20.9 C
Nürnberg, DE
April 30, 2025
Ministerul Afacerilor Externe

Precizări de presă

Data: 

 28.03.2025

În contextul seismului produs în Republica Uniunea Myanmar, care a fost resimțit și în statele din regiune (Republica Populară Chineză, Regatul Thailandei, Republica India, Republica Populară Bangladesh), Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că misiunile diplomatice române din regiune au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale din teritoriile aflate în vecinătatea epicentrului, pentru a verifica dacă printre persoanele afectate de acest eveniment sunt cetățeni români.

MAE informează că, până în prezent, autoritățile străine locale nu au notificat Ambasadele României la Beijing, Bangkok și New Delhi cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunilor diplomatice sus-menționate nu au fost primite solicitări de asistență consulară în acest context.

Ambasadele României din regiune monitorizează evoluția situației, sunt în contact permanent cu autoritățile locale străine şi sunt pregătite să intervină în vederea acordării de asistență consulară, conform competențelor.

În funcție de evoluția situației, MAE va reveni cu actualizări legate de acest subiect.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență:

  • Ambasada României la Beijing: +86 106 532 3616;
  • Ambasada României la Bangkok: +66(0)22402523;
  • Ambasada României la New Delhi: +91 11 24111015;

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefoanele de urgență ale misiunilor diplomatice:

  • Ambasada României la Beijing: +86 186 1173 7488;
  • Ambasada României la Bangkok: +66(0)863639118; 
  • Ambasada României la New Delhi: +91 81 30303444.

MAE folosește acest prilej pentru a recomanda cetățenilor români aflați în zonele afectate de seism să se informeze din surse oficiale despre evoluția situației și să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale.

Related posts

Întrevederea ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski

Moderator1

Participarea ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu la cea de a doua zi a reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO

Moderator1

Participarea ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

Moderator1

Vizita în Franța a secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca

Moderator1

România sprijină alte state membre UE în operațiunile de evacuare medicală din Fâșia Gaza

Moderator1

Mesaj din partea ministrului afacerilor externe pentru marcarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy