11.4 C
Nürnberg, DE
October 6, 2026
Preşedinţia României

Participarea Președintelui României, Nicușor Dan, la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică

17 septembrie 2026

Președintele României, Nicușor Dan, va participa vineri, 18 septembrie 2026, la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația Președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski.

În marja Summitului vor avea loc o serie de evenimente conexe, între care Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităților locale, precum și reuniuni privind cooperarea culturală și conservarea naturii. Președintele României, alături de Președintele Ucrainei și ceilalți șefi de stat și de guvern participanți, vor deschide și lucrările Forumului Economic.

Inițiativa își propune să reunească reprezentanți din țările de-a lungul cărora se desfășoară Munții Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina, alături de alți actori relevanți pentru cooperarea regională. 

Reuniunea la nivel înalt are drept obiective principale coordonarea eforturilor de valorificare a potențialului economic al regiunii carpatice, creșterea atractivității pentru investiții, protejarea și promovarea patrimoniului cultural și natural, precum și îmbunătățirea coeziunii în regiunea carpatică.

Președintele Nicușor Dan va accentua în cadrul reuniunii faptul că România deține cel mai lung segment al arcului carpatic, reprezentând peste jumătate din suprafața totală a acestui lanț muntos la nivel european, având, în concordanță, un profil solid și activ în cooperarea regională.

De asemenea, Președintele va evidenția faptul că, din punctul de vedere al României, succesul unei platforme regionale carpatice se bazează pe o cooperare eficientă și integrată, care să aducă plusvaloare, să consolideze buna cooperare existentă și buna-vecinătate între țările implicate, să promoveze schimburile economice, investițiile în regiune și proiectele care ajung efectiv la comunități, alături de utilizarea inteligentă a ansamblului de inițiative și resurse existente pentru viitorul european comun.

Related posts

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne

Ion Marius Tatomir

Decret de decorare semnat de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan

Ion Marius Tatomir

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Ion Marius Tatomir

Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan

Ion Marius Tatomir

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis în cadrul evenimentului organizat la București de Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR)

Ion Marius Tatomir

Alocuțiunea susținută de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în cadrul ceremoniei de decorare a doamnei Cristina-Georgiana Neagu

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy