19.9 C
Nürnberg, DE
July 13, 2024
Exclusiv

Pelerin prin raiul pământesc și frumusețile lui

ZENOVIA ZAMFIR

Călătoriile constituie un factor important în viața și dezvoltarea noastră, ele ne ajută să ne lărgim aria de cunoaștere, sunt un mod eficient și plăcut de dezvoltare psihică și fizică. O călătorie ne învață multe lucruri și ne oferă momente de reculegere , de meditație, momente în care au loc revizuiri, îmbunătățiri pentru o viață mai frumoasă . Călătoria într-un loc nou, lansarea în mijlocul aventurii necunoscute, cu o minte deschisă către lume te schimbă și te definesc ca om. Câteodată, lucrurile iau întorsături neașteptate atunci când călătorești, în ultimul moment ești anunțat că s-a anulat vacanța, ploi care încep tocmai atunci când rătăcești drumul în miez de noapte, se poate să adormi în timpul unei călătorii cu trenul și să ratezi stația… Dar partea bună a tuturor acestor întâmplări este că înveți să te descurci în orice împrejurare. Înveți să te adaptezi și să cauți soluții (chiar și de supraviețuire ) iar, după ce trece nenorocirea, te amuzi și tratezi situația ca pe o lecție de viață. M-a binecuvântat Bunul Dumnezeu cu bucuria a călători, am avut ocazia să văd ” România minunat de frumoasă”, cum spunea Alexandru Vlahuță în cartea ” România pitorească” de la un căpăt la celălat, mi-am adăpat setea de cunoaștere chiar la izvor, am vizitat mănăstiri, muzee, palate și castele, am admirat capodoperele naturii în munții noștri, simfonia mării mi-a fost dat să o ascult atât vara cât mai ales iarna. România ” Grădina Maicii Domnului ” cum se spune, este locul de unde nu voi pleca niciodată definitiv, voi mai călători și dincolo de hotare cum am mai avut ocazia doar pentru a spune tuturor cât de frumoasă este țara noastră. Din dorința de a împărtăși cu prietenii impresiile despre oameni, locuri, istorii, despre Moldova, Ardealul și Țara Românească, am primit provocarea familiei Iuliana și Viorel Radi, pentru un pelerinaj cultural-social prin ” Bucovina plai cu flori ”, plină cu mănăstiri și locuri pitorești, în cea mai prielnică perioadă a anului pentru a călători – toamna. Anotimpul poeziei, inspirației și al nostalgiei, toamna ne încântă cu peisajul ei melancolic și covorul de frunze ruginii încă de la primele ore ale dimineții. Mașina, înaintează cu toată viteza pe cărări de munte, prin păduri cu copaci ce par de aramă, poleite de razele timide ale soarelui. Mănăstirea Râmeț își întâmpină oaspeți într-un decor de vis. Un lăcaş apărat de sute de ani de credinţă, mănăstirea este amplasată în valea îngustă și stâncoasă săpată de apa Geoagiului (dacica Germisara) în Munții Trascăului. „Tocmai în valea în care te cobori prin pietriș sub această întreită cunună sălbatică, vechea mânăstioară vorbește despre un lung trecut de sărăcie și primejdie” – Nicolae Iorga, 1906 . Următorul poapas este Mănăstirea Nicula. Renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, mănăstirea se află la câțiva kilometri distanță de orașul Gherla, în localitatea Nicula, între multe dealuri împădurite. Aici, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011) a terminat de tradus Biblia, versiunea sa, şi-a scris o parte din memorii, a primit musafiri, şi-a pregătit predicile şi asculta muzica lui Bach cu volumul la maximum în locuinţa lui construită în stil oltenesc. Născut pe meleguri vâlcene, „Înaltu’“, …„Şi-a construit o reşedinţă unde şi-a lăsat toate lucrurile pe care le considera de valoare: biblioteca, obiectele personale, arhiva literară şi arhiva biblică. Mănăstirea Nicula este locul unde a petrecut mult timp. Aici a scris, aici a predicat. Sunt cunoscute predicile de la Mănăstirea Nicula. Unele sunt publicate, altele urmează“, spunea Bogdan Ivanov într-un reportaj. Părintele Pantelimon și Maica Galineea păstrează vie amintirea celui pe care contemporanii l-au numit „Leul Ardealului“. salutăm în grabă pe cei doi monahi și plecăm cu bucuria în suflet că marele nostru înaintași a lăsat o” dâră strălucitoare de lumină” ce va dăinui peste timp. Seara ajungem la Mănăstirea Ilva Mare unde suntem întâmpinați de părintele Daniil, care ne transmite gândurile frumoase ale maicii starețe Hristofora Marinca. Locul unde se împletește munca cu rugăciunea,
Mânăstirea „Schimbarea la Față” este situată în pitoreasca vale a Ilvei, în comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, la un kilometru și jumătate distanță de șoseaua principală, la poalele pădurii de molid și a stâncilor de o frumusețe aparte care străjuiesc mânăstirea. A luat ființă în 1992, ca schit de călugări, ctitorit de ieromonahul Daniil Ureche, actualul duhovnic, pe vatra casei părintești. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu a dat aprobarea și a sfințit locul în 1992, după care s-au început și construcțiile la biserică. Locașul de cult a fost terminat în 1996, an în care pe 6 august, de hramul bisericii a fost sfințit. La începutul anului 1999, schitul şi-a schimbat statutul în mănăstire de maici. În 2001 s-a început construcția unei noi biserici cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”. PS Episcop Vasile Someșanul a pus piatra de temelie la noua biserică în același an, de hramul mănăstirii. În 2005 biserica a fost terminată. Frumusețea zonei și ospitalitatea cu care au fost așteptați i-a impresionat pe vâlceni. A doua zi, după ce am primit binecuvântarea maicii starețe Hristofora Marinca, … ”Să mulțumim bunului Dumnezeu pentru tot și pentru toate, convinși fiind că tot ce ne trimite este spre folosul nostru duhovnicesc. Răbdare în suferință, statornicie în credință, să ne străduim să împlinim cele ale Duhului și acestea cu siguranță ne vor împlini și pe noi. Doamne ajută!” , am pornit spre Mănăstirea Putna, cea mai importantă ctitorie a voievodului Ștefan cel Mare. Istoria acestui loc este fascinantă și presărată cu multe legende. Cronicarul Ion Neculce, a consemnat în lucrarea ” O samă de cuvinte ”, o legendă astfel : „Ștefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras ca arcul dintr-un vârvu de munte ce este lângă mănăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. Și este mult locu de unde au tras pană în mănăstire”. Odată ajunși în această parte de țară renumită pentru comorile sale religioase, mănăstiri aflate în patrimoniul Unesco, este greu să decizi pe care să le vizitezi într-un interval de timp scurt. Bogăția spirituală a acestor locuri a dăinuit de-a lungul timpului, mănăstirile și bisericile din această zonă îmbină elemente gotice, bizantine și regionale, caracterizându-se printr-un stil moldovenesc specific. Adevărate opere de artă, unice în lume pentru pictura exterioară cu pigmenţi rămaşi necunoscuţi specialiştilor, mănăstirile din nordul Moldovei sunt cu adevărat tezaure ale arhitecturii moldoveneşti medievale. Bucovina este zona încărcată de legende și povestiri istorice, care au devenit muze pentru numeroși scriitori care i-au făcut cunoscute locurile. Unicitatea și valoarea artistică a acestor mănăstiri, adevărate raiuri pământești, este dată de integrarea în peisajul rural a vestitelor culori albastru de Voroneț, verde de Sucevița și galben de Moldovița. Mănăstirile, au însă și un important rol cultural. Aici se păstrează manuscrise vechi, cronici sau picturi, aici au existat importante centre de alfabetizare, unde neștiutorii de carte învățau limbile clasice, precum slavona, latina sau greaca veche. Presați de timp, am optat să vizităm Mănăstirea Moldovița care este o adevărată bijuterie a artei moldovenești medievale, având picturile foarte bine conservate în timp ce se păstrează luminozitatea culorilor originale. A urmat Mănăstirea Sucevița care se află într-un peisaj de basm, pe un drum de o frumusețe copleșitoare. Este considerată ultimul lăcaș de cult din Moldova cu fațadele bisericii pictate, stil caracteristic domniilor lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș. La final am vizitat Mănăstirea Voroneț, cunoscută pentru frescele remarcabile zugrăvite în unica nuanță de albastru ca cel al cerului. Ea reprezintă expresia artistică a rafinamentului și credinței, pictura exterioară păstrând aproape intact acel azuriu strălucitor, apreciat atât de vizitatori dar mai ales de specialiști. La întoarcere spre Mănăstirea Ilva Mare, tehnologia modernă , gps-ul ne-a îndrumat pe un drum forestier și ne-am trezit în miez de noapte blocați într-un câmp greu accesibil autovehiculelor. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, primim la pachet și o ploaie rece de toamnă. Dar…Dumnezeu îți dă o încercare – dar și o rezolvare. Ca prin minune, domnul George a găsit o persoană care deținea mai multe utilaje specifice zonei de munte în care ne aflam și se apucă de soluționat problema. La început am privit îngroziți prin negura nopții locul în care ne aflam, apoi ne-am făcut griji că stând prea mult în ploaie suntem predispuși la hipotermie, după aceea am conștientizat că trebuie să ieșim împreună din situația grea în care ne aflam. În timp ce utilajele se străduiau să scoată microbuzul din terenul ce devenise foarte alunecos, noi am pornit pe jos spre zona unde se vedea un drum de acces . Fiindcă primul utilaj nu a putut mișca mașina, iar timpul trecea greu, ploaia ne uda nemilos cu stropi mari și reci, am decis să ne adăpostim sub câțiva brazi aflați pe marginea drumului. Pentru a face momentul mai puțin sumbru, demonstrând că știm ceva tactici de supraviețuire, cu ajutorul neobositului coleg de suferință, veselul Miki am făcut un foc. Greu, cu ploaia în spate, cu lemne ude, însă alcoolul sanitar al colegei și măștile de protecție oferite cu generozitate ne-au scos din impas. Făcând haz de necaz, am spus glume, ne-am tachinat, ne-am încurajat unii pe ceilalți și încet, încet timpul a trecut. Pentru că focul se stingea iar ploaia se mai liniștise am pornit la drum. Mai o vorbă de duh a lui Miki care stârnea hohote de râs, mai un sunet de mașină ce părea că a învins terenul mlăștinos și va veni în curând, rezistam nu ne lăsam învinși . La un moment dat a apărut în cale un adăpost acoperit dar care fiind așezat pe un dâmb nu putea împiedica vântul care bătea cu putere accentuând frigul pe care fiecare îl simțea, majoritatea fiind îmbrăcați subțire. Cu regret am plecat mai departe. Când crezi că greul devine și mai greu, Dumnezeu trimite îngeri păzitori. Baiatul cu ifronul – un utilaj folosit în zonă, reușește să readucă mașina la drumul forestier care era practicabil.Când farurile luminează cerul întunecat iar sunetul motorului străpunge liniștea nopții, întregul grup strigă de bucurie. Doamne ! Ce încercare! Uf! Ce clipe grele! Și totuși, eram împreună, sănătoși, nimeni nu era accidentat, nimeni nu căzuse prin gropile pline cu apă! Minune ? ! Atunci când crezi cu adevărat și te rogi cu toată ființa, problemele se rezovă fără repercursiuni. Toată lumea era bine. Rar mi-a fost dat să văd un grup de oameni atât de unit, ne-am susțint unii pe ceilalți, ne-am încurajat, tânara studentă Andreea a avut mare grijă de mama sa. Slavă Domnului! Încet dar sigur, fără a avea vreo zgâriitură, mașina merge mai departe iar aventura se termină frumos . Dimineața, toți eram mai veseli, optimiști , hotărâți să ne continuăm călătoria. Ne despărțim cu greu de părintele Daniil Ureche de la Mânăstirea Ilva Mare, care cîndva spunea… ”Adevărata fericire este în comuniune cu Dumnezeu, astfel Iisus Hristos este singura salvare şi soluţie, căci El e „calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6) şi numai prin El şi cu El ne putem duce crucea. Chiar dacă sunt necazuri, supărări şi încercări în viaţa aceasta, conlucrarea cu harul din sfintele taine împărtăşite de către Biserică reprezintă deschiderea spre bucurie”…și plecăm mai departe.Primul obiectiv -un lac artificial de acumulare din Munții Călimani, în Bistrița Năsăud, Lacul Colibița. Frumusețea este accentuată de prezența unor mici insule pe suprafață sa, care oferă o imagine superbă pentru cei ce aleg să viziteze zona. Traversarea Pasului Tihuța, considerat unul dintre cele mai dificile trasee din România, datorită faptului că traversează lanțul Carpaților Orientali și face legătura între Transilvania și Moldova, a fost cu adevărat spectaculoasă. La Mănăstirea Piatra Fântânele am făcut popas doar pentru a lăsa câteva alimente întrucât măicuțele îngrijesc cu multă responsabilitate un grup de copii. După o istorie zbuciumată, în anul 1995, Mănăstirea a fost reînființată la inițiativa mitropolitului Bartolomeu Anania, fiind aduse aici 23 de măicuțe, în coordonarea stareței Stavrofora Pamfilia Solcan. Drumul spre și prin Cheile Bicazului situate în nord-estul țării, în Munții Hășmaș, considerate unele dintre cele mai frumoase chei cu acces turistic din România a fost parcurs într-o atmosferă de veselie și mare bucurie. Defileul de origine tectonica, având o lungime de 5 km este astăzi este cunoscut sub numele de „paradisul alpiniștilor”. După ore întregi de mers prin zone cu peisaje de vis, am ajuns acasă la miezul nopții. Frumoasă țară, oameni deosebiți, clipe de neiutat ! Binecuvântare, rugăciune, relaxare, prietenie, armonie, aventură, toate le-am primit ca pe un dar de preț. Pelerin prin raiul pământesc și frumusețile lui! Slavă Domnului!

Zenovia Zamfir

Related posts

INTERFENȚE CULTURALE ROMÂNEȘTI

Liliana Moldovan

„Bisericuța din Albac” (Țara Moților)

Liliana Moldovan

Se în iernează

Liliana Moldovan

Opera nu-l absolvă de vinovăția comportamentală în  societate pe   creatorul ei

Liliana Moldovan

Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“

Liliana Moldovan

Gheorghe Cârciu, secretar de stat DRP: ” Deschidem sesiunea de proiecte pentru protejarea și consolidarea identității românești din afara granițelor ”

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy