11.4 C
Nürnberg, DE
October 6, 2026
Ministerul Afacerilor Externe România Ungaria

MAE salută aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Ungaria

 Comunicat de presă

Data: 

16.09.2026

Ministerul Afacerilor Externe al României salută aniversarea, la 16 septembrie 2026,  a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere, Cooperare și Bună Vecinătate între România și Republica Ungară.

În urmă cu trei decenii, la Timișoara, orașul unde a început Revoluția Română din Decembrie 1989, oficialii români și ungari au convenit că principiul bunei vecinătăți și respectul reciproc sunt fundamentele unei relații de cooperare care a adus cele două state vecine și mai aproape, parteneri și aliați, inclusiv în cadrul Uniunii Europene și al NATO.

Tratatul și instrumentele create prin acesta constituie, în continuare, pilonii politico-juridici ai dezvoltării cooperării româno-ungare. Parteneriatul Strategic bilateral, semnat în 2002, a reprezentat evoluția firească a legăturilor dintre cele două țări, consolidate în spiritul angajamentului comun față de valorile europene și al pragmatismului, pentru realizarea de proiecte concrete în beneficiul tuturor cetățenilor. Protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale rămâne un reper de acțiune pentru păstrarea și afirmarea identității etnice, lingvistice, religioase și culturale a etnicilor români care trăiesc în Ungaria, respectiv a etnicilor maghiari care trăiesc în România.

Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că relația dintre România și Ungaria va continua să avanseze de o manieră transparentă și constructivă, în conformitate cu interesele și valorile pe care cele două state le împărtășesc, pe baza documentelor bilaterale programatice și a apartenenței comune la comunitatea europeană și euroatlantică.

Această aniversare este, așadar, un prilej de a reafirma importanța dialogului româno-ungar și a proiectelor comune care apropie oamenii, indiferent de originea etnică, comunitățile, companiile și instituțiile celor două țări. Buna vecinătate nu este doar un angajament înscris într-un document diplomatic, ci o construcție permanentă, întemeiată pe încredere, comunicare, transparență și capacitatea de a transforma diferențele într-o sursă de cooperare.

La Timișoara, acum 30 de ani, a fost făcut un pas important spre un viitor construit împreună. 

La 30 de ani de la semnarea Tratatului este important să privim nu doar spre ceea ce am realizat, ci și spre responsabilitatea pe care o avem față de generațiile viitoare. Avem astăzi datoria de a duce mai departe spiritul acelui moment și de a consolida o relație bazată pe respect, încredere și cooperare.

Related posts

Reuniunea Anuală a Diplomației Române – ediția 2025

Ion Marius Tatomir

Dicționarul multimedia al teatrului românesc a ajuns la cea de-a treia ediție!

Ion Marius Tatomir

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la Consiliul Ministerial al OSCE de la Viena

Ion Marius Tatomir

Germania – DA, România – BA

Ion Marius Tatomir

Gala „România ești TU” Ediția a III-a, Palatul Parlamentului, 26 martie – un eveniment pentru și despre România

Ion Marius Tatomir

Vizita viceprim-ministrului, ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Doina Nistor, la Pavilionul României la Expo 2025 Osaka

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy