1.4 C
Nürnberg, DE
October 20, 2026
Institutul Cultural Român Italia România

 Expoziţia de artă contemporană „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Comunicat

Expoziţia de artă contemporană „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol” aduce în atenţia publicului, în perioada 6 – 20 decembrie 2025, lucrările semnate de cadre didactice și studenți din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi – Secția Pictură.

Toate lucrările, specifice artei figurative, sunt construite pe o solidă pregătire academică, permeată de sensibilitatea la accentele impresioniste. Cadrele didactice prezente cu lucrări pe simeza Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt: lector univ. dr. Miruna Cărăuşu, asist. univ. Diana Păunescu, asist. univ. Cristiana-Emanuela Tărbuc, lector univ. dr. Constantin-Adrian Corcăcel şi conf. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu, iar studenţii expozanţi sunt Capitolina Furtună, Julia Ghibirgiu, Alexia Mereuţă, Florentina Oprea şi Cosmin Stratulat.

Proiectul expoziţional porneşte de la convingerea că talentul, inspiraţia şi măiestria artistică sunt resurse ce pot fi modelate şi puse în valoare prin procesul educaţional și vocaţional, astfel încât tinerii artişti să se exprime la adevărata valoare şi să găsească, mai întâi prin îndrumarea cadrelor didactice şi apoi prin potenţialul artistic propriu, calea spre afirmare în peisajul artelor vizuale, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Expoziţia este o celebrare deopotrivă a tradiţiei şi inovaţiei, o punte de legătură între generaţii, construită prin limbajul universal al picturii, constituind o carte deschisă a artei figurative, în care stăpânirea deosebită a tehnicii academice – compoziţia, desenul, armonia – este transpusă pe pânză cu o paletă sensibilă, în tuşe vibrante, preluate din reperele impresioniste.

Vernisajul are loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, ora 17.00, în Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia și va fi deschisă zilnic, cu program de vizitare de miercuri până duminică, interval orar 11.00 – 13.00, 16.00 – 19.00.

Related posts

Ziua Europei la Roma, sărbătorită prin recital de pian și flaut susținut de Alice Bălan și Edoardo Petti

Ion Marius Tatomir

Prin teatru, la vremurile de odinioară

Ion Marius Tatomir

LA TROCA HONCAȘILOR

Ion Marius Tatomir

Deschiderea Galeriei Colecțiilor Etnografice – Brebu

Ion Marius Tatomir

ROUNIT – Misiune umanitară de suflet în pragul sărbătorilor de iarnă

Ionela van Reez-Zota

Declarațiile de presă comune susținute de Președintele României, Nicușor Dan, cu liderii prezenți la Summitul Flancului Estic de la Gdansk, Republica Polonă

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy