Comunicat de presă
12 mai 2023
Fundația Familiei M.H. Elias, înființată de Academia Română, organizează marți, 16 mai 2023, sesiunea omagială dedicată marelui filantrop Jacques Elias (1844-1923). Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 10, și va comemora una dintre cele mai ilustre personalități ale mecenatului evreiesc din România.
Manifestarea este onorată de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va deschide lucrările sesiunii comemorative, și va fi moderată de acad. Maya Simionescu. Filantrop luminat și vizionar, donator de excepție, Jacques Elias va fi evocat în cadrul unui program care va pune în evidență atât calitățile sale umane, cât și sentimentul generos al responsabilității pe care l-a nutrit pentru dezvoltarea culturală și socială a României. Vor lua cuvântul ES Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, acad. Mugur Isărescu, președintele Băncii Naționale a României, acad. Gabriela Marinoschi, președintele Fundației Familiei Menachem H. Elias, dr. Irina Cajal-Marin, director și administrator delegat al Fundației, prof.univ.dr. Nicolae Popa și conf.univ.dr. Felicia Waldman. Cristina Popescu, director general al Romfilatelia, va prezenta emisiunea filatelică dedicată împlinirii a 100 de ani de la moartea lui Jacques Elias, iar Ioan Pavǎl, primarul comunei Dumbrǎveni, va adresa un scurt cuvât despre mecenatul cultural.
Sesiunea comemorativă se va încheia cu un imn Kaddish oficiat de cantor Emanuel Pusztai, urmat de alte două momente omagiale: decernarea medaliei „100 de ani de la moartea lui Jacques Elias“, emisă de Banca Națională a României, și concertul susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin“.
Cu acest prilej Biblioteca Academiei Române va organiza expoziția „Jacques Elias (1844-1923)“, vernisată în sala „Theodor Palldy“.
Sesiunea omagială dedicată filantropului Jacques Elias, evreu de rit spaniol sefard, născut la Bucureşti, constituie o datorie de onoare a Academiei Române, în calitatea sa de legatar al întregii averi a marelui bancher.
Bancher reputat, moşier şi industriaş, deopotrivă fin intelectual cu preocupări umaniste, Jacques Elias lasă Academiei Române, prin testament, toată averea sa din țară și din străinătate, având drept clauză obligatorie înființarea unei fundaţii „de cultură naţională şi de asistenţă publică“ ce urma să dețină și să administreze moștenirea. La data de 3 iulie 1923 Academia Română este autorizată, prin Decret Regal, să primească legatul defunctului Jacques M. Elias, iar în 1925 înfiinţează Fundaţia Familiei Menachem H. Elias, cu sediul în București, în scopul şi în condiţiile prevăzute prin testamentul olograf. Scopul Fundaţiei, definit de actul său constitutiv, este exclusiv cultural, ştiinţific, educativ, umanitar şi filantropic și se va concretiza în întemeierea, întreţinerea, dezvoltarea sau ajutarea instituţiilor de cultură naţională, precum şi în opere de asistenţă publică şi de binefacere. Rezultatele remarcabile obținute de Fundație de-a lungul timpului în îndeplinirea misiunii sale se datorează în mare măsură desemnării, de către Academia Română, dintre membrii săi, a unor personalităţi de marcă ale culturii şi ştiinţei româneşti pentru conducerea Fundaţiei Familiei M. H. Elias.
Biroul de comunicare al Academiei Române