Cultură

Un viitor MUZEU EDNOGRAFIC – apel

Primăria comunei Șuletea și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și-au propus organizarea în reședința comunei, în vechea școală, de curând reabilitată, organizarea unui MUZEU EDNOGRAFIC, care să ilustreze viața economică, socială și spirituală a locuitorilor comunei, cel puțin în ultimele două secole. Puține comune din România au avut și au privilegiul să beneficieze de un asemenea centru de interes turistic și cultural, de aceea deschiderea unui muzeu la dvs. în comună ar trebui să reprezinte un punct de interes și mândrie pentru toți locuitorii acesteia.    

 Pentru a realiza tot ceea ce ne propunem este însă nevoie de sprijinul fiecărui locuitor al comunei, care să contribuie cu obiecte  vechi, multe dintre ele nefolosite de mult timp, respectiv piese de uz gospodăresc (vase ceramice, mese, scaune, pat, lavițe, blidare, ștergare, păretare, linguri, putini, putinei, strecurători), unelte folosite în practicare diveselor meserii (unelte de cojocărie, vârtelnițe, fusuri, sfredele, burghie, pluguri, grape, unelte folosite la creșterea animalelor  etc.), piese de vestimentație (costume populare, căciuli, mănuși, cămăși, ștergare, brâie, ițari, ceoareci, chimir etc.) instalații (război de țesut, forjă fierărie, foale, etc), toate acestea provenind de la părinții, bunicii ori străbunicii dvs. Cu cât sunt mai vechi cu atât interesul și importanța muzeului va fi mai mare.

Cei care doresc să contribuie la realizarea muzeului se pot adresa preotului comunei Parpalea Marius, domnului primar Tamaș Ciprian sau la numărul de telefon a directorului Muzeului „Vasile Pârvan ” Bârlad (0741065208), sau la numerele de telefon a doi voluntari, din zonă (0746996505; 0770911903).

Mulțumim pentru implicare.

Related posts

Munții vin la București pe 19 aprilie – o zi-maraton cu alpiniști, aventurieri și filme de munte premiate

Ion Marius Tatomir

Invitație oficială: personalități născute în Zona Brașov, căutate pentru un proiect european în 2026

Ionela van Reez-Zota

POIANA CU SCHIT – LOCUL UNDE NATURA, ARTA ȘI ISTORIA SE ÎMPLETESC

Ion Marius Tatomir

DE ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII ÎNTR-UN SAT VASLUIAN

GT Post

Un weekend cu Brâncuși. 18-20 februarie 2022

Ion Marius Tatomir

Schengen cultural

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy