31.4 C
Nürnberg, DE
August 13, 2026
Ministerul Afacerilor Externe România Sport

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, au semnat protocolul de susținere a sportivilor români în competițiile internaționale și diplomația sportivă, pentru perioada 2026-2028

Comunicat de presă

Data: 

 12.08.2026

Marți, 11 august 2026, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, și președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, au semnat Protocolul de colaborare între cele două instituții. Obiectivul acestuia este consolidarea cooperării instituționale pentru susținerea sportivilor români și a federațiilor sportive la competițiile și evenimentele internaționale.

Ceremonia de semnare a avut loc la sediul MAE, în prezența președinților federațiilor sportive naționale și a reprezentanților Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și a fost urmată de o masă rotundă privind sprijinirea sportivilor și delegațiilor României în cadrul competițiilor internaționale, promovarea participării acestora în cadrul diasporei și susținerea competițiilor internaționale găzduite în România prin promovarea lor în afara țării.

Protocolul stabilește un cadru permanent de cooperare între MAE, ANS, federațiile sportive naționale și misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Acesta vizează facilitarea comunicării cu autoritățile statelor gazdă, informarea privind regimul vizelor, condițiile de mobilitate și aspectele de securitate, în cadrul competițiilor și antrenamentelor internaționale, precum și acordarea de asistență în situații de urgență.

„Performanța sportivilor români și emoția și admirația pe care ei le nasc în România și în lume reprezintă o putere extraordinară și pentru diplomație, și pentru promovarea imaginii țării în lume și a valorilor noastre. Prin protocolul semnat astăzi pentru promovarea diplomației sportive stabilim, pentru următorii doi ani, cadrul strategic și instituțional care să susțină rolul de ambasadori informali. Sportul este un limbaj universal al performanței, al bucuriei împărtășite chiar de oameni care au puțin altceva în comun, iar competițiile sunt momente de mândrie împărtășită, unde, fie acasă, fie în diaspora, ne bucurăm în același timp. Sunt un spațiu afectiv comun și o punte cu casa și vrem să le fim alături sportivilor prin promovarea prezenței lor și sprijin prin misiunile diplomatice, unde putem găzdui întâlniri cu comunitatea, prin sprijin coordonat cu federațiile pentru relația cu autoritățile, iar pentru turismul și brandul de țară, găzduirea competițiilor internaționale este un instrument strategic de canalizare a atenției spre România”, a afirmat ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu.

„Sportul românesc are nevoie nu doar de performanță, ci și de o voce puternică dincolo de granițele țării. Împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, ne propunem să susținem sportul românesc la nivel internațional și să folosim forța extraordinară a sportului pentru a promova România și valorile sale în lume”, a declarat Bogdan Matei, președinte ANS.

Răspunzând interesului exprimat de federațiile sportive în cadrul mesei rotunde, ministrul afacerilor externe a mulțumit pentru buna colaborare de până acum cu misiunile diplomatice și a subliniat că protocolul va contribui, de asemenea, la o mai bună pregătire a deplasărilor externe ale delegațiilor sportive din perspectiva vizelor. Totodată, MAE și ANS vor colabora pentru promovarea candidaturilor României în vederea găzduirii unor competiții sportive internaționale. Un obiectiv important al protocolului îl reprezintă consolidarea dimensiunii de diplomație publică a sportului. Prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, MAE va continua, în acest cadru consolidat, sprijinirea promovării, participării și performanțelor sportivilor români.

Au fost prezenți reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai federațiilor sportive de ciclism, arte marțiale, karate, haltere, scrimă, polo, pangration athlima, bob și sanie, canotaj, tir cu arcul, bridge, squash, lupte, gimnastică, arc istoric, baschet, volei, tir sportiv, handbal, rugby, tenis, schi biatlon, yachting, baseball și softball, automobilism sportiv.

Noul protocol continuă cooperarea dintre diplomația română și instituțiile sportive, inclusiv parteneriatul dintre MAE și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, semnat în acest an. În acest context se înscriu și acțiunile organizate în 2026 pentru marcarea a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 și a „Anului Nadia Comăneci”, care au evidențiat rolul sportului în promovarea României și consolidarea relațiilor cu partenerii externi.

Institutul Diplomatic Român a lansat, de asemenea, în acest an cursul de diplomație sportivă, un program dedicat susținerii profesioniștilor din domeniu.


Related posts

Teatrul EXCELSIOR încheie stagiunea 2025–2026 cu peste 35.000 de spectatori, cinci premiere, numeroase nominalizări și premii

Ionela van Reez-Zota

„Vremuri trecute, timpuri ce vor veni” – autori celebri din Austria și Franța în lectura actorului Martin Ploderer

Ion Marius Tatomir

Consultările ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu cu vice prim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi

Ion Marius Tatomir

ROMÂNIA FOTOGEOGRAFICA

Willem Alexander van Rees

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a delegației Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Ion Marius Tatomir

AURUL EXCELENȚEI ROMÂNEȘTI: România strălucește în paginile galbene ale Guinness World Records 2026

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy