În somn m-ai sărutat Părinte
Sărutul tău pe frunte-l simt
Pus-ai mâna Ta Preasfinte
Cu rănile de mir curgând
Acel parfum de Rai ceresc
Aripă dulce îngerească
Pogoară lin înspre lumesc
Lumina Ta Dumnezeiască
Erai Iisus atât de-aproape
Privindu-mă atât de drag
Întru mijire de sub pleoape
Prelinse-ți lacrimii șirag
Duce-ai în spate aceeași cruce
Din nou te-au biciuit și-au râs
Ne-știind că Tu Iisus Preadulce
Pe umeri porți a lumii plâns
Așa cum Tu ne-ai spus părinte
Că vine-o vreme de trăit
Când cele scrise-n slove sfinte
Vor face râu de pătimit
Pășea Iisus cu crucea-n spate
Pe drumul ce ducea spre rai
Ducea cu El a noast` păcate
Prin rănile ce sângerau
Cu-aceeași trudă și-acum duce
Preabunul Domn iubit Iisus
Cioplita noduroasa cruce
Pe care iarăși va fii pus
Înspre Lumina Învierii
Atâtea vămi sunt de trecut
Te-au dat Preabune iar durerii
Acelor ce-ncuit te-au vrut
Cu cât te-or biciui păgânii
Cu-atât mai mult noi te iubim
Potirul vinului și-al pâinii
Prin jertfa Ta ne mântuim
Nădejdea este calea dreaptă
A noast` iubire mai presus
De-ți este inima curată
De-L porți în suflet pe Iisus
Vasile Luca