25 C
Nürnberg, DE
September 28, 2026
Diaspora Moldova

Moldova promovată la Festivalul Ambasadelor 2026 din Praga

Festivalul Ambasadelor 2026 de la Praga a oferit membrilor diasporei din Cehia o nouă oportunitate de a promova patrimoniul cultural și tradițiile Republicii Moldova în fața unui public internațional. Asociația Moldoveni.cz a reprezentat țara noastră prin muzică, dans, gastronomie și elemente autentice ale culturii naționale.

Ansamblul folcloric Kodrianka a adus pe scenă autenticitatea și energia folclorului național printr-un spectacol de dans tradițional. Unul dintre cele mai apreciate momente a fost hora în care s-au prins și vizitatorii festivalului, demonstrând că muzica și tradițiile pot apropia oameni din culturi diferite și pot crea punți de comunicare.

În cadrul evenimentului au fost prezentate, în premieră, o parte dintre noile costume populare achiziționate prin Programul de susținere a inițiativelor și proiectelor pentru implicarea diasporei, Programul Diaspora Engagement Hub (DEH), cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Moldova.

Standul Republicii Moldova a atras numeroși vizitatori, care au avut ocazia să descopere tradițiile și cultura țării, să deguste vinuri moldovenești și să participe la momentele artistice organizate de comunitatea moldovenilor din Cehia.

Participarea Asociației Moldoveni.cz la Festivalul Ambasadelor 2026 a fost realizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Cehă și Sfântul Scaun. Prin această inițiativă, comunitatea moldovenilor din Cehia continuă să promoveze valorile culturale și să consolideze imaginea Republicii Moldova peste hotare.

Related posts

Trăiești în străinătate? Completează și tu sondajul dedicat românilor de pretutindeni

Ionela van Reez-Zota

Limba română în diaspora – o moștenire vie, păstrată și transmisă mai departe la Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

Diaspora are talent: Festivalul Concurs Internațional ROMA-NIA și-a desemnat câștigătorii

GT Post

DESTINE LITERARE

GT Post

Cei mici pot deveni jurnaliști! Agenția de Presă Așii Români își deschide porțile pentru copii și tineri.

Ionela van Reez-Zota

In Memoriam: Comemorându-i pe cei căzuți.

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy