Ministerul Afacerilor Externe

MAE anunță numirea unui consul general al României la Odesa

Comunicat de presă

Data: 

 30.04.2026

Ministerul Afacerilor Externe anunță numirea unei noi conduceri a Consulatului General al României la Odesa (Ucraina), după o perioadă de aproape șase ani în care activitatea oficiului consular a fost gestionată de un gerant interimar.

Prin Hotărărea de Guvern adoptată în ședința de miercuri, 29 aprilie 2026, domnul Doru Liciu a fost numit consul general al României la Odesa.

Anterior, Doru Liciu a fost însărcinat cu afaceri a.i. la Ambasada României în Republica Turcia. A intrat în Ministerul Afacerilor Externe în 2007, a fost consul al României la Toronto în perioada 2008-2017 și a deținut ulterior funcția de șef serviciu al Unității Arhivelor Diplomatice din cadrul MAE.

Pe fondul declanșării de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, în februarie 2022, MAE a decis suspendarea activității CG Odesa, cu relocarea la AR Kiev a gerantului interimar, care gestiona în acea perioadă activitatea oficiului consular.

Consulatul General al României la Odesa și-a reluat activitatea în toamna anului 2025, în regim limitat, (prezență pe spațiu a gerantului timp de 14 zile/lună), pe fondul situației de securitate din Ucraina.

MAE își propune revenirea graduală la funcționarea normală a CG Odesa, ținând cont și de condițiile de siguranță. Acesta este un obiectiv dorit de comunitatea românească din regiunea Odesa (peste 120.000 de persoane, conform recensământului din 2001) și menționat, de altfel, de către președintele Nicușor Dan la întâlnirea avută cu reprezentanții comunității românești, în iunie 2025.

Chiar și în condiții de funcționare limitată, CG Odesa a reușit în ultimele luni să reia și să susțină activități culturale importante pentru comunitatea locală, să identifice proiecte de asistență finanțate de MAE/RoAid și să întreprindă vizite regulate în comunitățile locale majoritar românești.

Reprezentarea României la Odesa la nivel de consul general este importantă și din perspectiva importanței strategice a regiunii, aici aflându-se cel mai mare port al Ucrainei, cel mai important conector al acestei țări cu piața globală, inclusiv în ce privește transportul de cereale.

Cu privire la activitatea consulară, aceasta s-a realizat în regim de consulat itinerant, cu deplasări lunare, pentru perioade de aproximativ de două săptămâni, ale șefului oficiului consular de la Kiev la Odesa. Până în prezent au fost realizate șapte astfel de consulate itinerante.

Related posts

Comemorarea a patru ani de la declanșarea războiului de agresiune la scară largă al Federației Ruse împotriva Ucrainei

Ion Marius Tatomir

Precizări de presă

Ion Marius Tatomir

Mesajul ministrului afacerilor externe Oana Țoiu cu prilejul Zilei Diplomației Române 2025: ”Mai mult decât o sărbătoare, o misiune asumată”

Ion Marius Tatomir

Participarea ministrului afacerilor externe Oana-Silvia Țoiu la Consiliul Afaceri Externe

Ion Marius Tatomir

Participarea secretarului de stat Clara Staicu la cea de-a treia ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre, organizată sub egida Platformei Internaționale Crimeea

Ion Marius Tatomir

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a Ambasadorului Republicii Algeriene democratice și populare în România, Abdelmadjid Naamoune, în vizită de rămas-bun

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy