând să notez
ce-am rodit,
amarnic, constat
că nimic de-nsemnat,
nu am fapt.
În zadar, am sperat,
și mai sper,
ca urmașii
să-mi ridice la cer
veșnicia!
Dorințe
Copil fiind,
am vrut să fiu!…,
am vrut să fac!…
Apoi, cum s-a văzut,
puțin, câte puțin,
din toate-am încercat.
Acum, mă-ntreb:
Cum trebuia să fiu?
Ce trebuia să fac?
Ce trebuie să iară fiu?
Ce trebuie să iară fac?
Dura lex…
De curând,
mi s-a aprobat
„Legea vârstei a treia”.
Am și primit-o,
generos,
însoțită de
metodologia de aplicare.
Mărinimoasă, cum e,
îmi dă voie să fac
tot ce vrea ea,
cu condiția:
„Să nu deranjez!”
De-ncerc s-o înșel,
mă amendează urgent.
Alături de
„Drepturi” și „Sancțiuni”
mai are un capitol de
„Dispoziții finale”,
în care e prevăzută
pedeapsa cea mare:
„Eternitatea”,
în caz de abateri
incompatibile firii.
Iubita mea, memoria
De-o vreme,
tot mai des,
aflu că iubita-mi,
memoria, mă înșală.
Fuge, adesea,
prin băncile școlii,
la baluri și
întâlniri juvenile.
Uneori,
se duce la propria-mi nuntă
ori la botezul copiilor mei.
Alteori,
între două trădări,
o rog să-mi spună despre nepoți.
Ba vine…
Ba pleacă…
Nu-i mai place cu mine,
c-am devenit posac și ursuz.
S-a săturat să m-audă
că: „Nu pot!” și „Mă doare!”,
dar îmi promite că,
în curând,
voi fi amintire.
Sic transit…*
În vremea asta,
toată lumea cerne.
Puțini sunt însă,
cei ce și frământă,
dospesc și coc.
Tărâțele-ți arunc-apoi,
în ochi, uitând,
cu bună știință,
de truda și sudoarea
ce-ai pus
în bobul măcinat.
Chiar de pricep,
se fac a nu-nțelege
și spun că sunt corecți,
deși îi roade pizma
uitând c-„așa
le trece gloria!”
*Sic transit gloria mundi!
(Așa trece gloria lumii!)
Viitorul
Mi-a intrat, la apă,
Ceasul
și mă numără puțin,
căci, cu mine n-a-nceput,
și nici nu-ncepe,
viitorul.
Griji, nu-ți face,
nici cu tine!
Totodată, viitorul
nici de cald
nu-mi ține,
dar cu ochii, șade parcă,
tot mai mult,
pe mine.
Zidarul
Ca un zidar,
stângaci, ce-i drept,
nu am lăsat părinții,
și nici casa lor,
să se dărâme,
ci i-am zidit
și îmi surâd,
acum,
din modice cuvinte.
Am mai zidit bunici,
pe ulița satului,
bucolice vremi,
trecute demult.
Am urmat Calea,
îndrăgind Adevărul,
trecând prin Viața-mi,
ce, încă,-o zidesc.
MIHAI CĂLUGĂRIȚOIU
