Noutăți

T.a.C.T. Sighişoara invită la spectacolul „Prah”, după György Spiro

regia Cristian Ioan,

Distribuția: Gianina Iconaru 

                   Ştefan Abrudan;

Grafica: Dan Todea;

Lumini şi sunet: Adrian Melinte

Titlul este împrumutat de la o cutie de cacao, Prah, ce se găseşte în dulapul din bucătăria unei familii de oameni săraci. Un titlu banal, cu o încărcătură simbolică însă în derularea evenimentului ce bulversează traiul zilnic al modestului cuplu: câştigarea unui premiu la un joc, destul de mare, încât să le schimbe viaţa celor doi şi să-i situeze pe altă treaptă a condiţiei lor sociale. Apar proiecţiile de viitor, discuţiile contradictorii, developări din trecut, cearta până la despărţire…

Este o piesă despre „sărăcia cronică”, despre oamenii care nu-şi pot depăşi condiţia orice s-ar întâmpla…

… o comedie cu substrat nu tocmai vesel   –   Facem haz de necaz.

28 septembrie, Internationales Theater Frankfurt

29 septembrie, Bürgerzentrum Kirchheim Heidelberg

30 sedptembrie, Stuttgart (vezi Forumul German-Român Stuttgart)

01 octombrie, Gasteig, München

Îi vom aplauda din nou pe prietenii noștri de la Sighișoara. Pe Janina am văzut-o, cu bucurie, recent, în spectacolul Teatrului de Artă din Deva, Mafia Femeilor.

A. I. CUZA – Gesellschaft für Literatur, Musik und Kunst e. V. Heidelberg
Josif Herlo, 1. Vorsitzender

Am Dorf 38
D – 69 124 Heidelberg

Related posts

Prima licitație, din România, cu un comisar AI va avea loc vineri

GT Post

În casa faimoasei pianiste Cella Delavrancea, bucureștenii mănâncă furnici în copac. Clădirea istorică a devenit restaurant chinezesc

GT Post

Cei mici pot deveni jurnaliști! Agenția de Presă Așii Români își deschide porțile pentru copii și tineri.

Ionela van Reez-Zota

De unde sunt eu?

GT Post

Cum scapi rapid de frică și anxietate

GT Post

DESPRE CASTELUL NOBILIAR POGÁNY, STIL BAROC

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy