Comunicat de presăCe faci când partenerul te scoate din sărite?
Ești, ai fost sau îți dorești să fii într-o relație de cuplu? Probabil ai observat că adesea, exact cu persoana de care te simți cel mai apropiat și în timpul în care ar trebui să te simți cel mai relaxat, apar situații în care de fapt te simți călcat pe nervi, iritat, frustrat.
Există cercetări care arată că mai mult de o treime din persoanele incluse în studiu își consideră partenerul de cuplu ca fiind cea mai enervantă persoană pe care o cunosc.
De ce se întâmplă astfel?
Angela Nuțu, psihoterapeut și coach, explică: “În spațiul nostru intim, împărtășit cu o altă persoană, ne dăm voie să fim noi înșine! Ceea ce înseamnă și că, fără să vrem, nu vom mai fi atât de atenți să menajăm așteptările și preferințele partenerului nostru. Atunci nu mai contează atât de mult cât de tare îi displace lui/ei că eu vreau să citesc cu o lumină foarte puternică, sau că spăl rufe la o oră neobișnuită sau că sunt mai dezordonat. Iar marea presupoziție care se află în spatele acestei relaxări este că între noi există un contract (cel puțin subtil, dacă nu și explicit) care spune că ne iubim și ne dorim compania celuilalt suficient de mult astfel încât să ,,suportăm” lucrurile care ne deranjează.. ”
Doar că ceea ce tu percepi ca fiind relaxare, poate fi perceput de către partenerul tău ca fiind dezinteres, lipsă de considerație pentru nevoile sale sau și mai rău – dispreț.
John Gottman, unul dintre cei mai cunoscuți și preocupați autori în domeniul relațiilor, stipulează că disprețul (alături de criticism, atitudinea defensivă și cea obstrucționistă) este unul dintre cei patru călăreți ai ,,apocalipsei relațiilor”, predictor frecvent al despărțirilor și divorțului.
Ești stresat sau stresată? Nici asta nu te ajută să îți privești partenerul cu bunăvoință și cu calm!
În 2022 a fost publicat un studiu realizat de Lisa Neff și April Buck care au monitorizat 79 de cupluri proaspăt căsătorite și au descoperit un amănunt interesant. Cei care aveau un nivel ridicat de stres păreau să aibă o lupă internă supersensibilă cu care să găsească comportamentele enervante ale partenerului lor. Însă acest radar performant se pare că nu funcționează la fel de bine când ar trebui să detectăm lucrurile bune, pozitive. Parcă partenerii noștri se transformă într-o listă de comportamente deranjante. Și dacă asta este valabil la cei proaspăt căsătoriți, care încă mai au fluturi în stomac și disponibilitate pentru a găsi lucruri minunate la celălalt, ce să mai să spunem de cei care au deja ani de relație, stres și relații încărcate cu atâta frustrare adunată în timp?
Ce este de făcut?
Cel mai important principiu atunci când vorbim despre îmbunătățirea relațiilor (romantice, dar nu numai) este cel al puterii personale, al schimbării care începe cu tine! Sigur, tu poți și să continui să observi ce lucruri negative face partenerul tău, să dai vina pe el, să ai așteptări să se schimbe el, că doar el greșește…doar că, asta nu prea funcționează! Dacă tu vrei să încerci pe calea grea, succes cu asta!
Însă dacă vrei să faci ceva care chiar poate funcționa, iată ce spune principiul puterii personale – singura persoană pe care o poți schimba în bine ești tu însăți/însuți!
Așa că, ce ai putea concret schimba în relația ta?
- Observă dacă într-adevăr ești mai stresat/ă în ultima vreme și dacă nu cumva de aici apare și sensibilitatea și atenția unidirecțională către ce nu îți place, fără să mai observi ceea ce este frumos, pozitiv.
- Atunci când chiar sunt comportamente care speri că pot fi schimbate la partenerul tău, învață să comunici asertiv, respiră profund de 3 ori înainte de a vorbi, apoi spune lucrurile cât de calm poți tu. Dacă chiar trebuie să critici, critică întotdeauna comportamentul și nu persoana!
- Învață să te cunoști! Ce anume îți apasă ție butoanele interne? Ce te enervează și de ce? În terapia cognitiv comportamentală există un instrument foarte puternic care te învață cum să observi traseul prin care: Un eveniment te poate deranja (ți se apasă butonul!) prin urmare te vei gândi într-un anumit fel despre tine și partener în urma acestei reacții (că ești nedreptățită, că nu îi pasă de tine, că nu ai valoare, etc). Asta te va face să te simți într-un mod negativ, distorsionat față de evenimentul care a declanșat reacția aceasta în lanț (singură, amărâtă, anxioasă în privința relației și viitorului, înșelată, etc.). În final vei avea și reacția, comportamentul neadecvat, exagerat față de lucrul de la care a pornit totul.
- Amintește-ți mai des de calitățile partenerului tău. Observă și lucrurile bune, și gesturile frumoase și generoase pe care le face, vezi și zâmbetele. Amintește-ți de ce te-ai îndrăgostit de el? De ce ai ales acest partener? “Acest manifest pentru relații conștiente și împlinitoare este pentru situațiile în care există premisa unui cuplu sănătos, cu oameni responsabili și civilizați. Dacă partenerul tău este unul abuziv, lipsit de iubire și bun simț sau echilibru, sau are comportamente nepotrivite, atunci se aplică cu totul alte principii și soluții.” subliniază Angela Nuțu
Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.