Pe 16 iunie 2024, la Vaslui a avut loc un eveniment cultural deosebit, desfășurat în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” – Lansarea volumului de poezie „Suflet îngândurat”, autor Viorica Marcu.
O zi frumoasă, cu soare arzător și care te conducea cu razele sale direct într-un lăcaș de cultură și istorie, acolo unde sufletul se umple de frumosul din poezie, muzică, artă decorativă, iar de la primii pași te întâmpină expozițiile realizate cu ocazia unor evenimente importante.
O sală plină cu oameni, doritori de a-și înnobila sufletul cu tot ce poate fi mai frumos.
Dr. Laurențiu Chiriac, de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în cuvântul de deschidere a evenimentului, a prezentat rolul Muzeului în cunoașterea istoriei poporului român, dar și în promovarea creatorilor de frumos, din toate domeniile.
Scriitoarea, înv. Angelica Manole, a moderat cu mult har și pricepere manifestarea cultural-artistică. A început cu prezentarea autorului Viorica Marcu, devenirea sa ca poet, cum a ajuns să realizeze tablouri din oase de pește și scoici.
Volumul de poezii „Suflet îngândurat” a fost prezentat de scriitor, prof. Silvia Hodaș, președinte al Subfilialei JUNIOR a Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iași, membru UZPR, Filiala Iași. Făcând incursiune în „sufletul îngândurat” al poetei, a descoperit: «Cu o rară sinceritate ne dezvăluie un suflet frământat de diverse probleme ale vieții. Viorica Marcu, un suflet sensibil, receptiv la tot ce o înconjoară călătorește în sufletul său, acea parte care rămâne veșnic. Mircea Eliade afirmă că: „Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru”. Sufletul său este: „freamăt în noapte”, „tunet de ploaie”, „fulg de zăpadă”, „floare de câmp”, „cântec frumos”, „zâmbet și plâns”. Lacrima e „roua din zori”, inima „cumul de șoapte”, iar gândul „petale de flori”. Din aceste definiri se ivește, de fapt, OMUL – un mic univers. În poezia „Aș vrea să fiu”, exprimă dorințe ce cresc treptat: „strop din roua parfumată”, „o binecuvântare”, „călăuză către soare”, „punte spre abis”, „piatră prețioasă”, „scris frumos”, „rază blândă”, „amintire” și încheie cu o constatare realistă: „Dar sunt un om cu calități și defecte».
„Amprentele sufletului sensibil se observă în versuri, un pozitivism magnetizant te îmbrățișează, un timbru radiant și de speranță se revarsă peste versuri și ajunge la tine, cititorule. Cuvintele sunt așezate în versuri cu pricepere, imaginile se perindă prin fața ta, uneori poți și auzi plânsetul sau râsul naturii, strigătele de bucurie ale copiilor, plânsetul părinților. Purtătoare de cuvânt a celor de o anumită vârstă care-i descrie frumusețea și acceptarea, o cuprinde nostalgia și confesiile încep să curgă.”
Silvia Hodaș a încercat să explice legătura dintre versuri și arta tablourilor din oase și scoici: „Autoarea fiind și meșter popular, a știut să împletească versurile cu elementele tradiției românești. Chiar m-am întrebat, ce legătură pot să fac între versuri și lucrările realizate din scoici și oase de pește, ce simbolistică poate ascunde această asociere. M-am gândit că: prin florile din scoici dorește să aducă marea mai aproape de oameni, iar lucrările din oasele de pește, din punctul meu de vedere, ar semnifica concepția, potrivit căreia, „nimic nu se pierde și nimic nu se creează, ci totul se transformă” (Antoine Lavoisier). Scoici și oase de pește? Poate o conexiune spirituală cu trecutul îndepărtat, cu apariția vieții pe pământ. Ce simbolism să fie, oare? Și m-am gândit că noi, oamenii, avem o legătură cu marea. A transformat aceste două materiale, elemente din natură, în tablouri de o frumusețe și unicitate aparte. Scoica, simbol al fecundității, a nașterii, asociată reînvierii, de călcare peste moarte. Peștele simbolizează legătura cu viața subpământeană, iar în biserica creștină îi cunoașteți simbolistica.”
Anca Iacob, consultant artistic C.J.C.P.C.T. Vaslui, în discursul său, a vorbit despre artistul plastic, Viorica Marcu, cum transformă oasele de pește și scoicile în tablouri de o rară frumusețe, despre migală și măiestrie. Cu lucrările sale a participat la diferite târguri de artizanat din țară și peste hotare, unde este invitată. Expoziția intitulată sugestiv „Flori din adâncuri” impresionează prin tematică și complexitate.
Autoarea, cu emoție în glas, și-a exprimat iubirea pentru poezie și pasiunea pentru crearea tablourilor. A mulțumit celor care i-au îndrumat pașii spre împlinirea visului, celor care au făcut tot posibilul ca „ziua aceasta să fie o sărbătoare a sufletului, o sărbătoare a frumosului”. Poeta se autodefinește în cuvintele de început: „Sunt floarea primăverii, mereu triumfătoare,
Albastrul cerului senin l-am prins în brațe,
Am decupat și-un colț din soare
Și l-am zidit în sufletul plin de speranță.”
Într-o prezentare Power Point s-au putut urmări: CV-ul literar, antologiile în care apar poeziile sale, concursurile la care a participat, diplomele obținute de-a lungul timpului etc.
Au recitat versuri din creația autoarei poeții Silvica Gruia și Angelica Manole, dar și alți iubitori de poezie. Apoi au luat cuvântul scriitori, prieteni, artiști populari, membri ai familiei. Toți au apreciat OMUL Viorica Marcu, poeziile de suflet din volumul de debut, dar și munca migăloasă pentru realizarea tablourilor din materiale mai puțin cunoscute.
Și cum românul e frate cu umorul, scriitorul Ioan Hodaș a încântat prin recitarea unor poezii umoristice cu temă de actualitate.
Muzica însoțește omul în orice moment al vieții. Au uimit prin interpretare la pian talentații frați Ștefan și Alexandru Șenchiu. Recital uimitor. Cântă extraordinar de frumos, cu multă pasiune. Aplauzele au fost din plin.
Spre final, a susținut un microrecital de muzică populară o frumoasă moldoveancă de șapte ani, Isabela Ignat, din partea Asociației Culturale Domisong, însoțită de prof. Carmen Trufia. Vocea minunată, costumul popular și melodiile interpretate au încântat publicul. S-au acordat Diplome de excelență tinerilor, din partea Subfilialei JUNIOR Iași.
În încheiere a avut loc Sesiunea de autografe și felicitările din partea celor prezenți.
Organizatori: poet Viorica Marcu și prof. dr. Ramona Maria Mocanu, managerul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Felicitări autoarei, Viorica Marcu!
Felicitări publicului minunat și organizatorilor!
Foto, Silvia Hodaș
Silvia Hodaș