Iosefina Schirger, născută în 1971 în Drăgășani, lucrează ca economist în București și a publicat peste 50 de volume de poezie în română, spaniolă, engleză, la edituri din Cluj-Napoca, Iași, Râmnicu Vâlcea, Brăila, București. Este membră a Societății Scriitorilor fără Frontiere. Publică în numeroase reviste: „Monitorul de Poezie”, „Memoria Slovelor”, „Vâlcea Literară”, „Rusidava Culturală”, „Rotonda Valahă”, „Călimăneştiul Jurnalistic şi literar artistic”, „Clipa Literar-Artistică”, „Mirajul Oltului”, „Apollon”, „Boem@”, „Moldova Literară”, „eCreator”, „Thymes”, „Clubul artelor Giurgiu XXI”, „Steaua Dobrogei”, „Contrast Literar”, „Eminesciana”, „Regal Literar”, „Unora le Place Arta”, „Litere”, „Amfiteatrul Literar”, „Melidonium”, „Antares”, „Arena Literară”, „Sintagme Codrene”, „Luceafărul”, „Neuma”, „Polymnia”, „Mărturii Maramureșene”, ”Cervantes”, „Impact”, „Urmuz”, ”Iașul Cultural”, „Bogdania”, „Anghelos – Orizont Cultural”, Claviaturi, Bilete de papagal, Cooltartis, Oltart, Acolada, Plumb, Caietele de la Ţinteşti, Reşiţa „Literară”, „Banchetul”, „Al cincilea anotimp”, „Ecoul diurn”, „Constelaţii diamantine”, „Orizonturi Mureșene”; „Agenția de Presă Așii Români” (Germania); „Spania Literară”, „Cuvânt Românesc” (din Madrid), „Emoții şi lumină” (din Sydney, Australia), „Caietele Saga”, „Alchemia”, „Jurnal israelian” (din Tel Aviv, Israel), „Conexiuni Culturale” (din Cleveland, Ohio, SUA), „Lumină Lină” (din New York, SUA), „Observatorul” (din Toronto), „Poezii pentru sufletul meu” şi „Destine Literare” (din Montreal, Canada), „Condeierul diasporei” (din Austria). „Jurnalul Bucureștiului”, „Le Petit Parisien” (publicaţie cu caracter academic franco-român).
Are creații incluse în peste 25 de antologii din România, Bulgaria, Canada, Spania, Australia, S.U.A., China. Cărțile îi pot fi citite pe Librăria Scriitorilor, Google Play, IBookSquare, Librăria Coresi, Google Books, Amazon, la Librăria Mihai Eminescu din București. Au scris despre poeziile ei George Corbu, Mircea V. Diudea, Ionel Muscalu, Vasile Poenaru, Passionaria Stoicescu, Marin Rada, Emilian Marcu, Petre Rău, Livia Ciupercă, Ion Marcel Fandarac, Daniel Voinea, Petru Ababii, Mihaela I. Rădulescu, Florin Grigoriu, Christian W. Schenk.
Liliana Moldovan (L.M.): Poeziile pe care le compuneți sunt minunate apeluri la libertatea de creație, au un puternic caracter confesiv și abundă în interogații ce deschid apetitul publicului pentru meditație și interpretare filosofică. Ce alte teme de inspirație regăsim în scrierile dvs.?
Iosefina Schirger (I.S.): A scrie este o stare de emoție, ca și cum ai respira. O consolare. Scrii pentru că nu poți altfel. Cărțile le văd ca pe un simbol al devenirii, un refugiu din haosul realității, salvarea unor trăiri, sclipiri, fulgere, dorințe și așteptări înainte ca acestea să cadă sub orizontul uitării. Prefațatorul meu, poetul Ionel Muscalu, spunea: „Poezia este o stare verticală de lumină atinsă de fiori și ispite, un descântec într-o lume nebună după contabilizare, care, repetat, devine exercițiu de trezire, clipa de magie, poarta către cer, apa vie.” „Poezia e un fragment al unui edificiu inexistent” (spunea Paul Valéry), „un exces de sinceritate, de dorință de a comunica, de a visa delicatețea, cântec de leagăn pentru pietre, copaci” – credea Nichita Stănescu. Cărțile au fost, sunt și vor rămâne simbolul sufletului eliberat de toate limitările, un pașaport, o carte de vizită, adevărata înviere. În fiecare găsim o parte din noi de care nu știam, nu o puteam exprima. Aici putem trăi viața pe care ne-o imaginăm. Acum poeziile îmi par alergări, evadări, lacrimi, țipete. S-au depersonalizat, de parcă nici nu mai au legătură cu mine. Și da, îmi plac interogațiile, ca și când ar exista un destinatar. Ca pe fiecare din noi, ne inspiră simbolistica aripii, zborului, păsării, a fântânii, verii, ierbii, vinului, a creației, a visului împlinit, ideea de perfecțiune, de verde, de tânăr, de curgere, de tumult, cascadă, vârtej, dar și de liniște, ordine, pace, împăcare (cu tine, cu gândul, cu destinul). Am scris fără măsură așa cum trăiesc. Ca orice construcție și cărțile răspund unor nevoi de ordin lăuntric: sunt despre temeri și vise. Întregul edificiu este zidit în jurul unei Ane, expresia dragostei ca însăși temelia existenței. O Ana care transformă suferința în cântec. O Ea și un El ale aceluiași Eu se regăsesc și se pierd. Am notat totul minuțios, ca într-un jurnal, comunicarea fiind salvarea care o scoate pe Ana din zid, într-o întoarcere a jertfei. Poezia a izvorât, crescut din fântâna unui Manole chemat, invocat, dar care nu vine. Pe mine m-a ajutat. Ca o terapie. Mitul Anei vă va aminti de fascinația pentru personajele care sfidează status quo-ul, care au puterea de a se dărui, de farmecul lucrurilor interzise, de lumile din noi.
L.M.: Cum se împletește profesia de economist cu vocația poetică? Când ați trasat primele contururi ale portretului dvs. literar?
I.S.: Sunt o norocoasă! Am întâlnit persoanele, modelele potrivite care mi-au dat aripi și încurajat, încât am putut împleti/alterna/completa serviciul cu scrisul. Am vrut să scriu natural, dar scrisul trădează nervozitatea unui timp al stresului, al nesiguranței. În relațiile umane importantă e conversația, dar astăzi oamenii nu mai vorbesc, nu mai citesc. Dacă vrem să schimbăm lumea trebuie să ne oprim, să ne spunem povești, să visăm, pentru că dacă putem visa, putem și realiza. Poezia este o confesiune, un amestec de lacrimi, speranță, fragilitate. Parcă un creion ca o nuia fermecată, transformă ce ating în mângâieri. Semnificația, trăirea, universurile paralele se transformă, se pierd în magia pe care nu o mai credeam posibilă. Și da, după temele de serviciu, abia aștept să mă întorc la proiectele mele literare.
După prima lansare de carte de la Târgul Gaudeamus, din 10 decembrie 2022, organizată de editorii mei, Michiela și Vasile Poenaru de la ePublishers, eLiteratura & Coresi, am prins curaj și am trimis la concursuri sau spre publicare la reviste, poezii, fragmente. Când mi s-a cerut scurt CV literar, am început treptat să îl creionez. Cred că decembrie 2022 a fost punctul când textele mele au căpătat sens, greutate, vizibilitate, începând să circule (au ajuns adică, împreună cu mine, la maturitate). Îmi plac ecourile, interesul, misterul, nemurirea pe care le aduce poezia. În ea rămâne frumusețea unei clipe, emoția, suspinul, suferința. Poezia este cel mai frumos și mai simplu mod de a crede în viața veșnică, de a rămâne în inima celor care ne citesc. Scriu nu pentru a spune o poveste, ci pentru a compune o poveste. Poeziile vor zbura, deja colindă prin lume și după ce umbrele noastre se vor micșora.
L.M.: Ați publicat, până în prezent, peste 50 de volume de versuri. Cum au fost receptate de publicul iubitor de poezie, dar de critica literară?
I.S.: Publicul se formează, educă… Ia de bun ce i se prezintă. În general imaginea de poet se asociază cu ideea de „cap în nori”. În familie sau la serviciu, nimeni nu mai scrie literatură. De aceea am încercat, m-am străduit/temut să nu exagerez, să nu bat câmpii, să nu atrag atenția, Nu prea mi-a ieșit. Eu am un grup relativ restrâns de prieteni, din care „mini” grupurile de cititori/urmăritori/curioși/critici sunt și mai reduse. Poate că lumea în general nu mai citește, unii doar răsfoiesc din curiozitate. Eu am lăsat totul la vedere. E adevărat: am primit multe ecouri pozitive și chiar comentarii critice avizate. Cred că trebuie să îți placă ce citești, să te identifici/regăsești, să rezonezi, să fii ales/dăruit cu harul de a înțelege, sau să fii cititorul potrivit, cu experiența potrivită. Poate receptarea/înțelegerea ține de revelație – a ți se revela sau pur și simplu Doamne Doamne ne trimite oamenii de la care să învățăm, pentru care merită să lupți, să le atragi atenția. Pentru mine, a citi și a scrie sunt surse de emoție, îmi aduc mulțumire, fac să se întâmple lucruri, dau sens vieții. Scriu pentru că pot, pentru a mă reinventa, a fi eu cu vocile mele, pentru a umple un deșert, a nu o lua razna, ca leac de a rezista prin și întru idee, împotriva lucidității. Simt, cred și văd în scris izbânda spiritului asupra instinctelor, intereselor, ispitelor, nevoilor de toate zilele și toate nopțile. Toți suntem într-o relație complicată cu noi. Uneori simți gol interior, o enormă lipsă a ceva și aștepți, speri să ți se întâmple acel ceva, încât să te simți mai puțin singur. Dorința de a ne înțelege, de a înțelege viața este profundă, dar mai există setea de a fi iubit și de a iubi: Încerci să afli o destinație pentru iubirea ta. Și uneori, fără a avea timp să înțelegi, o găsești. A ajunge să comunici este un bun cadou care poate fi dăruit. E ca o terapie, ca într-un joc, ca în viață: Ce semeni culegi, iar ecoul ți se întoarce înmiit.
Recunosc că mă bucur ca un copil de orice text publicat (am colecții întregi cu extrase, ca o școlăriță!) – orice revistă, antologie, pagină virtuală, reprezintă o altă fereastră, alți cititori, alt decor – iar de un comentariu critic avizat, cu atât mai mult! Premiile / distincțiile sunt doar așa, pentru orgoliul nostru (Fiindcă putem!) – o dovadă că am trecut pe acolo.
L.M.: Sunteți membră a Societății Scriitorilor fără Frontiere. Ce înseamnă pentru dvs. apartenența la această asociație literară internațională?
I.S.: Societatea Scriitorilor fără Frontiere este o fereastră a mea, un cerc de prieteni de elită, cu preocupări comune în ale scrisului. La Casa Cărții din Iași, într-un mediu cald și prietenos, am lansat volumul meu Parcă te iubesc. Așa am cunoscut personalități ale vieții culturale ieșene, precum: Rodica Popel, Doina Guriță, Elena Mândru, Emilian Marcu, Dorin Popa, Nicolae Paraschiv, Luminița Țăran, Mimi Rotariu, Maria Prisecaru, Elisabeta Popovici, Vasile Aioanei, Doru Melnic, Maria Loghin și mulți alții. Arta lor de a scrie poezie e instrumentul cel mai la îndemână de a fi după chipul şi asemănarea Creatorului nostru, Dumnezeu, adică de a face din lucruri simple, mici şi haos: Ordine, Iubire, Întreg, Sublim, Absolut și de a ne bucura împreună de lucrare.
L.M.: O parte din cărțile publicate au apărut în limbi de circulație internațională. Pentru editarea lor ați apelat la traducători s-au le-ați scris direct în limbile respective? Enumerați vă rog, titlurile acestor volume!
I.S.: Gândesc și scriu doar în limba română, așa că am avut doi „îngerași păzitori” drept traducători. Pe prietena mea, Laura Cătălina Dragomir Juverdeanu, am cunoscut-o la Madrid, la Festivalul de poezie Nichita Stănescu. Ea m-a făcut cunoscută publicului vorbitor de limba spaniolă, cu volumul de poeme în proză „Aviones de papel”. Fiicei mele, Alexia-Silvia Lazăr, în prezent rezidentă în Barcelona, îi datorez traducerea în limba engleză a volumului „Poems in a line”. Ambele au apărut la Editura Coresi, în 2023, se găsesc pe Amazon, dar și în format de eBook, cu ilustrații de arh. Smaranda Schaechtele, din Germania. Sunt foarte mândră de aceste două realizări!
L.M.: În vederea publicării creațiilor literare, preferați colaborarea cu o editură clasică sau vă îndreptați către varianta online. Care ar fi după părerea dvs. avantajul alegerii de către scriitori a platformelor online?
I.S.: Îmi plac ambele variante. O carte e un dar pe care îl poți deschide mereu și mereu, dar un eBook e valoros prin puterea lui de a cutreiera lumea, de a te revela/descoperi la o simplă căutare, la un click distanță. Deja majoritatea editurilor oferă această facilitate. Cărțile mele pot fi răsfoite/citite on line pe Librăria Scriitorilor, Google Play, IBookSquare, Librăria Coresi, Google Books, Amazon, la Librăria Mihai Eminescu din București, de unde pot fi și comandate. Toate aceste servicii sunt asigurate de Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila, respectiv Editura Coresi din București, cu care colaborez.
L.M.: Este posibil ca, în viitorul apropiat, numărul publicărilor online să depășească numărul cărților tipărite?
I.S.: Cu siguranță, da. Sub orice formă, publicațiile au fost, sunt și vor rămâne cel mai frumos și mai simplu mod de a crede în viața veșnică, de a rămâne în inima celor care ne citesc. Piața singură se reglează, se va ajunge la un echilibru adaptat vremurilor, dar și la prețuri din ce în ce mai ridicate, pentru că, desigur, educația costă și nu e pentru toți. „Era online” ne domină. Spațiile de stocare/memorare digitale sunt recunoscute ca având reale avantaje suportului pe hârtie. Deja copiii noștri nu mai adună și răsfoiesc cărți în biblioteci, ci „navighează pe rețele”. Așa că mesajul meu este să visăm, îndrăznim, să nu lăsăm timpul să treacă! A fi fericiți depinde de noi! Banii se duc, timpul se scurge, însă învățămintele din cărți și prieteniile rămân. Dăruiți cărți celor dragi! În orice format ele rămân daruri de suflet.
A consemnat LILIANA MOLDOVAN
