Mircea Dorin Istrate un zămislitor de frumos

Poetul Mircea Istrate ne este drag tuturor, de-a lungul anilor cei care am avut privilegiul să-l cunoaștem, să-i pregustăm poezia, să-l purtăm aproape de inimă, lesne ne-am putut da seama de dragostea-i nemărginită ce-o poartă locurilor obârșiei sale, asemenea întreg neamului românesc.
Apropierea de Mihai Eminescu, de Ion Creangă, Vasile Alecsandri, de George Coșbuc, de Labiș, de Ioan Alexandru, de Tudor Arghezi, și de alți mari scriitori din lumea universală a scrisului i-au dat aripi.
Această dragoste nemărginită pentru poezie chiar dacă nu și-a manifestat-o de la început, a trăit-o din plin prin ochiul mirării și-a simțurilor încă din fragedă copilărie.
Drept dovadă, sunt poeziile cuprinse între coperțile cărților scrise prin care-și cântă satul, oamenii locului unde a văzut lumina și zâmbetul mamei, iubirea celor din jur, iar colindatul dealurilor, văilor și pădurilor, cântecul păsărilor, ulițele satului colbuite cândva de jocul copiilor, i-au fost preacuratul din sufletul lui.
Erau acele vremi de neuitat, de cum se ridica ceața de pe malurile șerpuitoare ale Târnavei de la mijirea zorilor, odată cu cântatul cocoșilor, datul animalelor la ciurdă, vara cu bătutul coasei, apoi strânsul fânului și otavei de pe șeile domoale ale fânațelor, recoltatul aurului bogat al grânelor, ruptul cucuruzului, lucrările a tot cuprinzătoare ale câmpului, i-au fost poetului lecțiile, cele mai grăitoare experiențe de viață pe care și-a clădit întreaga lui existență.
Din încântătoarele lui poezii, transpare însăși tumultul ancestral a dăinuirii, începând respirația reavănă a pământului, de cum se desprimăvăra începând cu ogorâtul arăturii pe mustul zăpezilor, și până după culesul viilor, „rotundul, plinitul anului” era completat apoteotic de sărbătorile de iarnă.
Truda oamenilor era sfințită prin sfânta și dumnezeiasca cruce făcută peste binecuvântata pâine – cea de toate zilele scoasă de pe vatra cuptorul încins de jar la ceas de mulțumire
Era supremul dar, ca o binemeritată răsplată de mulțumire, pentru toate darurile, bucuriile revărsate odată cu sărbătorile Nașterii pruncului Iisus, mersul prin sat la colindat, mai apoi, ziua de Bobotează, de Sfintele Paști, Rusaliile, Nașterea Sfintei Marii, Adormirea și urcarea Ei spre cer, sunt urmate de alte și alte sărbători de peste an, care au darul să care primenească sufletul fiecăruia dintre noi.
Odată cu trasul clopotului la biserică, în zile de sărbătoare și dumineci, lumea copilăriei poetului venea să-și ostoiască pentru câteva ceasuri ritmul vieții de zi cu zi, dând răgazul de primenire sufletului setos de mântuire, ca o întoarcere înspre noi înșine, spre Dumnezeu.
Poezia lui Mircea Dorin Istrate poartă în filigranul facerii ei acel susur molcom al doinelor de altădată. fiecare vers, fiecare strofă, fiecare carte zămislită își are preaplinul dragostei ei
Îl avem pe Dumnezeu alături de Măicuța Domnului și al ei Fiu – preamăriții cerului, îi purtăm în suflet în fiecare clipă a existenței noastre.
Preacurata Maria – plinitoarea de rugăciune, este cea care ne ocrotește, ne ascultă, ne mângâie sufletul la vremi de restriște și grele încercări, ne este aproape în orie ceas din zi și din noapte.
. Poetul Mircea Dorin Istrate, face parte din acei oameni hăruiți de Tatăl ceresc, să-și înalțe versul precum o odă adresată iubirii de frumos, având-o ca model de mamă desăvârșită în iubire pe Maica lui Dumnezeu.
Recenta carte este dedicată Fecioarei Marii, cea care în dragostea-i nemărginită Naște, Crește și se bucură de cel Prea binecuvântat Fiu, Cel care prin jertfa Sa pe crucea Golgotei, ne ridică din glodul păcatelor redându-ne păcii și armoniei eterne.
Nu ne rămâne decât să trăim alături de poet o astfel înălțătoare stare prin care iubirea dăruită iubirii să fie prinos de răsplată celeia care ne ajută, ne mângâie, ne ocrotește, ca Maică a cerului și a noastră a tuturor, care se roagă pentru noi oamenii, bucurându-se atunci când prin simplitatea rugăciunilor noastre o Preamărim, îi aducem însemn de mulțumire, iubirea noastră nemărginită pentru toate darurile revărsate cu prisosință peste noi oamenii.
Îi mulțumim poetului Mircea Dorin Istrate pentru această carte, pentru acest dar.

Vasile Luca