Teatrul Municipal din Baia Mare și-a câștigat o frumoasă reputație prin inspirata numire ca director a lui Radu Macrinici în 2015. Cunoscut și apreciat manager cultural (și dramaturg: Bibliotecarul, Întoarcerea lui Espinoza…), se poate afirma că a revoluționat printre primii înțelesul acestei funcții de mare responsabilitate cu o activitate intensă și complexă, nu doar strict teatrală de montări. Motto-ul său artistic: Cred în puterea teatrului de a se reinventa! Interesat de limbaje teatrale, promovează și teatru-dans, dans contemporan… Teatru în mișcare a fost multă vreme o secțiune a Festivalului Atelier, iar în 2023 a inițiat Festivalul eXcentric dance teams. Ca director la Teatrul din Sf. Gheorghe (1990-2000) a fondat prima (!) manifestare internațională din România: Festivalul Atelier – 1992. Real internațional, nu ca TN Cluj unde vin aceiași doi români din străinătate cu câte un spectacol și prelegeri, în rest aceleași piese ani de zile. Instituția băimăreană se bucură de un bun renume și multe succese datorită prezenței sale ca promotor al unui teatru total, cum mărturisește: evenimente și festivaluri pentru publicul tânăr și liceeni, susținerea valorilor naționale clasice și contemporane (EC: rar la noi!) spectacole pentru toate vârstele, modern și clasic, atât educație cât și divertisment; promovăm tinere talente, organizăm turnee, mergem la festivaluri asigurând vizibilitate internațională, mergem prin sate, orașe mici, avem publicații proprii, întreținem arhiva etc. Trebuie să facem planul de încasări închiriind sălile. Ne mândrim cu trei secții: Dramă, Revistă și Păpuși fiecare cu trupe ei de actori și șeful respectiv. După 32 de ani de Festival ATELIER, încep să cred că l-am inventat să nu mă plictisesc prin peisajul teatral românesc. M-a impresionat generosul hol în minimalist stil modern cu marile fresce și, mai ales, pozele tuturor actorilor, inclusiv ale celor pensionați sau plecați dintre noi. La TN Cluj au dispărut (cu 2-3 excepții) toți îndrăgiții înaintași, mulți celebri, deși se poate face o emoționantă „arhivă” în elegantele holuri ale lojelor. Toate teatrele din lume se mândresc cu tradiția!
Revenim la Comedia în întuneric din 15 decembrie (premiera 24 nov.) de apreciatul dramaturg și scriitor britanic Peter Shaffer (1926-2016), știut pentru ecranizarea piesei sale Amadeus / 1984 în regia lui Miloš Forman. Mare succes de public și critică: Oscar Cel mai bun film și Murray Abraham / Salieri Cel mai bun actor rol principal (la fel de bun și Tom Hulce / Mozart) și alte șase Oscar-uri. Premiera (1979), la prestigiosul National Theatre londonez în regia lui Peter Hall, cu celebrul Paul Scofield ca Salieri, e cea mai jucată piesă a sa cu Equus. Are un reușit debut la 25 de ani cu The Salt Land / 1955 (BBC TV), apoi ,încurajat de succes, își consolidează reputația cu Five Finger Exercise / 1958 în regia marelui actor John Gielgud și câștigă Evening Standard Drama Award. Un an mai târziu, în Big Apple primește New York Drama Critics’ Circle Award pentru Cea mai bună piesă străină. De la început s-a bucurat de o mare atenție și prin actorii care joacă: The Private Ear și The Public Eye (trei personaje în probleme de amor – 1962 / Globe Theatre) protagonistă e, celebra mai târziu, Maggie Smith: două premii Oscar, cinci BAFTA, patru Emmy, trei Golden Globe și un Tony! I-au mai fost ecranizate Five Finger Exercise / 1962, The Royal Hunt of the Sun / 1969, The Public Eye ca Follow Me! / 1972, Equus / 1977.
Subiectul e aparent simplu, dar autorul ne arată că viața e complexă în toate manifestările ei, trădându-ne micile și marile noastre defecte pe care le ascundem, ignorăm sau negăm. Sculptorul Brindsley Miller / Dragoș Călin și logodnica Carol Melkett / Rodica Pașca dau o petrecere la care e invitat și colecționarul de artă miliardar Georg Bamberger / Alex Macavei, în speranța că îi va cumpăra lucrările. Pentru a-l impresiona pe Colonelul Melkett / Ioan Costin, viitorul socru, tânărul artist ia mobilierul stil de la vecinul și prietenul anticar Harold Gorringe / Mircea Gligor, fără ca el să știe. O pană de curent va da lucrurile peste cap, iar în întunericul instalat se duce o ilară luptă de (re)cunoaștere: neprevăzutul și qui-pro-quo-ul (regele comediei) răstoarnă toate calculele. Inversând inteligent convențiile, spectacolul ne provoacă să vedem dincolo de aparențe în maniera originală și plină de umor a acestei moderne „farse” (traducere Dorin Dron) Black Comedy propusă de apreciatul regizor Gelu Badea. Actorii se plimbă prin hol și sală dând de înțeles că sunt dintre noi, spectatorii care venim. Scenografia atractivă și funcțională a lui Mihai Vălu e un ambient ce combină îndrăzneț stilul victorian cu cel modern, chiar fantezist cu o statuie Buddha, sera de plante deasupra căreia e dormitorul – toate la vedere. E clar de la început că sculptorul se folosește de naiva logodnică, tratând-o superior machoist pentru a accede la bani și poziție socială. În scenă intră și vecina Miss Furnival / Sanda Savolszky (cele trei personaje principale), o volubilă și fâșneață donșoară în căutare de generoși „susținători”. Va urma o antrenantă și delicioasă sarabandă de situații și întorsături în atractivul stil franțuzesc mariveaudage. La „pana de curent” / Balck Comedy, regizorul folosește o lumină mai puternică, sugerând un „întuneric” pluri-simbolic care catalizează ieșirea subconștientului și a adevăratelor noastre euri la suprafață. Lucrurile par simple, reușita acțiunii de atragere în cursă a milionarului e ca realizată, însă destinul le încurcă ades. Apare și fosta prietenă a sculptorului, Clea / Denisa Blag, de care asemenea s-a folosit, care îl pedepsește rămânând la el și încurcând mai mult situația oricum complicată. Montarea spectacolului cu toată trama alambicată, personaje care sunt într-un permanent du-te-vino pentru a salva situația și chiar pe ele înseși, cere un mare efort din partea tuturor actanților, de aceea Gelu Badea a cerut opt săptămâni de repetiții. Realitaea, și ea dificilă, l-a lăsat cu șase, dar competența și aprofundata experiență regizorale au finalizat un spectacol de excepție foarte gustat. De așteptat cu o teză de doctorat Radu Penciulescu – pedagogie şi creaţie și o mare paletă de puneri în scenă de mare diversitate stilistică, tematică și participări la festivaluri naționale și externe, din care spicuim: Năpasta, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă (Caragiale), Livada cu vișini, Pescărușul, Trei surori, Unchiul Vanea (Cehov), Arlechino & Co (text propriu), Jack lunetistul, Îngerul electric (Radu Macrinici), Motanul încălțat (Ch. Perrault), Valea suspinelor (după Werner Schwab), Va fi comedie filmul ăsta? (Cornel Udrea), Hamlet, Poveste de iarnă, A 12a noapte, Furtuna, Visul unei nopți de vară (Shakespeare), Șase personaje în căutarea unui autor (Pirandello), Colonelul și păsările (H. Boicev), Slugă la doi stăpâni (Goldoni), Gaițele (Al. Kirițescu), Sfârșit de partidă, Așteptându-l pe Godot (S. Becket), Victorie (Howard Barker), Deșteptarea primăverii (F. Wedekind), Casa Bernardei Alba (Gracia Lorca), Avarul, Don Quijote (Molière) Antigona (după Sofocle), Îngerul slut (Al. Sever), Revizorul (Gogol), Turandot (Carlo Gozzi), Ekaterina Ivanovna (Leonid Andreev), Al șaselea cer (J. Colla), Lazaret (după BruneaFox). Are multe premii cu montările și actorii care au jucat.
Reamintesc complexitatea jocului, numeroase intrări și ieșiri din scenă, foarte multe replici susținute și de un rafinat joc individual, toate stăpânite la perfecție. Să nu uităm partea tehnică la fel de complicată care a susținut dificila tramă trepidantă. Marile comedii ale ecranului reușesc greu și după multe duble asemenea performanțe, ceea ce ne face să apreciem maxim această realizare de excepție. Între actori, evidențiem pe Dragoș Călin / Sculptorul și Sanda Savolsky / Miss Furnival care, sub bagheta lui Gelu Badea, au ieșit din pielea strâmtă a rolului și au excelat și cu delicioase nuanțe de slap-stick (DP cărând mobiler, lămpi, SS flirtând / cochetând mereu etc.), pantomimă și mimică, secondați de Logodnica / Rodica Pașca în fericita evoluție de la naivitate la iluminare prin „întuneric”! Fosta / Denisa Blag atrage atenția publicului, deși are puține replici la o prezență lungă pe scenă, ceea ce denotă profunda stăpânire a mijloacelor actoricești. La fel, ceilalți actori știu să umple cu savoare și skepsis dramatic personajele lor sub îndrumarea sigură a regizorului Gelu Badea care merită pe deplin un Premiu de regie pentru un tur de forță și artă cu un splendid spectacol de succes public și de critică. Din mărturisirile lor e o plăcere să lucreze sub bagheta sa, în primul rând deoarece alege un repertoriu inteligent care satisface atât actorii, cât și publicul. Se observă în intensitatea și pasiunea interpretării și interacțiunii, cum gustă pe deplin inclusiv pasajele unde nu sunt în prim-plan și nu spun nimic, dar au fost îndrumați să rămână în atenția distributivă a publicului „antrenat”.
Scenografia excelentă e boem-actuală: mai multe planuri pe verticală / dormitorul și în adâncime atelierul parțial vizibil, lateral dreapta: ieșirea din casă care dă o interesantă senzație cinemascop. Astfel, atelierul e despărțit de un glasvand și pe peretele ecran avem ce „nu se vede” sus, în dormitor. Acțiunea continuă și jos, astfel că suntem rafinat invitați, ca martori la fața locului, să privim ce ne interesează mai mult! Costumele reușite, cromatica lor și a decorului realizează un rafinat cadru plastic la fel de apreciat. Francezii spun on manges aussi avec les yeux / mâncăm și cu ochii, dar și teatrul, se poate afirma, e savurat optic – până și o lună fasciantă (simbol Subconștiernt / Ascuns din noi) tronează fascinant în fundal când trecem în noapte! Îmi amintește de filmele (și) picturale ale lui Zeffitrelli: Isus, Romeo și Julieta, Othelo, Carmen …
Ilustrația muzicală, tot Gelu Badea, are emblematice melodii Flower Power (The Doors), iar finalul ne avertizează să nu uităm de actualitate cu hitul discotecilor anilor 1980: Moskau cu Dschinghis Khan. De menționat că la ocultele bubuituri parcă anunțând mari schimbări, se folosește tema muzicală din serialul american mystery-horror-drama Twin Peaks, doar că aici nu se urmărește un ucigaș, însă ceva asemănător: criminalii bunului-simț! Au contribuit la reușită și regia tehnică: Felix Mare, lumini: Sandu Șimonca, Felix Mare, sonorizare: Dan Prodan, video: Teo Molnar, Cristi Popovici și filmări: Liviu Popovici.
Aplauzele prelungite și mai multe chemări la rampă confirmă afirmațiile mele și se vede pe chipurile fericite ale actorilor că încă nu le vine să creadă ce performanță deosebită le-a reușit!
Eugen Cojocaru
