Arte Comunicat de presă Cultură Diaspora Evenimente Festival ICR Londra Institutul Cultural Român

Soprana Iulia Isaev și pianistul Cristian Niculescu, recital în seria Turnee de poveste… pretutindeni,  la Berlin, pe 21 octombrie

Soprana Iulia Isaev și pianistul Cristian Niculescu vor susține marți, 21 octombrie 2025, de la ora 18:00, recitalul Glasul emoției, la Ambasada României la Berlin.

Evenimentul face parte din seria internațională Turnee de poveste… pretutindeni, ajunsă la ediția a II-a și este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, fiind realizat cu sprijinul Ambasadei României la Berlin, care şi găzduieşte evenimentul.

Programul serii reunește arii de operă, lieduri, piese românești și lucrări din repertoriul internațional – o călătorie sonoră de la Dvořák până la Enescu, Bretan și Alessandrescu, cu incursiuni în creația lui Puccini, Bellini, Poulenc, Tosti sau de Curtis.

A doua ediție a turneului internațional Turnee de poveste… pretutindeni se desfășoară în octombrie 2025 în Germania, Franța, Italia, Austria și Marea Britanie, și aduce laolaltă unii dintre cei mai importanți artiști lirici români ai momentului: Leontina VăduvaTeodora GheorghiuIulia IsaevRuxandra Donose și Sorin Coliban, acompaniați de pianiștii Cătălin RăducanuDiana IonescuSergiu Tuhuțiu și Cristian Niculescu.

Proiectul își propune să aducă muzica românească mai aproape de publicul internațional, oferind o imagine vie a valorilor culturale românești și a contribuției acestora la moștenirea muzicală europeană.

Recitalul este precedat de o conferință introductivă susținută de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu, care va aduce în atenție creații valoroase din repertoriul prezentat și contextul în care acestea își regăsesc actualitatea.

Turnee de poveste este un proiect care s-a dezvoltat din 2011 până în prezent la nivel național, cu multiple extensii internaţionale, prin care sunt promovați interpreţi români de operă care fac personal parte din comunitatea românilor de pretutindeni sau au făcut parte din aceasta pe parcursul carierei.

PROGRAM MUZICAL Glasul Emoției

A. Dvořák – “Měsíčku na nebi hlubokém” din opera ”Rusalka”

G. Puccini – “Salve Regina”

A.Catalani – “Ebben? Ne andrò lontana” din opera ”La Wally”

V. Bellini – “Vaga luna”

V. Bellini – “Dolente immagine”

A. Alessandrescu – “Când perdeaua dragii mele”

N. Bretan – “Stelele-n cer”

G. Enescu – “Eu mă duc, codrul rămâne”

⁠F. Loewe – “I could have dance all night” din musicalul ”My Fair Lady”

F. Poulenc – “Les chemins de l’ amour”

P. Tosti – “Sogno”

E. de Curtis – “Non ti scordar di me”

ITINERARIU al proiectului Turnee de poveste… pretutindeni 2025

2 octombrie 2025, ora 19

Londra, ICR Londra, Belgrave Square 1

Ruxandra Donose – mezzosoprană, Sergiu Tuhuţiu – pian

Melodie, Dor, Magie

8 octombrie 2025, ora 19

Roma, Accademia di Romania, Piazza José de San Martin 1, 00197 

Leontina Văduva – soprană, Cătălin Răducanu – pian

Bella voce, Bella musica

16 octombrie, ora 19

Viena, Mozarthaus Vienna, Bösendorfer-Saal, Domgasse 5

Sorin Coliban- bas-bariton, Diana Ionescu – pian

Rezonanţe

20 octombrie 2025, ora 19

Paris, Ambasada României la Paris, Palatul Béhague, Rue de l’Exposition 5

Teodora Gheorghiu – soprană, Diana Ionescu – pian

Zâmbetul muzicii

21 octombrie 2025, ora 18

Berlin, Ambasada României la Berlin, Dorotheenstraße 62•66

Iulia Isaev – soprană, Cristian Niculescu– pian

Glasul emoţiei

Detalii pe: www.turneedepoveste.ro

Facebook: https://www.facebook.com/turneedepoveste /

Instagram:

https://www.instagram.com/turnee_de_poveste?igsh=MXBwY3RpbHVmdW00eQ

Filmul proiectului Turnee de poveste… pretutindeni 2024: Turnee de poveste… pretutindeni 2024 la final. Filmul proiectului

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Producător: Pro Contemporania

Cu sprijinul: Ambasada României în Republica Italiană, Malta și San Marino, Ambasada României în Republica Franceză, Ambasada României în Republica Federală Germană, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

În parteneriat cu: ICR Londra, Accademia di Romania a Roma, ICR Viena, ICR Paris

Partener de mobilitate: Animawings

Cu susţinerea: Grand Hotel Continental, Orkla Foods, Aqua Carpatica

Parteneri culturali: Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Muzică București, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Filarmonica George Enescu, Associazione culturale rumeno-italiana ProPatria, The Culture Club

Parteneri media: Radio România Internațional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de Carte, Webcultura, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Ordinea Zilei

Related posts

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” sărbătorește 130 de ani de excelență și dedicație către cunoaștere

Moderator1

GUVERNUL A APROBAT PROGRAMUL CALENDARISTIC PENTRU ALEGEREA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI DIN ANUL 2025

Moderator1

Participarea Ambasadorului României la ceremonia oficială de acordare a statutului de corporație de drept public Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord

GT Post

Cu „Mihail Drumeș – dincolo de timp”

Moderator1

Obsesia pentru greutate: cum o depăşești?

GT Post

Ziua Limbii Române sărbătorită de Biblioteca Metropolitană București, printr-o Sesiune de Lectură Publică

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy