8.4 C
Nürnberg, DE
October 16, 2024
România

S-a încheiat ediția a V-a a Festivalului “Classic for Teens” – Muzica și arta pot doborî barierele sociale și fizice 

La Focșani se naște o nouă generație de tineri, iar educația se face prin participare și bucuria de a cunoaște ce e frumos 

S-a încheiat, la Focșani, cu un concert extraordinar susținut de Orchestra de Cameră a Conservatorului “Santa Cecilia” din Roma, ediția a V-a Festivalului „Classic for Teens”. Soprana Teodora Gheorghiu și tenorul Yun Seojun au interpretat arii celebre din opere precum “Nunta lui Figaro” sau “Traviata”. A fost încununarea unui adevărat maraton al artei: de pe 2 până pe 12 septembrie, 10 zile de evenimente, concerte, recitaluri, masterclass-uri. Momentele dedicate muzicii clasice, – protagonista principală –  au fost completate magistral de cele dedicate jazz-ului, muzicii folclorice și nu numai. Sculptura, pictura, literatura au integrat un tablou complex și complet, dedicat artei și iubirii de frumos. 

Organizatorii și-au propus să transforme Focșaniul, dintr-un oraș de provincie liniștit, într-o adevărată capitală culturală a tinerilor, plină de efervescență și energie. Și, la final, au declarat că misiunea lor a fost îndeplinită: “De obicei, în spatele celor mai importante Festivaluri, găsim munca unor echipe de profesioniști cu ani buni de experiență. În spatele Festivalului nostru se află munca a peste 150 de tineri voluntari, cei mai mulți dintre ei liceeni. Pentru că de la început am dorit să le dedicăm lor evenimentul. Beneficiari direcți au fost și adolescenții care s-au înscris din toată țara la cursurile de măiestrie gratuite dedicate lor, susținute de câțiva din cei mai renumiți artiști europeni. În sfârșit, putem spune că a fost și un festival al tinerilor care se simt așa sufletește, dar noi, adulții, nu am făcut decât să-i îndrumăm și să le insuflăm încredere. Am demonstrat că prin muzică, prin artă, în general, se pot doborî bariere fizice, sociale: publicul a fost unul variat, muzica clasică a răsunat în aer liber, în plin centrul orașului” – Mioara Moraru, manager al Festivalului. 

Un Festival care a crescut an de an, atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere al numerelor. Sub “bagheta” pianistei Mara Dobrescu, în calitate de Director artistic al Festivalului, peste 100 de artiști renumiți, proveniți din 20 de țări, au evoluat în fața publicului. Concertul de deschidere din 2 septembrie, le-a avut ca protagoniste pe pianistele Mara Dobrescu, Dana Ciocârlie, alături de violonista Gaëtane Prouvost. Au urmat serate pline de virtuozitate, ritm și talent, cu muzicienii de jazz Ramona HorvathNicolas RageauAntoine Paganotti, Stefano Priori, Alex Man, apoi tânărul Cătălin Răducanu care a adus pe scenă, alături de un repertoriu clasic, ritmuri folclorice interpretate la țambal.

O premieră a fost și concertul susținut de nu mai puțin de trei generații de violoniști români, Gabriel Croitoru, Simina Croitoru Pauca și Eva Pauca. Gabriel Croitoru a cântat la celebra vioară Guarneri del Gesù care a aparținut lui George Enescu. Muzica celebră din filme de Oscar a fost evocată de Grazia Barilla’ și Andrea Calabrese. Răzvan Suma și Ella Bokor au evoluat pe scenă alături de tineri violonceliști de la Masterclass. Miruna și Radu Nagy l-au acompaniat la harpă și violoncel pe baritonul Alexandru Chiriac

Pianul a rămas instrumentul protagonist prin recitalul inedit dedicat mâinii stângi de către Shwan Sebastian și în decursul seratelor susținute de tinerii Tommaso Marino, Alice Salvioni, Emanuele Stracchi. De la Roma au sosit în ultimele zile muzicienii de la Orchestra de Cameră a Conservatorului Santa Cecilia, care, sub bagheta dirijorului Fabio Serani, i-au acompaniat pe soprana Da Hyun Kang și tenorul Yun Seoju. Prestigioasa Orchestră a fost alături și de binecunoscuta soprană Teodora Gheorghiu, în seara finală a maratonului cultural. În fiecare seară, prezentatorii, cunoscuți deja publicului focșănean, au fost actorii Cristina Cristian și Sorin Francu.

Dincolo de bariere fizice și sociale, întregul oraș a devenit o scenă unică: notele muzicale ale manifestării au răsunat în locații diferite, de la Teatrul Gh. Pastia, până la Ateneul cu același nume, din Piața Unirii până în Biserica Catolică din localitate, la galeriile de artă și, în sfârșit, la Sala Balada a Ansamblului “Țara Vrancei”. Muzica a fost completată de două expoziții la Galeriile de Artă, cea a pictoriței Adriana Bădescu și a sculptorului Emanuel Chiriac, care a expus trei din operele sale și în aer liber, în tot atâtea locații cheie din centrul orașului. Tot la Galeria de artă a avut loc și recitalul de poezie și pian având ca temă românii din diaspora, susținut de Ciprian Apetrei și Cristina Beteringhe. 

Sentimentul de comunitate și de trăire a frumosului a fost contagios. La fiecare spectacol, sălile au fost pline, mai ales cu tineri, unii dintre ei fiind la prima “întâlnire” cu muzica clasică. Numărul participanților la Masterclass-urile de pian, vioară, violoncel, canto și compoziție, a crescut până la 50, printre ei numărându-se olimpici și deținători ai numeroase premii obținute la nivel național și internaționali. Alături de Mara Dobrescu, lecțiile de măiestrie au fost susținute de Gaëtane Prouvost și Grazia Barillà (vioară), Lea Pavarini (pian), Alexandra Cherciu (compoziție), Răzvan Suma (violoncel) și Emanuela Salucci (canto). 

Un alt indicator de creștere a fost adeziunea din partea voluntarilor. Zi de zi, orașul a fost cucerit de febra Festivalului. Tinerii, îmbrăcați în tricouri colorate inconfundabile, plini de energie, au distribuit informații și fluturașe la standul Infopoint din Piața Unirii, au condus vizitatorii la expozițiile de pictură și sculptură de la Galeriile de artă, au ghidat spectatorii în sălile Teatrului sau Ateneului, au documentat atent și neobosit fiecare etapă a Manifestării. O premieră a fost Flash-mobul din prima zi a Festivalului, cu balerinele de la Studioul de balet pentru copii și tineret al Operei Naționale București, care au evoluat chiar în Piața Unirii, pentru a “doborî bariere” și deschide punți cu publicul larg, așa cum și-au propus organizatorii. 

Festivalul Classic for Teens 2024 este organizat de Asociația PROPATRIA VOX și s-a desfășurat cu susținerea Consiliului Județean Vrancea, pentru al patrulea an consecutiv și a primăriei Municipiului Focșani.

Parteneri: Ministerul Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse, Conservatorul de Muzica Santa Cecilia- Roma, Confindustria Romania, Festivalul International Propatria, Teatrul Municipal Focșani, Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia Focșani, Asociația culturală româno-italiană Propatria, Colegiul National Dinu Lipatti-București, Liceul vocațional Tudor Ciortea- Brașov, Biblioteca Metropolitana București, Rotary Varana Focșani, Liceul de arte Gh. Tattarescu, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Episcopia Romano-Catolică Iași, Universitatea Transilvania-Facultatea de Muzică, Hubart Agency, Asociația Pro Contemporania, Ansamblul Țara Vrancei, stagiunea concertistică Rondino, Opera Națională București, Maison Florus, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focșani, Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret Focșani, Colegiul National Al.L. Cuza Focșani, Colegiul National Unirea Focșani, Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, Școala gimnaziala Al. Vlahuță Gugești, Partida Romilor Pro-Europa, Centrul Cultural Vrancea, Muzeul Vrancei, “Susține binele”. 

 Colaboratori: Caspro Publicitate, Sara Resort, Hotel Amadeus, Kristal Hotel, Pensiunea RIX, ManoSim Comex, ClassicArt Events, Pensiunea Dana1, Il Gusto, Mirela Ionescu, ValidSoftware, La Cosa Nostra, Hotel Unirea.

Sponsori principali: AeroItalia, Piccolo Maestro

Sponsori: RIKORA, OrthoArt Lab, Expert Service, Florăria Petruța, Marilena Băcanu Hair Stylist, Cofetăria Monique, Roman’s, Crama Unu, Beciul Domnesc, Paco Supermarket

 Parteneri Media –  Naționali: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Iași, Radio România Actualită’i, Radio România Internațional, AGERPRES. Locali: Monitorul de Vrancea, Ziarul de Vrancea, Realitatea de Vrancea, ATLAS TV, Radio DADA, Vrancea 24, Ediție de Vrancea, Evenimente Focșani, Informația Vrânceana, Jurnal de Vrancea, Actualitatea Vrânceană

Internaționali: Agenția ASKANEWS (Italia), RoZoom Press (Italia/Franța/ Marea Britanie)

Related posts

SPECIAL: ATELIERUL DE LUCRU WORKING WITH WHITEHALL

Moderator1

GOPO și maeștri ai benzii desenate românești la Palatul Suțu

Moderator1

BENZI DESENATE ROMÂNEȘTI LA GAUDEAMUS!

Moderator1

Pierdut și regăsit în călătoria inimii. O carte pentru suflet

Theodora-Raluca Paun

UN APEL LA RAŢIUNE ŞI LA PACE

Moderator1

Jurnalista Teodora Marin a fost premiată la Gala Radar de Media!

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy