November 12, 2026
Exclusiv

Mircea Dorin Istrate un zămislitor de frumos

Vasile Luca

Poetul Mircea Istrate ne este drag tuturor, de-a lungul anilor cei care am avut privilegiul să-l cunoaștem, să-i pregustăm poezia, să-l purtăm aproape de inimă, lesne ne-am putut da seama de dragostea-i nemărginită ce-o poartă locurilor obârșiei sale, asemenea întreg neamului românesc.
Apropierea de Mihai Eminescu, de Ion Creangă, Vasile Alecsandri, de George Coșbuc, de Labiș, de Ioan Alexandru, de Tudor Arghezi, și de alți mari scriitori din lumea universală a scrisului i-au dat aripi.
Această dragoste nemărginită pentru poezie chiar dacă nu și-a manifestat-o de la început, a trăit-o din plin prin ochiul mirării și-a simțurilor încă din fragedă copilărie.
Drept dovadă, sunt poeziile cuprinse între coperțile cărților scrise prin care-și cântă satul, oamenii locului unde a văzut lumina și zâmbetul mamei, iubirea celor din jur, iar colindatul dealurilor, văilor și pădurilor, cântecul păsărilor, ulițele satului colbuite cândva de jocul copiilor, i-au fost preacuratul din sufletul lui.
Erau acele vremi de neuitat, de cum se ridica ceața de pe malurile șerpuitoare ale Târnavei de la mijirea zorilor, odată cu cântatul cocoșilor, datul animalelor la ciurdă, vara cu bătutul coasei, apoi strânsul fânului și otavei de pe șeile domoale ale fânațelor, recoltatul aurului bogat al grânelor, ruptul cucuruzului, lucrările a tot cuprinzătoare ale câmpului, i-au fost poetului lecțiile, cele mai grăitoare experiențe de viață pe care și-a clădit întreaga lui existență.
Din încântătoarele lui poezii, transpare însăși tumultul ancestral a dăinuirii, începând respirația reavănă a pământului, de cum se desprimăvăra începând cu ogorâtul arăturii pe mustul zăpezilor, și până după culesul viilor, „rotundul, plinitul anului” era completat apoteotic de sărbătorile de iarnă.
Truda oamenilor era sfințită prin sfânta și dumnezeiasca cruce făcută peste binecuvântata pâine – cea de toate zilele scoasă de pe vatra cuptorul încins de jar la ceas de mulțumire
Era supremul dar, ca o binemeritată răsplată de mulțumire, pentru toate darurile, bucuriile revărsate odată cu sărbătorile Nașterii pruncului Iisus, mersul prin sat la colindat, mai apoi, ziua de Bobotează, de Sfintele Paști, Rusaliile, Nașterea Sfintei Marii, Adormirea și urcarea Ei spre cer, sunt urmate de alte și alte sărbători de peste an, care au darul să care primenească sufletul fiecăruia dintre noi.
Odată cu trasul clopotului la biserică, în zile de sărbătoare și dumineci, lumea copilăriei poetului venea să-și ostoiască pentru câteva ceasuri ritmul vieții de zi cu zi, dând răgazul de primenire sufletului setos de mântuire, ca o întoarcere înspre noi înșine, spre Dumnezeu.
Poezia lui Mircea Dorin Istrate poartă în filigranul facerii ei acel susur molcom al doinelor de altădată. fiecare vers, fiecare strofă, fiecare carte zămislită își are preaplinul dragostei ei
Îl avem pe Dumnezeu alături de Măicuța Domnului și al ei Fiu – preamăriții cerului, îi purtăm în suflet în fiecare clipă a existenței noastre.
Preacurata Maria – plinitoarea de rugăciune, este cea care ne ocrotește, ne ascultă, ne mângâie sufletul la vremi de restriște și grele încercări, ne este aproape în orie ceas din zi și din noapte.
. Poetul Mircea Dorin Istrate, face parte din acei oameni hăruiți de Tatăl ceresc, să-și înalțe versul precum o odă adresată iubirii de frumos, având-o ca model de mamă desăvârșită în iubire pe Maica lui Dumnezeu.
Recenta carte este dedicată Fecioarei Marii, cea care în dragostea-i nemărginită Naște, Crește și se bucură de cel Prea binecuvântat Fiu, Cel care prin jertfa Sa pe crucea Golgotei, ne ridică din glodul păcatelor redându-ne păcii și armoniei eterne.
Nu ne rămâne decât să trăim alături de poet o astfel înălțătoare stare prin care iubirea dăruită iubirii să fie prinos de răsplată celeia care ne ajută, ne mângâie, ne ocrotește, ca Maică a cerului și a noastră a tuturor, care se roagă pentru noi oamenii, bucurându-se atunci când prin simplitatea rugăciunilor noastre o Preamărim, îi aducem însemn de mulțumire, iubirea noastră nemărginită pentru toate darurile revărsate cu prisosință peste noi oamenii.
Îi mulțumim poetului Mircea Dorin Istrate pentru această carte, pentru acest dar.

Vasile Luca

Related posts

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu prilejul Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania

Ion Marius Tatomir

PRIN ROUA GÂNDURILOR SCRIITOAREI MIHAELA CD

Liliana Moldovan

Expoziția „ÎNTOARCEREA ÎN MIT. Miresele Soarelui”, la ICR Lisabona: tradițiile de Sânziene se întâlnesc cu cele lusitane

Ion Marius Tatomir

În tăcerea vieții și roua dimineții

Liliana Moldovan

Participare la evenimentul Consiliului de Integrare Nürnberg și AGABY dedicat educației, diversității și combaterii discriminării

Ion Marius Tatomir

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziție de documente diplomatice recent declasificate

Ion Marius Tatomir

68 comentarii

https://md.sigma2.no October 26, 2026 at 11:46 am

References:

10 dollar deposit pokies payid https://md.sigma2.no/IQUgI-uZSOijkH20waFs0A

Replică
https://pad.batsense.net/cw7zgED2TheVk7-LayAl3g October 26, 2026 at 1:25 pm

References:

Pokies with payid deposit https://pad.batsense.net/cw7zgED2TheVk7-LayAl3g

Replică
https://mapleprimes.com/users/twistjumbo17 October 26, 2026 at 2:56 pm

References:

Online pokies pay id https://mapleprimes.com/users/twistjumbo17

Replică
http://www.bzsbs.cn/ October 26, 2026 at 9:00 pm

References:

Fund casino account with BPay http://www.bzsbs.cn/

Replică
MiFinity casino customer support Australia October 27, 2026 at 2:29 am

References:

Highest payout MiFinity casino AU http://bbs.lotsmall.cn/home.php?mod=space&uid=744910

Replică
bank wire online casino australia October 27, 2026 at 9:01 pm

References:

Online casino wire transfer australia https://text.dsf.hs-heilbronn.de/KCQlJVRsTj2Zi3-XTlE0Xg

Replică
play56.net October 27, 2026 at 9:15 pm

References:

Online casino wire transfer australia https://www.play56.net/home.php?mod=space&uid=6654532

Replică
downarchive.org October 28, 2026 at 2:58 am

References:

Osko low deposit casino http://downarchive.org/user/recordcheck5/

Replică
ardsglobal.org October 28, 2026 at 9:29 am

References:

Online casinos that accept wire transfer Australia https://ardsglobal.org/author/nodemale5/

Replică
http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2213666 October 28, 2026 at 3:38 pm

References:

5 dollar deposit pokies payid http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2213666

Replică
hedgedoc.uni-ak.ac.at October 28, 2026 at 5:50 pm

References:

Payid pokies instant withdrawal australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/5aK5h0QrRXSGzt7mgyp9rg

Replică
pad.froscon.org October 28, 2026 at 5:56 pm

References:

Payid pokies welcome bonus https://pad.froscon.org/xdmONFo7Rh-mvGa8vS6zIQ

Replică
http://www.lezcc.com/ October 28, 2026 at 6:52 pm

References:

Payid pokies welcome bonus http://www.lezcc.com/?701893

Replică
top BPay casinos Australia October 28, 2026 at 8:07 pm Replică
new australian wire transfer casinos October 30, 2026 at 12:23 am

References:

Casino wire transfer deposit Australia https://nomadwiki.space/wiki/Bank_Transfer_Casino_Online_Pokies_Bank_Transfer

Replică
automingwei.com October 30, 2026 at 1:15 am

References:

Where to buy neosurf australia http://www.automingwei.com/home.php?mod=space&uid=618037

Replică
halcom.cn October 30, 2026 at 1:24 am

References:

Payid pokies fast payout http://halcom.cn/home.php?mod=space&uid=169260

Replică
international wire transfer casino australia October 30, 2026 at 1:27 am

References:

Wire transfer casino promotions Australia https://sciencemission.com/profile/shopspoon9

Replică
fast withdrawal neosurf casinos October 30, 2026 at 9:48 am

References:

https://rentry.co/aci23ecs fast withdrawal neosurf casinos

Replică
warblog.hys.cz October 30, 2026 at 12:57 pm

References:

Best direct bank transfer casinos australia http://warblog.hys.cz/user/shopsofa5/

Replică
casino sofortüberweisung October 31, 2026 at 2:20 am

So wird eine der schlimmsten Befürchtungen von Casino-Kunden entkräftet – dass ihre wertvollen Bankdaten in die Hände eines schwarzen Schafs im Glücksspielgeschäft fallen werden. Es ist nicht schlecht, die notwendigen Informationen wie BIC und BLZ zur Hand zu haben, bevor du mit einer Sofortüberweisung fortfährst. Die Sicherheit steht zwar außer Frage, doch natürlich bevorzugen es Spieler, direkt mit dem Echtgeldspiel beginnen zu dürfen. Allerdings bestätigen Ausnahmen die Regel, denn tatsächlich haben wir bereits einige Casinos erlebt, die grundsätzlich Gebühren berechnen. Das gebuchte Guthaben wird vom Girokonto abgezogen, die Gutschrift im https://forum.myrenewablequote.co.uk/home/topic/bestes-klarna-casino-legalitat-kosten-und-auszahlung/ erfolgt allerdings nicht erst nach einigen Tagen, sondern in Echtzeit. Das Online Casino spielt dabei keine besondere Rolle, denn die Anbieter selbst verlangen Ihnen in der Regel keine zusätzlichen Gebühren ab.

Replică
igrizelda2006 October 31, 2026 at 8:06 pm

Brand: ChronoswissModel: Open Gear ReSecReference Number: CH-6926-BLGODiameter: 44 mmThickness: 13.35 mmCase Material: Stainless steel with blue CVD coatingDial Color: Electric BlueIndexes: Lume filled circular indexesLume: Super-LumiNovaWater Resistance: 100mStrap/Bracelet: Hornback crocodile leather, hand-sewn
view details

Replică
http://www.jzq5.cn November 7, 2026 at 7:53 pm

References:

Muchbetter casino reviews http://www.jzq5.cn/space-uid-480095.html

Replică
neosurf maximum deposit casino November 8, 2026 at 8:02 pm

References:

$20 neosurf casino australia https://md.sigma2.no/bplMzYBKSpW2A12Oaoz9OQ

Replică
neosurf casino jackpots australia November 8, 2026 at 11:23 pm

References:

Neosurf video poker australia https://pad.nantes.cloud/aJtl6Wo2RH-RjIX6gz78uw

Replică
paysafecard sign up bonus canada November 9, 2026 at 1:36 am

References:

Live casino paysafecard canada https://codimd.syssec.org/K5EY_yzAQHeR0IFKKUYiFQ

Replică
aus payid pokies November 9, 2026 at 3:49 am

References:

Australia real money online pokies https://www.brainchips.liuyanze.com/?363155

Replică
playngo neosurf casinos November 9, 2026 at 5:03 pm

References:

Australian online pokies neosurf https://cq.x7cq.vip/home.php?mod=space&uid=9710472

Replică
casino einzahlung sofortüberweisung November 9, 2026 at 6:06 pm

References:

Freispiele sofortüberweisung https://pad.batsense.net/BUaZow2HR06l2tAeySSGEQ

Replică
exclusive neosurf deposit deals November 9, 2026 at 6:07 pm Replică
sofortüberweisung casino app November 10, 2026 at 2:03 am

References:

Casino online sofort auszahlung http://www.automingwei.com/home.php?mod=space&uid=674431

Replică
http://www.bzsbs.cn November 10, 2026 at 4:22 am

References:

Sofort online casino http://www.bzsbs.cn/home.php?mod=space&uid=1498335

Replică
instant BPAY casinos AU November 10, 2026 at 5:49 am

References:

Australian direct bank transfer casinos https://flashjournal.space/item/best-poli-casinos-australia-2026

Replică
https://flashjournal.site/ November 10, 2026 at 7:59 am

References:

Instant withdrawal pokies bank transfer australia https://flashjournal.site/item/poli-australian-online-casinos-top-poli-casino-guide

Replică
https://www.sellmytires.com/author/bookswim85/ November 10, 2026 at 8:34 am

References:

Best australian wire transfer casinos https://www.sellmytires.com/author/bookswim85/

Replică
netent neosurf casinos November 10, 2026 at 9:56 am

References:

Compare neosurf casinos australia http://www.4001179958.org/?150035

Replică
neoclassical.space November 10, 2026 at 3:45 pm Replică
sportwetten casino sofortüberweisung November 11, 2026 at 8:41 am

References:

Casino auszahlung sofortüberweisung https://pads.dgnum.eu/WNcrzgOaQrSIU-nr75V9GA

Replică
top 5 neosurf casinos australia November 11, 2026 at 8:53 am

The processing times can vary, but certain casinos facilitate quick transactions, allowing us to access our winnings promptly. No deposit bonus, we typically need to register an account with the casino offering the bonus. In 2024, we anticipate further scrutiny of payment methods, including https://discourse.pbbg.com/t/new-neosurf-online-casinos-aus-what-to-check/672, as regulators seek to adapt to the fast-paced digital landscape.

Replică
casino bonus sofortüberweisung November 11, 2026 at 10:07 am

References:

Blackjack sofortüberweisung https://www.annuncigratuititalia.it/author/flareloaf99/

Replică
https://docs.monadical.com November 11, 2026 at 10:36 am

References:

Wire transfer casino verification australia https://docs.monadical.com/0zYcl6CeT3WGx5v1knFTeQ

Replică
sofort casinos November 11, 2026 at 10:44 am

Viele Spieler geben in der Suche Begriffe wie „Online Casino Deutschland”, „Casino Deutschland” oder einfach „Online Casinos” ein, wenn sie nach legalen Glücksspiel-Angeboten im Internet suchen. So können Sie einfach filtern und das Angebot wählen, das am besten zu Ihnen passt. Statt nur einen einzelnen Anbieter hervorzuheben, vergleichen wir alle seriösen Online Casinos und Spielotheken neutral nach Bonus, Auszahlungsdauer, Spielauswahl, Zahlungsmethoden und Spielerschutz. Die Plattform unterstützt Sofort als primäre Einzahlungsmethode und kombiniert dies mit einem soliden Kundendienst. Insgesamt positioniert sich das Millioner Casino als bestes https://slptalk.slpwow.com/d/5-online-casino-bezahlen-mit-sofortuberweisung-ratgeber casino für Spieler, die Wert auf ein erstklassiges Spielerlebnis legen.

Replică
https://community.oscedays.org/t/top-10-neosurf-casinos-australia-compare-before-you-pay/7285 November 11, 2026 at 11:45 am

The casino’s approach to responsible gambling includes deposit limits and self-exclusion tools. Here are some of the top Australian online casinos that accept Neosurf. With its bonus variety, mobile-friendly design, and strong gaming library, Rolling Slots remains a reliable choice among Neosurf casino Australia 2026 options. For players comparing neosurf online casinos Australia, Rolling Slots stands out with its cashback rewards, VIP benefits, and extensive gaming selection. As one of the reliable casinos that accept Neosurf in Australia, Rolling Slots focuses on providing a rewarding experience with frequent offers and a wide range of games.

References: https://community.oscedays.org/t/top-10-neosurf-casinos-australia-compare-before-you-pay/7285

Replică
trustly casino deutschland November 11, 2026 at 11:57 am

In den meisten Fällen liegt der Grund an einer fehlenden oder unvollständigen Verifizierung. Viele Nutzer suchen gezielt nach „https://remi.tn/forum/d/43-trustly-vs-sofortuberweisung-casino-der-klare-vergleich Erfahrungen”, um sicherzustellen, dass die Zahlungsmethode schnell und zuverlässig funktioniert. Der Vorteil liegt in der direkten Banküberweisung in Echtzeit – vergleichbar mit Sofortüberweisung, nur oft stabiler und ohne zusätzliche Umleitungen. Viele Anbieter koppeln zudem den Trustly Casino Bonus an diese Zahlungsart, sodass sich eine Einzahlung doppelt lohnt. Trustly wurde 2008 in Schweden gegründet und hat sich seitdem zu einem der wichtigsten Zahlungsanbieter in Europa entwickelt. Casinos mit Trustly Einzahlung sind auf jeden Fall ein sicherer und seriöser Weg, um Transaktionen durchzuführen.

Replică
https://ardsglobal.org/author/desirepepper49/ November 11, 2026 at 12:25 pm

References:

Muchbetter online pokies au https://ardsglobal.org/author/desirepepper49/

Replică
muchbetter casino pending time November 11, 2026 at 5:34 pm Replică
https://pad.froscon.org/E-9kf10oSJSPGTqtuVWVkA November 11, 2026 at 6:46 pm

References:

Online casino sofortüberweisung auszahlung https://pad.froscon.org/E-9kf10oSJSPGTqtuVWVkA

Replică
klarna online casino November 11, 2026 at 9:31 pm

References:

Online spielothek sofortüberweisung https://school-of-safety-russia.ru/user/fridaysanta7/

Replică
online casino mit sofortüberweisung einzahlung November 11, 2026 at 9:42 pm

References:

Online casino bezahlen mit sofortüberweisung http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3374244

Replică
http://www.qilurexian.net/?390643 November 11, 2026 at 11:10 pm

References:

Trustly Casino Mindestauszahlung http://www.qilurexian.net/?390643

Replică
Trustly Casino Vergleich November 12, 2026 at 12:14 am

References:

Online Casino mit Trustly http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8463950

Replică
australian online casinos that accept neosurf November 12, 2026 at 7:33 am

Thankfully, these sites have alternatives like a bank account, electronic wallets, debit and credit cards, and even cryptocurrencies. The $10 entry point attracts players who are cautious about spending — and this payment model actively supports that caution in a way most online payment methods don’t. This isn’t the only way to put in $10 at an Australian casino — but it has a specific combination of features that other online payment methods don’t match. Most https://www.mashinky.cz/forum/topic/best-casinos-that-accept-neosurf-in-australia%e3%80%902026%e3%80%91/ will offer alternatives such as bank transfer, credit card, or cryptocurrency for withdrawals. This includes offering tools and features that allow players to set limits on their deposits and spending to prevent excessive gambling.

Replică
https://jp-shingaku.com/ November 12, 2026 at 9:06 am

If you have difficulty depositing or withdrawing funds with PayID, you can contact the casino’s support team or your chosen bank for assistance. You’ll need to link your PayID to your bank account, which typically involves providing your mobile number or email address. Moreover, our experts ensure that the selected platform uses HTTPS, SSL encryption, and other security features. Cryptocurrency offers comparable withdrawal speed but introduces network fees and is excluded from promotions at many operators. PayID is the only method that combines instant deposits, same-day withdrawals, zero fees, and full bonus eligibility across all tested platforms. Our team opened real accounts at each candidate casino, deposited our own AUD, played hundreds of spins and hands, and withdrew winnings to verify the entire player journey.

References: https://jp-shingaku.com/forum/topic/payid-online-casinos-a-fair-take/

Replică
casino mit sofort November 12, 2026 at 4:45 pm

References:

Casino geld einzahlen sofortüberweisung https://doc.anagora.org/oGVkselqSXaJsJTbvbOqHg

Replică
new wire transfer casinos australia November 12, 2026 at 5:15 pm

References:

EFT casino processing time https://md.coredump.ch/ggRKmi4ETF-g47S07sSKAA

Replică
mashspec.ru November 12, 2026 at 6:06 pm

References:

Casino ohne registrierung paysafecard http://mashspec.ru/user/bottleweasel2/

Replică
neosurf $5 deposit casino australia November 12, 2026 at 8:44 pm Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy