13.7 C
Nürnberg, DE
September 10, 2026
Institutul Cultural Român Italia

Corp, imagine şi percepţie în expoziţia „Paresthesia Series” deschisă la Veneția

Comunicat

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia prezintă expoziţia de artă contemporană „Paresthesia Series” a artistei Larisa Crunţeanu, găzduită în Mica Galerie a reprezentanţei, în perioada 15–26 iunie 2026. Expoziţia este organizată în colaborare cu Art Night Venezia, eveniment realizat de Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia şi Primăria Veneţiei, fiind inclusă în programul oficial al ediţiei 2026.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 17 iunie 2026, începând cu ora 17:00, iar expoziţia va fi deschisă publicului zilnic, în intervalul orar 11:00–15:00.

Cu ocazia participării la Art Night Venezia 2026, în data de 20 iunie 2026, spaţiul expoziţional va avea un program special de vizitare, între orele 18:00–23:59, în prezenţa artistei.

Expoziţia „Paresthesia Series” propune o explorare a relaţiei dintre corp, imagine şi percepţie în spaţiul expoziţional. Proiectul reuneşte o instalaţie de lucrări noi în care materia fotografică şi elementele performative sunt puse în dialog. Demersul artistic urmăreşte configurarea unui parcurs între văzut şi nevăzut, conştient şi inconştient, memorie şi uitare. Publicul este invitat să experimenteze un cadru în care percepţia devine experienţă corporală, iar raportarea la timp capătă noi valenţe. Prin includerea în programul oficial Art Night Venezia 2026, expoziţia beneficiază de vizibilitatea oferită de unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Veneţia, contribuind la promovarea artei contemporane româneşti în context internaţional şi la consolidarea prezenţei culturale româneşti în spaţiul veneţian.

Art Night Venezia este cea mai amplă manifestare dedicată artelor organizată pe întreg teritoriul Veneţiei, reunind muzee, galerii, biblioteci, fundaţii culturale, librării şi alte spaţii dedicate culturii din centrul istoric, insule şi Mestre. Organizat anual de Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia şi Primăria Veneţiei, evenimentul este considerat echivalentul „nopţilor albe” dedicate artelor şi muzeelor din marile oraşe europene, oferind acces gratuit şi program prelungit într-o singură noapte consacrată culturii.

Desfăşurat în sâmbăta cea mai apropiată de solstiţiul de vară, Art Night Venezia marchează simbolic începutul sezonului estival pentru galeriile şi muzeele veneţiene.

Ediţia din 2026 va avea loc la data de 20 iunie şi va reuni numeroase instituţii culturale de prestigiu, printre care Palazzo Ducale, Biblioteca Nazionale Marciana, Fondazione Giorgio Cini şi Peggy Guggenheim Collection. Evenimentul reuneşte majoritatea instituţiilor culturale de referinţă ale Veneţiei, de la muzee şi fundaţii culturale la galerii, teatre şi librării.

Related posts

 „Un voiaj francofon: Vivaldi şi Vioara celor Patru Anotimpuri”, cu muzicienii Clara Cernat și Thierry Huillet, la Paris

Ion Marius Tatomir

Toate pânzele sus! Concert cu bursierii SoNoRo Interferențe 2025, la Institutul Cultural Român

Ion Marius Tatomir

 Poetul Claudiu Komartin la Ziua Mondială a Poeziei 2026

Ion Marius Tatomir

 Întâlniri literare cu scriitorul Cristian Fulaș la Nantes

Ion Marius Tatomir

Spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Anglia, cu actrița Emilia Popescu și pianistul Cătălin Răducanu, la Londra, Birmingham și Manchester

Ion Marius Tatomir

Participarea României la evenimentele organizate de Ziua Europei 2026 la Chișinău și Soroca

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy