Cum se reflectă sentimentul apartenenței la neam și limbă în „Trepte peste veacuri” de Luci Trușcă

În contextul volumelor de versuri pe care le-a publicat, scriitoarea Luci Trușcă este creatoarea unei linii poetice originale caracterizată printr-o deosebită sensibilitate și luminozitate ideatică. Poeziile din volumele „Gânduri în labirint” (2021), „Călător printre cuvinte” (2021) „Poezii prin timpul legendar” (2022), „Petale de univers”(2023), „Șotron: Poezii pentru copii” (2023), „Anotimpuri”(2024), „Clipe” (2024) dezvăluie interesul autoarei pentru o tematică variată și armonioasă, care o situează în perimetrul literaturii confesive, cu accent pe poeziile de dragoste, pe construcțiile lirice de factură pastorală, la care putem adauga preocupările pentru mesajele lirice reconfortante, cu versuri care alină sufletul și „vorbesc” despre frumusețea naturii, despre melancolia provocată de trecerea anilor și despre necesitatea conectării la valorile religioase și culturale tradiționale.

Noul său volum de versuri aduce o schimbare a planurilor inspiraționale, marcată de faptul că doamna Trușcă își structurează recenta carte pe două capitole principale și anume : poezia patriotică și partea ce include creațiile lirice dedicate limbii române. Dacă paginile primei părți sunt amprentate cu mesaje lirice de o mare expresivitate prin intermediul cărora autoarea își transmite profundele sentimente patriotice, în partea a doua, accentul cade pe expunerea profundului respect pe care îl are față de limba română.

„Poemele din prima parte aclamă Unirea ca ideal al românilor” observă criticul literar Margareta Chirițoiu, în prefața volumului de versuri, stabilind că „Trepte peste veacuri” este o „carte-document” în care „ Luci Trușcă demonstrează că forța poeziei constă în aceea că ea conține concentrată spiritualitatea însăși a unui popor.” (p. 8)
Identificăm tema unirii de neam, în cea mai mare parte a poeziilor patriotice incluse în această carte remarcând, în acest sens, poemele intitulate : „România (Acrostih)”, „Mihai Viteazul şi Unirea”, „Cuza Vodă și Unirea”, „Mândra Basarabie”, „Poetului Vasile Alecsandri”. Prin invocarea personajelor istorice enumerate mai sus. scriitoarea reușește să ne conecteze la câteva dintre momentele esențiale ale istoriei neamului nostru. Amintind de sacrificiile eroilor naționali, poeta ne îndeamnă să fim vigilenți și să luptăm pentru păstrarea moștenirii istorice, consolidându-ne demnitatea ca neam și ca vorbitori ai limbii române.

Pline de „rod inspirațional” (Ioan Romeo Roșiianu) sunt poemele care se referă la limba română, o limbă nepieritoare, ce „ne unește de milenii”, după cum scrie doamna Trușcă. Asemuită cu „tărâmul zeilor nemuritori” ai literaturii române precum: Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Arghezi, Bacovia, Blaga, Nichita, Minulescu, limba română, citim în poezia cu acest titlu, este străbuna noastră limbă: „este leagăn, este cânt,/rugă în altarul sfânt,/ vis frumos de libertate/ cărând istorii în spate, este-a neamului icoană/ în suflete și în strană.”

Trebuie să reținem că eu-l liric își definește identitatea literară în strânsă conexiune cu esența, expresivitatea și frumusețea fără de seamăn a limbii române, ce devine magic instrument de explorare a harului literar. Punerea gândului în poezie, crede autoarea, se datorează tot limbii române cu infinita sa forță sugestivă și capacitatea de a provoaca emoții intense conducând spre imagini vizuale și auditive, netrecătoare și fantastic de atrăgătoare.
„Sunt un grăunte de limbă română,/ sunt cuvânt, sunt vers, sunt poezie, /cuprind imensitatea-n praf de stele” declară cu emoție și modestie autoarea.

Mândrindu-se cu apartenența la limba și cultura națională, doamna Luci Trușcă reușește să își exprime respectul pentru istoria, cultura și limba română prin intermediul poeziilor reunite în această operă lirică, în care măiestria mânuirii cuvintelor și talentul construirii unor mărturii poetice excepționale, se îmbină cu o sensibilitate profundă și o viziune originală asupra existenței noastre ca popor cu un trecut istoric zbuciumat.
Crezând în în forța sugestivă a cuvintelor, domnia sa consideră că doar poezia poate oferi spațiul sacru de manifestare gândurilor și sentimente specifice acestei prolifice autoare, care și-a transformat dorul de a scrie într-un act de slujire a limbii române și a istoriei naționale.

Așadar, după cum notează prefațatoarea volumului: „Nu poți rămâne indiferent lecturând această carte, care te cuprinde în vârtejul trăirilor, ideilor şi imaginilor din care țâşneşte speranța că poporul român nu va muri şi nici România nu va pieri, cum declară şi românii din diaspora: «Mi-e dor să mă-ntorc acasă,/ Pe plaiul meu românesc,/ La căsuța mea frumoasă,/ La sătucul părintesc./ Mi-e dor să mai stau la poartă/ Şi să văd lumea trecând,/ De hora de altădată,/ Şi s-aud doine cântând./ Mi-e dor de ia cu flori/ Cusută cu borangic,/ Purtată de sărbători.» (Dor de-acasă)”.

Liliana Moldovan