12.1 C
Nürnberg, DE
September 18, 2026
Noutăți

 Program de toamnă

Concertul programat pentru 25 septembrie se amână, din motive “organizatorice”, până la o dată pe care o vom comunica la timp.

Avem totuși o toamnă foarte bogată.

Ne vedem în seara zilei de 26 septembrie, ora 19.00, la Bürgerzentrum Kirchheim, la comedia “Mobilă și durere”, de Teodor Mazilu. Prezintă Teatrul “Andrei Mureșanu”, din Sfântu Gheorghe.

AU ÎNCEPUR REZERVĂRILE! 

Sâmbătă seara, 4 octombrie, avem SEARATĂ DE MUZICĂ ȘI DANS, la Bürgerzentrum Kirchheim.

Cântă Ansamblul Promoroaca, al lui Ionel Chiriță, iar muzica de dans va mai fi transmisă de către DJ (Discjockey) Dietmar Christian Sablov.

Ca-n alte dăți, vom avea ceva de mâncat, de băut (primele sarmale cu mămăliguță, ân această toamnă).

În 5 octombrie, de la ora 19,00, avem concertul anunțat deja, la Hochschule für Kirchenmusik Heidelberg, Hildastraße  7.

Recital de pian  dat de cütre pianiasta Cathy COVALI, Nancy, Franța – lucrări de 

DEBUSSY, MENDELSSOHN, SCHUMANN,  si de compozitorul franco-român  Vladimir COSMA.

Festivalul Internațional de Tineret va avea loc în zilele de 

Sâmbătă, 15 noiembrie, la Mannheim

Duminică, 16 noiembrie, la Heidelberg,  la Bürgerzentrum Kirchheim.

A. I. CUZA – Gesellschaft für Literatur, Musik und Kunst e. V. Heidelberg
Josif Herlo, 1. Vorsitzender

Am Dorf 38
D – 69 124 Heidelberg

Related posts

Încheiere proiect: „Identitate și tradiție: patrimoniul românesc transmis noilor generații – Copiii Romei, inima României”

Ion Marius Tatomir

PREMIILE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA PENTRU PUBLICAȚIILE APĂRUTE ÎN 2023

Liliana Moldovan

 Concurs național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 61-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

Ion Marius Tatomir

Un nou record și cea mai bună licitație de carte

GT Post

Concursul cu participare internațională

GT Post

Primul retreat de terapie cranio sacrală, spiritualitate și vindecare bio-dinamică în Turcia propus de un Centru din România

GT Post

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy