16 C
Nürnberg, DE
June 5, 2025
Cultură

Premiile Festivalului Internațional de Canto  “Ionel Perlea „ – 2025

În 31 mai 2025, seara de gală a Festivalului Internațional de Canto „Ionel Perlea “  a venit multă lume la Sala “Europa” din orașul Slobozia.  Juriul a ales din cei 21 de concurenți aflați în semifinală, doar 7 soliști, care au evoluat din nou pe scena festivalului. Din cei 7 finaliști care au interpretat arii din opere  acompaniați de orchestra „Ionel Perlea”, dirijată de Cătălin Țoropoc, au fost aleși câștigătorii festivalului din acest an. După concertul de gală, juriul s-a retras pentru a delibera.

S-au acordat 3 premii și o mențiune în cadrul acestei acțiuni culturale care este cunoscută și apreciată în întreaga lume. Astfel, mezzosoprana Dora Blatniczki din România a primit mențiune, baritonul Veaceslav Timofti, din Republica Moldova, a primit premiul III, soprana Alla Khaiut din Ucraina, premiul al doilea, iar marele premiu al festivalului i-a fost acordat tenorului Andrei Petre din România.

Levente Gyoergy, managerul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a invitat-o pe soprana Valeria Pronina din Republica Moldova sa cânte alături de orchestra filarmonicii, în cadrul unui concert din anul 2026. Această cântăreață a primit și premiul publicului, pentru că au avut ocazia și spectatorii să-și exprime părerea.

Daniela Vlădescu manager al Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, a invitat-o să cânte la Constanța, pe soprana din Ucraina, Alla Khaiut.

Teodor Niță directorul Teatrului Național de Operă și Operetă “Nae Leonard” din Galați i-a adresat oficial invitația de-a veni în cadrul unui concert la Galați, baritonului, Veceslav Timofti din Republica Moldova.

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui lied compus de Ionel Perlea, patronul spiritual al acestui festival, i-a fost acordat baritonului Vlad Paven din România, iar soprana Maria Cazacu a fost chemată să cânte la Catedrala “Sfântul Iosif” din București, dar și în cadrul unui concert care se va organiza la Centrul Cultural „Ionel Perlea“.

Secțiunea Canto din cadrul ediției a XXXIV a acestei manifestări cu renume internațional, a fost încă o ediție de succes. Festivalul a fost sprijinit financiar de Primăria municipiului Slobozia și de Consiliul Județean Ialomița.

                                                                                  Adriana Telescu

Related posts

Expoziția „Comics Didactic – Literatura română în benzi desenate”

Moderator1

„Inocența”, expoziția artistei Mariana Gordan la Opera Națională din București

Moderator1

Festivalul Internațional Propatria dedicat românilor din diaspora, prima dată la Istanbul, cu pianista de jazz Ramona Horvath

Theodora-Raluca Paun

Apariție editorială

Theodora-Raluca Paun

SUB SEMNUL LUPULUI, Simona Radu

Theodora-Raluca Paun

MUZEUL DIN LUPȘA, LA 70 DE ANI

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy