17.7 C
Nürnberg, DE
July 24, 2024
Noutăți

Academia însinguraților

Ce poate rosti cineva strivit de arșița versului pe care niciodată nu l-a putut zămisli, purtând între palme delicatele Zile ale poetei Alina- Monica Țurlea, cea căreia i-au spus ești o străină, iar ea, poeta, a înălțat din cuta adâncită dintre sprâncene Academia însinguraților, refugiu pentru toate lacrimile care s-au oprit în ochi, fără a mai curge vreodată, ecouri înghețate ca stalactitele care cad în infinitul alcătuit pe o movilă de lumină? Cel mult să tacă, să plângă, să urle în pumni și să arunce din ei înspre muchia cerului o bucățică de inimă/ învelită în pânză albă/ pe care s-o îngrop sub tone de humă, ca mai apoi, în ziua gândurilor străine, să recitească volumul sub răcoarea unui câte înflorituri de vânt m-au traversat.

Nu știu să fiu și nici nu știu să scriu despre cărțile în care ceva din mine moare și-nvie totodată. Nu am gustat din deprinderea de a-mi răci sângele fiert între versuri, între rânduri, spre a face din el licoare de pus pe buzele noului cititor. Nu știu a frământa și a dospi aluatul în care poeta a pitit îngeri, însă, Doamne, da, știu a plânge cu ea și a o cânta mai departe în lume, purtând povara ei, în ziua în care un vis a trudit să respire: Traumele nu dispar nici azi, nici mâine. Le porți cu tine prin lume ca un fel de cocoașă. Monicăi îi datorez o Vale a Plângerii în care să ne îmbrățișăm, însă, mai presus de orice, îi datorez un pântec cu iarbă uscată în care acum cresc flori proaspete. Îi datorez încrederea în leacul băbesc al poeziei cu care rănile trebuie unse, îi datorez ziua în care însingurarea a avut chipul unui orb căruia i-au înflorit ochii în singurătatea schingiuită.

Monicăi îi datorez cel mai frumos poem închinat vreodată maternității, citindu-l, vă rog, nu uitați a plânge în tihnă! …iarba uscată din mine vreau să te feresc de tânguiri să strângi chinuri și boală neliniști s-agăți de tâmple până la marea odihnă să te simți mai ușoară dacă ai ști de câte ori s-au scurs lacrimi în pântecul unde răsună strigătul de disperare fără un răspuns durerea se transformase în rană, iar vântul răscolea iarba uscată din mine la sânu-mi fără parfum de lapte fericirile nu au putut împleti prea multe cuvinte frăgezimea a rămas intactă aici, în zbaterile acestui trup ah, dacă aș fi avut atâta iubire aș fi făcut posibil auzul ecoului printre coaste, prin oasele încă tinere în pântecul ce ar fi putut deveni roditor astfel, din acel neîntâmplat neștiut din acea ezitare instinctuală am pătruns într-un târziu rostul acceptării ca o revelație ca un fâlfâit de aripă gramul de înveșnicire s-a dus Plângeti și tăceți!

E un rost și e un timp pentru toate, iar pentru neputința durerii e loc oricând în scrâșnetul dinților. Poemul acesta are tălpi de sare spălate cu roua dimineții care n-a mai venit niciodată, adâncitura dintre coaste acoperită cu ceară în care ard făclii, iar chipul…chipul săpat în defileurile icoanei din care curg lacrimi. Iarba uscată a încolțit sub ploile norilor care cern vise. Academia însinguraților se citește îngenuncheat(ă) sub pietrele amfiteatrelor în care anticii greci împleteau eternul universal al spiritului, poeta Alina- Monica Țurlea se ia și se îndeasă în suflet sub cea mai răbdătoare cădelniță din care picură tămâie și vers, căci când pentru tine nu mai știi a te ruga, se vor ruga poeții în surdină, primenindu-ți urletul în cânt duios. Corul tragic care însoțește întregul volum va domoli conștiincios orice neliniște în care nu găseai portița: inima bate disperată în urechea stângă; sensul lucrurilor e o pătură de cobalt/ întinsă până la sfârșitul zilelor; singurătatea linge oasele îmbătrânite/ ca o umbră trădată de nori; la apus, un soare uriaș a băut sânge, pe mormânt se aud pași…/ și iarăși ninge;îngerii căzuți au aripi de piatră.

Toate aceste lacrimi se vor prelinge sub pânza unui limbaj firesc, domol, oglindite în ferestre în care resemnarea e singurul chip pe care Cel de Sus îl poate purta. Filigranul în care lucrează Monica cu fiecare vers e temeinic construit și nu aduce cu sine nimic ostentativ, însă emoția transmisă prin răzvrătire îți leagă fedeleș pulsul în sfori, eliberându-l strategic, cu un har liric ticluit, în momente cheie în care poeta îi permite inimii tale să bată din nou, iar ochiului să lăcrimeze când cald, când rece, când iad, când rai… Stilul poetei e unul în care frumusețea e forma cea mai înaltă de expresie, strigătele sunt mângâiate și îmblânzite sub mătasea esteticului, răzvrătirea poartă în sine o eleganță a celui care a învățat să se roage în altarul unui trandafir, sub nesațul văzduhului: Cu câtă lăcomie privesc astăzi cerul!, melancolia fiind unicul mod de a exista frumoasă precum liniștea, ușoară precum un fulg de nea.

Volumul respiră delicat și expresiv atunci când te pătrunde cu fiecare Zi a lui, cu fiecare pas săltat de pe marginea tulbure a iadului înspre transparența cizelată a raiului, farmec incontestabil al acestei poete care strivește prin frumusețea expresiei. Vocile care vă vor însoți printre cotloanele acestei academii, cea a însinguraților, sunt multe și bântuie precum îngerii cerurile, iar ziua împăcării cu sine va învălui gramul de sfințenie din voi, înveșnicirea: Astăzi îmi curg note de pian de sub piele. Îți mulțumesc din inimă, Monica, că ai intrat în casa mea, luminând cu harul versului tău tot întunericul din mine, redându-mi vederea orbului deznădăjduit. Fie ca Academia însinguraților să ostoiască setea celui din care s-a scurs toată sărătura pământului, căci lacrima, singura, biata de ea, spală pereții abisului. Iar eu, de-am învățat să strig și să mă răzvrătesc cu blândețea lui Dumnezeu, am învățat prin tine.

Recenzie de Ștefana Dicu

Foto: Simona Poclid

Related posts

Fragment din “Hai să ne rujăm împreună”, de Laura Ilinca

Theodora-Raluca Paun

???????ă??/??????ă?? î? ????????? ????

Theodora-Raluca Paun

E ţara-n sărbătoare astăzi…

Theodora-Raluca Paun

160 de politisti si politisti locali din Bucuresti, pregatiti in domeniul prevenirii consumului de droguri in luna martie

Theodora-Raluca Paun

Centrul Educațional Român în Emiratele Arabe Unite încheie al doilea an de activitate

Theodora-Raluca Paun

MALMAISON – ISTORIE CĂTRE ISTORIE…

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy