Exclusiv ICR Lisabona Institutul Cultural Român

Expoziția „ÎNTOARCEREA ÎN MIT. Miresele Soarelui”, la ICR Lisabona: tradițiile de Sânziene se întâlnesc cu cele lusitane

Comunicat

Galeria Institutului Cultural Român din Lisabona găzduiește, în perioada 19 iunie – 31 iulie 2026, expoziția „ÎNTOARCEREA ÎN MIT. Miresele Soarelui”, ce reunește piese autentice de port tradițional, puse în valoare cu ajutorul unei instalații video și al unei intervenții coregrafice. Proiectul este curatoriat de Iulia Gorneanu și propune o prezentare contemporană a patrimoniului textil românesc, unind tradițiile carpatice de Sânziene cu cele lusitane de São João. Vernisajul va avea loc vineri, 19 iunie 2026, la ora 18:30, în spațiul Galeriei ICR Lisabona (Rua do Barão nr. 8-10).

Expoziția urmărește modul în care veșmântul cu valoare patrimonială, proiecția video și performance-ul devin punți atemporale între două culturi care vibrează sub aceeași lumină arhaică a solstițiului de vară. Proiectul dezvăluie o moștenire indo-europeană comună prin două direcții conceptuale principale:

Arhiva vie și prezențele textile — piese autentice de port tradițional sunt activate ca adevărate corpuri simbolice, purtătoare ale unei mitologii solare. Acestea pun în oglindă avatarurile Marii Zeițe — Sânzienele și Mouras Encantadas — relevând similitudini în cadrul ritualurilor de fertilitate, al focurilor solstițiale purificatoare și al plantelor magice.

Spațiul reîntoarcerii și dialogul metafizic — aduc în prim-plan instalația video semnată de Alexandru Crișan și intervenția coregrafică a actorului Filip Ristovski, transformând mitul într-o experiență. Această întâlnire artistică celebrează, totodată, geometriile comune ale ornamenticii tradiționale din cele două culturi, conectând dorul cosmic cu saudade, ca forțe superioare ce ordonează universul și sufletul uman.

În acest context, Miresele Soarelui se relevă ca figuri liminale — zâne, fete, flori — purtătoare ale unei mitologii străvechi ce traversează timpul, pentru a deveni călăuze într-o călătorie transformatoare.

Proiectul este inițiat de Institutul Cultural Român la Lisabona în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză, documentat de Institutul Național al Patrimoniului și realizat cu sprijinul Asociației Castel Salbek, al Asociației Culture Reserve și al colecției textile private Drăgaica Roșie.

Expoziția poate fi vizitată la sediul ICR Lisabona în perioada 19 iunie – 31 iulie 2026, luni – joi: 10:00 – 15:30, vineri: 10:00 – 13:00. 

Related posts

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE : Dumnezeu și guvernarea

Liliana Moldovan

Zilele Filmului Românesc la Cinema Arsenale din Pisa

Ion Marius Tatomir

Metafora din sculptură  face să vorbească lemnul

Liliana Moldovan

Poezia neoavangardistă din Transilvania, după 1989. E posibil ceva nou în poezie? (II)

Liliana Moldovan

Petre Pandrea – scriitorul ce ne-a lăsat moștenire pamfletul ”reeducării” de la Aiud

Liliana Moldovan

Poezie versus normă

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy