Cultură Diaspora Festival Italia Uncategorized

Festivalul Internațional ProPatria – Tinere Talente Românești, ediția a XV-a, s-a încheiat la Roma, printr-un concert extraordinar la Basilica San Paolo fuori le Mura

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente s-a încheiat sâmbătă, 1 noiembrie 2025, cu concert extraordinar de orgă la patru mâini, susținut de organiștii români Eduard și Maria-Luisa Antal.

Evenimentul a avut loc în prestigioasa Basilica San Paolo fuori le Mura din Roma, sub semnul Anului Jubiliar al Vaticanului șia închis un parcurs europeancare a purtat mesajul excelenței românești în șase capitale culturale ale Europei – Roma, Paris, Berlin, Valencia, Bruxelles și Vatican, reunind artiști consacrați, tineri talentați și public din întreaga diasporă românească.

Concertul de închidere de la Roma, dedicat Sărbătorii Tuturor Sfinților (Ognissanti), a fost un eveniment de profundă încărcătură spirituală, organiștii Maria Luisa și Eduard Antal fiind premiați în aceeași seară cu Trofeul de Excelență Propatria pentru virtuozitatea lor și pentru contribuția la promovarea muzicii sacre românești în spațiul european.

”Se spune că toate drumurile duc la Roma, iar pentru noi acest drum a fost unul al credinței, al muzicii și al comuniunii spirituale. A cânta în Basilica Papală San Paolo fuori le Mura, în contextul Anului Jubiliar și al celei de-a XV-a ediții a Festivalului Pro Patria, a fost o experiență deopotrivă emoționantă și onorantă. Alături de soția mea, am trăit bucuria de a fi protagoniști ai unui moment ce a unit credința și cultura, spiritualitatea și muzica, realități care ne conduc în aceeași direcție, spre frumusețea comuniunii prin artă. A fost o mare onoare să avem în public pe  Excelența Sa George Gabriel Bologan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și pe Monseniorul Isidor Iacovici. Simțim o profundă recunoștință pentru această experiență și pentru posibilitatea de a duce sunetul tradiției organisticii românești într-un spațiu atât de încărcat de istorie, Cetatea Eternă. Ne-am întors din Roma plini de inspirație și de bucurie, pregătiți pentru ceea ce va urma duminică, la Ateneul Român, pe 9 noiembrie, în matineu, unde dorim să împărtășim publicului din București această trăire”, a spus Eduard Antal după concertul de la Roma.

De-a lungul celor 15 ediții, Festivalul Propatria a devenit un model de bune practici culturale în diaspora, promovat constant sub patronajul instituțiilor române și europene. Ediția 2025 s-a desfășurat sub egida Anului Jubiliar al Vaticanului și a Anului Comemorativ „George Enescu – 70 de ani de la trecerea în eternitate”, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

”Ediția de anul acesta spune povestea reîntoarcerii atenției spre rădăcini, către elementele identitare și despre forța artei de a uni oamenii dincolo de granițe. Să închidem festivalul la San Paolo fuori le Mura, în Anul Jubiliar, înseamnă să revenim la sursa spirituală a acestui proiect născut la Roma acum 15 ani. Este o seară a recunoștinței și a continuității”, a declarat Mioara Moraru, președintele Asociației Culturale Româno-Italiene Propatriași fondatoarea festivalului.

Momentul central al ediției a fost Gala Premiilor de Excelență Propatria, organizată pe 31 octombrie la Musée des Instruments de Musique (MIM) din Bruxelles. În cadrul ceremoniei au fost distinse două personalități de marcă ale culturii române contemporane: violonista Maria Marica, câștigătoarea Concursului Internațional  George Enescu, ediția 2022, și pianista româno-franceză Mara Dobrescu, directoarea artistică a festivalurilor Propatria și Classic for Teens.

”Propatria a fost și rămâne o punte între România și Europa, un spațiu al inspirației, al tinereții și al credinței în valoare. Este un festival care a deschis drumuri, care a crescut generații și care a inspirat alte proiecte în România și în diaspora”, a spus Mara Dobrescu.

Laureații Trofeelor de Excelență Propatria 2025 sunt pianiștii Mara Dobrescu, Cristian Budu, Cătălin Șerban, violoniștii Maria Marica și Romuald Grimbert-Barré, violoncelistul Constantin Siepermann, clarinetistul Petru Pane și organiștii Maria-Luisa și organistul Eduard Antal.

Trofeul Propatria, o lucrare unicat din fier sudat, realizată de sculptorul Emanuel Chiriac, simbolizează transformarea, curajul și înălțarea prin artă.

Ediția a XV -a a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente a avut loc în șase orașe europene sub Înaltul Patronaj al Ambasadei României în Italia, al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta, al Dicasterului pentru Cultură și Educație al Vaticanului, și în colaborare cu Ambasada României in Franța, Ambasada României în RF Germania, Ambasada României în Regatul Spaniei, Ambasada României în Regatul Belgiei, Consulatul General al României la Valencia, Accademia di Romania in Roma, ICR Paris, ICR Berlin, ICR Bruxelles.

Inițiat în 2010 la Roma, Festivalul Internațional Propatria promovează excelența tinerilor artiști români din întreaga lume și dialogul intercultural european, prin concerte, expoziții, conferințe și ceremonii de premiere. De-a lungul anilor, festivalul a oferit o platformă de afirmare pentru sute de tineri muzicieni, artiști plastici și cercetători români, devenind un reper cultural al diasporei române și o  punte de legătură între România și Europa.

Pentru informații suplimentare:
Asociația Culturală Româno-Italiană Propatria
info@propatriavox.eu

 www.propatriafestival.eu

Related posts

Comunitatea românească din Nürnberg devine cea mai numeroasă comunitate străină din oraș și consolidează rolul integrării europene

Ionela van Reez-Zota

DESCHIDEREA OFICIALĂ A UNIVERSITĂȚII DE VARĂ „EDUCAȚIA PENTRU VALORI ÎN SPAȚIUL FRANCOFON”

Ion Marius Tatomir

OLIMPIADA DE BENZI DESENATE, Ediția a V-a, 2024

Ion Marius Tatomir

Germania e în stare de șoc! Nu s-a mai întâmplat asta de aproape 30 de ani

GT Post

Conferința patrioților la Cluj-Napoca: ”Transilvania și miza geopoliticii românești in regiune. Provocări politice, juridice, sociale și cultural-identitare pentru românii din Transilvania. Este azi România sub asediu?”

Liliana Moldovan

Alocuțiunea susținută de Președintele României, Nicușor Dan, cu prilejul participării la ceremonia de decernare a Premiului România Europeană 2025, oferit de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, domnului Victor Rebengiuc

Ion Marius Tatomir

43 comentarii

서울출장마사지 October 24, 2026 at 2:20 am

서울출장마사지 서울출장안마 셀럽은 고객이 머무는 장소에서 관리를 받을 수 있도록 방문 서비스를 안내합니다. 자택이나 숙소의 위치, 원하는 이용 시간, 코스를 알려주시면 예약 가능

Replică
beach fashion secrets October 24, 2026 at 11:02 pm

I would like to thnkx for the efforts you’ve put in writing this website. I am hoping the same high-grade site post from you in the upcoming as well. Actually your creative writing skills has inspired me to get my own web site now. Really the blogging is spreading its wings quickly. Your write up is a great example of it.

Replică
advogado tributarista October 24, 2026 at 11:05 pm

Excellent read, I just passed this onto a friend who was doing a little research on that. And he actually bought me lunch as I found it for him smile Thus let me rephrase that: Thanks for lunch!

Replică
heartprinted October 25, 2026 at 5:28 am

What’s Happening i am new to this, I stumbled upon this I’ve found It positively useful and it has helped me out loads. I hope to contribute & help other users like its aided me. Good job.

Replică
prediksitotoslot.net October 25, 2026 at 7:36 am

It is the best time to make some plans for the future and it’s time to be happy. I’ve read this post and if I could I wish to suggest you few interesting things or suggestions. Perhaps you could write next articles referring to this article. I desire to read even more things about it!

Replică
solana snipe bot October 25, 2026 at 8:54 am

Thanks for this post, I am a big fan of this internet site would like to go along updated.

Replică
diamond ml murah October 25, 2026 at 1:05 pm

Hmm it appears like your blog ate my first comment (it was extremely long) so I guess I’ll just sum it up what I wrote and say, I’m thoroughly enjoying your blog. I as well am an aspiring blog blogger but I’m still new to the whole thing. Do you have any points for newbie blog writers? I’d definitely appreciate it.

Replică
hptoto October 25, 2026 at 3:25 pm

Good day! I just would like to give a huge thumbs up for the nice information you’ve gotten here on this post. I will likely be coming again to your weblog for extra soon.

Replică
bbs.lotsmall.cn October 26, 2026 at 3:11 am

References:

Payid casino online pokies bbs.lotsmall.cn

Replică
pestoto October 26, 2026 at 11:04 am

As a Newbie, I am always browsing online for articles that can aid me. Thank you

Replică
BPay pokies minimum deposit October 26, 2026 at 6:06 pm

References:

Online pokies bpay deposit https://www.rcfl.com.hk/home.php?mod=space&uid=10383762

Replică
nlvbang.com October 26, 2026 at 7:15 pm

References:

Pokies payid accepted australia https://www.nlvbang.com/home.php?mod=space&uid=3300780

Replică
jordyntareaz.us October 26, 2026 at 8:43 pm

I absolutely love your blog and find nearly all of your post’s to be just what I’m looking for. can you offer guest writers to write content available for you? I wouldn’t mind writing a post or elaborating on most of the subjects you write in relation to here. Again, awesome website!

Replică
international casinos accepting neosurf australia October 27, 2026 at 1:54 am

References:

Neosurf casino online real money australia http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8503589

Replică
nonton film October 27, 2026 at 2:29 am

Wow, superb blog tata letak! Sudah berapa lama Anda menjalankan blog? Anda membuat blogging terlihat mudah. Tampilan keseluruhan website Anda mengagumkan, belum lagi kontennya!

Replică
deposit with MiFinity casino Australia October 27, 2026 at 4:25 am

References:

MiFinity casino free spins http://www.gophotos.cn/space-uid-334947.html

Replică
ดูซีรี่ย์ October 27, 2026 at 10:38 am

Heya i am for the primary time here. I came across this board and I to find It truly helpful & it helped me out a lot. I hope to offer one thing back and aid others such as you helped me.

Replică
구미오피 October 27, 2026 at 4:15 pm

구미오피를 검색하며 구미 지역 일반 마사지·스파를 알아보는 분들을 위한 안내입니다. 프로그램 선택, 관리 시간과 비용, 시설·위생, 주차, 예약 전 확인사항과 자주 묻는 질문을 정리했습니다.

Replică
포항오피 October 27, 2026 at 8:54 pm

포항오피 검색어의 맥락과 온라인 정보 확인 기준을 정리했습니다. 광고성 표현과 후기의 출처, 게시물의 최신성, 개인정보 보호 방법, 포항 공공정보와 자주 묻는 질문을 확인하세요.

Replică
Role of ethical hackers in network security October 28, 2026 at 1:10 am

I’ve been exploring for a little for any high quality articles or weblog posts in this sort of space . Exploring in Yahoo I ultimately stumbled upon this web site. Reading this information So i’m happy to convey that I have a very excellent uncanny feeling I came upon just what I needed. I most for sure will make sure to don’t fail to remember this site and give it a glance on a continuing basis.

Replică
prpack.ru October 28, 2026 at 1:40 am

References:

Instant withdrawal casino Osko https://prpack.ru/user/cirrusedge0/

Replică
pestoto October 28, 2026 at 4:32 am

I believe this web site has got some real superb info for everyone :D.

Replică
instant bank deposit casino australia October 28, 2026 at 5:33 am

References:

Australian casinos with instant payouts http://git.yang800.cn/lossedge2

Replică
bank wire deposit casino australia October 28, 2026 at 5:45 am

References:

Safe wire transfer casinos australia http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3381115

Replică
best australian bank transfer casinos October 28, 2026 at 8:00 am

References:

Wire transfer casino welcome bonus https://www.dtfz.net/?64777

Replică
pestoto October 28, 2026 at 11:30 am

Thank you for the good writeup. It if truth be told was a amusement account it. Glance complex to more brought agreeable from you! However, how can we be in contact?

Replică
porsche workshop malaysia October 29, 2026 at 10:28 pm

Hello there! This is my 1st comment here so I just wanted to give a quick shout out and tell you I truly enjoy reading through your articles. Can you recommend any other blogs/websites/forums that deal with the same subjects? Appreciate it!

Replică
소액결제현금화 October 29, 2026 at 11:42 pm

소액결제현금화의 의미와 수수료 계산, 실제 부담액을 확인하세요. 휴대폰 결제 한도와 통신요금 청구, 관련 법령, 취소·환불 및 피해 대응까지 공식 자료를 바탕으로 정리했습니다.

Replică
부산토닥이 October 30, 2026 at 3:02 am

부산여성전용마사지 부산토닥이 드디어 부산 상륙 NO.1 부산 최대 규모 관리사들 항시 대기중 24시 연중무휴

Replică
https://pad.froscon.org/ October 30, 2026 at 4:10 am

References:

Mobile neosurf casinos aus https://pad.froscon.org/6H6KAbVLQ1aoW9uMEk10Ow

Replică
https://dahuafu.us/ October 30, 2026 at 6:36 am

References:

$10 deposit bonus casino neosurf australia https://dahuafu.us/?43005

Replică
olxtoto October 30, 2026 at 10:22 am

Great info and straight to the point. I don’t know if this is actually the best place to ask but do you folks have any thoughts on where to hire some professional writers? Thanks 🙂

Replică
pad.nantes.cloud October 30, 2026 at 11:53 am

References:

Wire transfer casino deposit australia https://pad.nantes.cloud/ivgA3JseQ42Wgofvv2cfpA

Replică
airport transfer klia October 30, 2026 at 1:54 pm

I like what you guys are up too. Such intelligent work and reporting! Keep up the superb works guys I have incorporated you guys to my blogroll. I think it will improve the value of my site 🙂

Replică
longevity health and wellness October 30, 2026 at 4:56 pm

Hi! I’ve been following your site for a long time now and finally got the courage to go ahead and give you a shout out from Porter Tx! Just wanted to say keep up the good work!

Replică
diploma in automotive technology malaysia October 30, 2026 at 9:10 pm

After research a few of the blog posts on your website now, and I actually like your manner of blogging. I bookmarked it to my bookmark website list and might be checking back soon. Pls take a look at my site as properly and let me know what you think.

Replică
https://mrsurepunters.ng/forum/topic/payid-withdrawal-pokies-fast-cashouts-for-australian-pokies-players/ October 30, 2026 at 11:57 pm

The Megaways mechanic varies symbols per reel on every spin, creating thousands of win combinations. This category drives most online pokies australia payid real money traffic. Three-reel titles with simple paylines, popular with players who prefer straightforward mechanics. Anyone comparing online pokies payid australia banking against older methods notices the speed gap first, then the reduced data shared at checkout. PayID links a mobile number or email to a bank account, letting players move money without sharing full account or BSB details.

References: https://mrsurepunters.ng/forum/topic/payid-withdrawal-pokies-fast-cashouts-for-australian-pokies-players/

Replică
thepathshala.co.in October 31, 2026 at 12:38 am

In this regard, deposits are more rarely subject to such expenses, while requests for withdrawal processing inevitably include a fee for the service. As mentioned above, this payment processing method has existed even before online casinos were first established as online services. Bear in mind that you will need to have cleared the wagering requirements of any bonuses and promotions they may have used prior to requesting the cashout.

References: https://thepathshala.co.in/community/topic/guide-to-secure-casino-bank-transfers-in-australia/

Replică
porsche workshop October 31, 2026 at 12:46 am

Hello there, You’ve done an excellent job. I will certainly digg it and personally suggest to my friends. I’m confident they will be benefited from this site.

Replică
sell gold October 31, 2026 at 3:58 am

As a Newbie, I am constantly browsing online for articles that can aid me. Thank you

Replică
rajaqris88 October 31, 2026 at 1:26 pm

I have been exploring for a bit for any high-quality articles or blog posts on this kind of area . Exploring in Yahoo I eventually stumbled upon this site. Studying this information So i am happy to express that I have a very good uncanny feeling I came upon just what I needed. I so much no doubt will make sure to do not forget this web site and give it a glance on a constant basis.

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy