8 MARTIE – POEME DE MIRCEA DORIN ISTRATE

Motto: Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare,
Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare

DE ZIUA VOASTRĂ

V-aș da pământul tot cu floare, bucăți de Raiuri înstelate,
Grămezi de aur, giuvaieruri și câte-n lume mi-s palate,
Vă răsplătească cea iubire și câte lacrimi ați vărsat,
În cele nopți neadormite, când gândul vost’, la noi a stat.

Le meritați până la una și încă tot n-ar fi de-ajuns,
Să răsplătim iubirea voastră nu sunt cuvinte de ajuns
Sunteți curatul, puritate cel crin de pus pe la icoane,
Că duceți greaua cruce-a vieții, ce bine prinsă-i în piroane.

Ne însorți mereu viața și ne-alungați tristeți, nevoi,
Cu-n zâmbet și c-o vorbă bună, când vreți ni le luați ‘napoi,
Sunteți culoarea și parfumul la câte zile se petrec
Punând în noi curaj, speranță, în clipe grele ce ne-ncerc.

Prin voi se veșnicește lumea mereu pe-a timpului cărare,
Și-nfiorați mereu iubirea ca apa vie, ce-a licoare
Ce-o bem ca să simțim că viața are și clipe de plăcere,
Iar uneori sunteți păcatul îmbietor, ca ducea miere.
*
Oricum ați fi, sunteți viață iar fără voi nimic se poate,
Voi duceți însăși veșnicitul, născutul lumii pân’ la moarte,
Și-apoi divinul celor clipe, ce-n scurta viață le-am trăit,
Să știm că sunt pe astă lume, destule zile-n fericit.

DE ZIUA FEMEII

Vă dăruiesc de ziua voastră,
Femei ce viața ne-o-ncântați,
Un trandafir de pus în glastră
Și-a mea urare s-ascultați:

Să fiți de-apururea FRUMOASE,
Să fți de-apururi SĂNĂTOASE,
Să fiți de-apururi FERICITE,
Și-a voastre vise ÎMPLINITE,
Le facă Domnul cum doriți
De încă vă-nchinați la sfinți
Și-ți fi SMERITE și CUMINȚI
Într-u PURTĂRI și-a voastre minți.

De nu, tot aia e, că voi,
Ne FERICIȚI mereu pe noi,
Cu o privire LANGUROASĂ,
C-o vorbă veșnică MIEROASĂ,
Mereu c-o caldă-MBRĂȚIȘARE,
Mereu c-o dulce SĂRUTARE
Mereu cu-aprinse JURĂMINTE
Din tăinuita voastră minte.

De bune noi vi le luăm
Și înapoi așa le dăm,
Că jocul ăsta-i nesfărșit
Și de la Eva e pornit.

Fiți dară azi, de ziua voastră
Pe bolta vieții noastre-o ASTRĂ,
Strălucitoare-n nopți târzii,
Născând de-a pururea iubiri,
Speranțe vii, înfiorare,
Divine clipe mișcătoare,
Că fără voi am fi nimic,
Însingurați cu suflet mic,
Adami trăind în Paradis,
Gândind la voi, în al nost’ vis.

N-am aur, giuvaeruri, bani,
Așa că sincer, ,,LA MULȚI ANI”
Vă spun eu care vă-ndrăgesc,
Pe toate câte-n omenesc
Sunteți a noastră bucurie,
Și-acum și-n veacuri ce-or să vie.
Acum semnez astă hârtie,
Eu care v-am iubit pe toate.

ÎŢI AMINTEŞTI IUBITO….

Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam
Şi-a timpului secunde cu grijă număram,
Să fim copiii clipei norocului cerşit,
Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.

Îţi aminteşti iubito cum încă număram
Ferice zile-n care iubirilor ne dam,
Ne ducă în urcare spre lumile de sus,
Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.

Îţi aminteşti iubito cât însetat eram
De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram
Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,
Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.

Îţi aminteşti iubito de nopţile-nstelate
Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,
Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam
Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.

***
De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus
Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,
O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere
Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.

Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână
Să simţi iar bucuria că suntem împreună
Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,
Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.

DOUĂ SUFLETE ŞI-O TAINĂ

Unde aş putea iubito, să-mi întorc tăcutul gând
Când rămân cu mine însumi în a nopţii feerie?
În afundul minţii mele, unde-n lacrimi suspinând,
Stau ascunse mii de taine, renăscând melancolie.

Unde aş putea iubito să-nfior a mea simţire
Dintr-o vară moleşită în căldurile solare?
Doar în umbra răcoroasă unde fără de-ngrădire
Tu sub streaşina pădurii îmi dădeai o sărutare.

Unde aş putea iubito să mă-nvălui în iubirea
Ochilor ce mă mângăie ca o aripă de dor?
Doar în sufletu-ţi smerelnic, unde e ademenirea
Nopţilor ce dăruit-au clipa dulcelui amor.

Unde aş putea iubito să te-ascund de răul lumii,
Să rămâi necunoscuta tuturor ce ne-nconjoară?
Doar în mintea mea ce-ndură toată mârşăvia hulii
Preaştiind că am răsplată, a ta inimă uşoară.
*
Deci rămâi, rămâi iubito, înger născător de vis,
De iubire care leagă două inimi ce îmi cheamă,
Mierea vremii, când o clipă am trăit în Paradis,
Două suflete ce fost-au, caldă lacrimă, sub geană.

TAINĂ

Vino! Spusu-mi-ai sfioasă într-o şoaptă rugătoare,
Să ne pierdem printre sălcii despletite-n val de ape,
Tu încearcă de mă prinde, eu ţi-oi da o sărutare
Ca răsplată, ş-apoi nimeni taina noastră n-o să afle.

Mai la vale, mură neagră vom culege de pe maluri
Să-ndulcim clipita zilei încărcată de fior,
Apa-n vaduri o să treacă tremurând uşor în valuri
Spună lumii că doi tineri se îmbată cu amor.

Iar de-o fi ca înserarea să ne prindă-mbrăţişare,
Un luceafăr din înalturi s-o aprinde pentru noi,
Eu ţi-oi spune jurăminte şi cu inime uşoare
Ne vor pierde pe-o cărare, ca de-atâtea alte ori.

Iar când luna o să iasă din cuibarul dintre dealuri
Cu-a sa rază mângâia-va lumea dusă la culcare,
Noi, ruga-ne-von de dânsa să nu spun-a noastră taină
Nimănui şi sub un nour, să ne-ascundă-n desfătare.

DE-OI FI O CLIPĂ DE NOROC

Neștiut rămâne gândul ce se-ascunde-n amintiri,
Când aduc din timpuri duse, vremea dulcilor iubiri,
Când în vraja unei clipe te țineam îmbrățișată
Și-atunci Raiul din cerescuri, cobora pe noi, îndată.

Nu erau pe-atunci cuvinte pentru-a noastre vii doriri,
Le lăsam să-și facă vrerea din pornitele simțiri,
Ne înfiora divinul cel ascuns în sărutări
Și topiți eram ca ceara unei sfinte lumânări.

Gând curat îmi era totul, în simțire și-n porniri,
Parcă noi eram Adamii lumii toată în trăiri,
Sufletele amândouă își făceau voit plăcerea,
Desfătându-se în voie, după cum le era vrerea.
*
Oare unde e izvorul lumii ceea ce s-a dus?
Și de ce așa de iute a secat și a apus?
Nu putea să țină încă toată viața, pân’ la moarte?
Ori de nu e cu putință, fie doar și jumătate?

De ce pus-ai Preamărite la-nceput dulcia miere
Care ține o clipită, și-apoi lunga cea durere?
Cred c-așa ne amăgit-ai, cum că viața e frumoasă,
S-o râvnim în mii speranțe, când ea-n toate-i mincinoasă.
**
De-aș putea să iau vre-odată viața de la început,
Mi-aș trăi cea tinerețe în iubire ne-ntrerupt,
Nu mi-ar trebui nimica, decât dulcea mea codană,
Și-o clipită veșnicită, cineva să-mi de-a pomană.

Și ne lase vremi la rândul să le trecem în iubiri
Să ne sature dorința și simțirile-n vroiri,
Ca la urmă, când ne-ntoarcem din visare în cel loc,
Să putem a spune dară, c-am fost clipă de noroc.

TĂINUITELE IUBIRI

Tăinuitele iubiri
Poartă miere-n amintiri,
Iar pe suflet, picurate,
Lacrimi multe, înfundate,
Neştiute, neuitate,
Doar de tine-s numărate.

Petrecutele iubiri
Fă-le vis de amintiri
Şi le lasă-n voia lor
Să colinde călător,
Iar la porţile ştiute
Să oprească, să-mi sărute
Ochii ceia-nlăcrimaţi
Ce-s pierduţi, dar nu-s uitaţi.

Când uitatele iubiri
Scormonesc în amintiri,
Fă din ele vin-pelin
Şi mi-l picură puţin
Peste sufletu-mi târziu
Să-nfioare-al meu….pustiu.

***

Îndulcitele iubiri,
Frământatele-amintiri,
Foste-s viaţă şi trăire,
Nestemate-n nepieire,
Leac la suflet, mângâiere,
Căzătoare arse stele.

AŞTEAPTA-MĂ

Aşteaptă-mă că vin din nou diseară
Să umplem cu iubire nopţi de jar,
Să-ţi fac divine clipe, că afară
Se zvârcoleşte iarna-n Făurar.

Cănd vom aprinde focu-n şemineu
Şi caldul său ne va topi-mpreună,
Îmbrăţişaţi pluti-vom, tu şi eu
Prin lumi ce au luceferi în cunună.

Ne-om îmbăta cu şoapte de iubire
Şi-om pătimi ca doi amanţi focoşi,
Ca să păstrăm în dulcea amintire
Nebunii ani trăiţi, nemincinoşi.
*
Nu suspina cănd dimineţi se crapă
Că fi-vor încă seri nenumărate,
Când însetatul vine şi se-adapă
Cu ale tale toate lacrimi neuscate.

Vor fi aceste nopţi de catifea
În cele vremi ce încă or să vină,
Licoare aburindă de cafea
Şi-o amintire tainică, divină.

PATIMA ŞI LACRIMĂ

Pune-ţi doru-n lacrimă
Şi iubirea-n patimă ,
Şi m-aşteaptă c-am să vin
În cel vis, dulce-pelin .

Pune-ţi doru-n patimă
Şi iubire-n lacrimă ,
Şi mă iartă , n-am să vin
Visurile să-ţi alin .

Pune dor şi patimă
În iubirea-lacrimă ,
Şi mă-nchide pe deplin
În iubirea ta, de chin.

***
Şterge-ţi dulcea lacrimă ,
Uită de cea patimă ,
Fă din ele vin-pelin
Că-i tarziu, şi nu mai vin .

TÂRZIU

În gând, în vis, în lăcrimate şoapte,
Te-aştept iubire-n fiecare noapte
Să-mi stai o clipă-n inimă ascunsă,
Aminte să-mi aduci, de viaţa-mi scursă,
De ce-am trăit odată-n desfătare,
De ce-am pierdut acuma şi-i uitare.

Să-mi aminteşti c-a fost cândva o fată
Cu suflet cald, cu inima curată,
Ce visul mi-a-nălţat spre ‘nalte stele
Şi pironit acolo printre ele,
M-a-nfiorat c-o dulce sărutare
Şi sclav i-am fost, pe-a vieţii ei cărare.

A fost iubire pură, ne-ntinată,
In focul tinereţii arsă toată,
Cu zbucium, cu tumult, cu aşteptare,
Cu vieţile trăite în urcare
Curate ca o lacrimă de rouă
Ce ne-a făcut o inimă, din două,

Şi ne-a-noptat sub stele tremurânde,
Ne-a răscolit simţirile flămânde
Ca un pârjol nestins de nici o apă,
Ca un izvor ce-un însetat adapă,
Ca un pojar ce-n trup ţi se întinde,
Te-văluie-n plăceri şi te cuprinde.

Cum am jurat atunci că nu-s pe lume
Puteri să ne despartă-n stricăciune,
Că fi-vom împreună pe vecie
Aleşii sorţii, dulcea ei solie
Spre vremuri ce-or să ţină pân’ la moarte
Şi mai apoi spre cerurile ‘nalte.

Mă-ntreb acum, de ce perfida viaţă
Ne-a înşelat cel vis de dimineaţă,
Când am crezut că soarele răsare
Să vadă de-om putea, să fim în stare
Să umplem cu iubire, ca-n poveste,
Ce sufletul atinge şi-nfloreşte.
***
Târzie-i viața şi pe-a vieţii cale
Prea multe ape curs-au către vale,
Prea line şi domoale mi-s de-acuma,
Prea duse-n vânt, odată cu furtuna
Spre marginile vremii în uitare,
Si-n lacrima fierbinte, din visare.

DIN TAINIŢE DE INIMI

Din tainiţe de inimi, pierdutele iubiri
Ne cern pe-al nostru suflet parfum de nostalgii,
Să ne-nfioare clipa iertatelor păcate,
Purtând mirosul fraged de vieţi neîntinate.

Când cele inimi pure, necunoscând minciuna
Topite în săruturi făcutumi-s-au una,
În vis plutind pe aripi de doruri legănate,
S-au îndulcit din mierea iubirilor curate.

Şi-au ars apoi trăirea din clipele divine,
În focuri pârjolite din nopţile senine,
Şi înălţaţi la ceruri pe scară de lumină
Sperau ca veşnicia le ierte a lor vină.

De ce nu-i laşi Mărite acolo să-mi rămână
Acele inimi care jurat-au împreună,
Tu ţine-mi-i în toate de viaţă neminţiţi
Şi-atunci avea-vei Doamne, cohorte lungi de sfinţi.

De-i laşi viaţa-şi facă aşa cum şi-o doresc
Tu ne-ncăpute raiuri avea-vei în ceresc,
Le umple cu aceia la-ntâiul lor iubit
Şi nesfârşite timpuri vei fi de ei slăvit.

De-ai să le dai Mărite putere, bogăţie,
Avere doar la unii, la alţii sărăcie,
Iar pe deasupra încă şi suferinţi din ele,
Puţini mai aduna-vei în raiurile cele.
*
Că cea dintâi iubire e lacrimă curată
Sfinţită-n puritate, trăită-adevărată,
De-aceea şi rămâne în suflet tăinuită,
Bănuţ dintr-o avere, de-acuma risipită.

ANII TINEREŢII

În anii tinereţii, din patimi şi trăire
Am strâns în urna vieţii cenuşă de iubire,
Şi-n tainiţe de suflet am pus-o îngropată
Aminte să-mi aducă, de cum a fost odată.

Comoara neştiută va sta în veşnicie
Sub lespedea uitării, în dulce reverie,
Carate aduna-va în vremuri mergătoare
Împrospătându-mi gândul, mereu să mă-nfioare.

Avere nu-i pe lume şi munţi n-ajung de bani
Să cumpărăm în parte nepreţuiţii ani
Avuţi în punga vieţii, prea iute risipiţi
În clipe de plăcere, în nopţi secătuiţi.

Mi-aş vinde toate cele pe-o caldă-mbrăţişare
Ce m-a ţinut vremelnic în timpuri de visare,
Sau dulcea sărutare ce mi-a trezit fiori
În nopţile vrăjite, cu luna prinsă-n nori.

Aş cere de la Domnul fărâma de vecie
Şi-n ea de-acum ne uite în vremea ce-o să vie,
Ne şteargă din gândire cărarea ce-am avut-o,
Şi înc-odat ne pună pe alta ne-ncepută.

Vom arde ca-nainte în focuri de iubire
Să ne-mbătăm simţirea cu visele divine,
Cuvintele rostite din patimă şi dor
Ne poarte prin înalturi ca fulgul cel uşor.

Cuibar ne-om face-n stele, şi Căile Lactee
Le-om umple cu vecia iubirilor perene,
Şi-acol’ vom face Raiul trecutelor iubiri
Ce astăzi lăcrimează, în tainice-amintiri.

MARTORII

Las cariul, martorul din grindă,
Să spună despre ceea noapte,
În lacrimi stinsă şi în şoapte ,
Ce-n mreje-a vrut să ne cuprindă ,
Şi-apoi, cu totul să ne-aprindă
Plăcerii, pentru mii de ani .

Mai am ca martor, stele-ascunse
Ce tainic ne păzeau cărarea,
Şi-apoi, ne cufundau în marea
Dorînţelor ce n-au fost spuse
Şi care s-au jertfit răpuse
Iubirii, pentru mii de ani .

Şi-un ultim martor, luna mută,
Care sub mantia de nori
Ne-nvăluia în dulci fiori ,
Şi prinşi în faldul ei din cută
Ne-a dat plăcerilor pierdută
Şi-uitării, pentru mii de ani

DE CE-AI PLECAT ?

De ce-ai plecat ca hoţul nevăzut
Lăsând iubire caldă-n aşternut ?
De ce-ai voit să nu mă mai trezesc
Ca lăcrimând să-ţi spun că te iubesc ?

De ce mă laşi mereu în aşteptare
Să tot cerşesc plăcere şi iertare ?
De ce mă laşi cuprinsă-n întrebări
Să-i pun speranţei aripi de visări ?

De ce mă laşi în chinuri să mă frâng
Şi-n îndoieli ce sufletul mi-l plâng ?
De ce mă amăgeşti c-o sărutare
Ca să-nfiori plăceri pentru uitare ?

De ce te joci cu mine-n mii de chipuri
Răpindu-mi clipe, ore-n nesfârşituri,
Ca să-mi areţi că tu eşti cel stăpânul
Ce-mi rânduieşte viaţa şi destinul ?

Nu-s jucărie, sclavă ori metresă,
Ci suflet pur visându-se prinţesă,
De vrei iubirea fie-ţi meritată
Iubeşte-mă, cum ai iubi o fată,

Cu patimă cinstită, unsă-n miere
Ca leac pe rană pusă la durere,
Ca rug aprins cu ’naltă vălvătaie
Ca un pustiu ce-mi cere veşnic ploaie.

Aşa voi şti că tu eşti cel sortitul
Să facem împreună împlinitul,
În doi să fim o singură fiinţă
Cu-acelaşi gând, topiţi într-o dorinţă.

***

De ce-ai plecat uşor şi nevăzut
Lăsându-ţi cea iubire-n aşternut,
Vei regreta amarnice tâlhar,
Că ai pierdut iubire de cleştar.

SĂRUTUL

Mă-nvăluie-n iubire, mă urcă pân’ la stele
Şi picură-mi în simţuri durerile de miere,
Mă poartă în tărie, mă-mbată în cuvinte
Şi spune-mi jurăminte, ce n-au mai fost rostite.

În Rai vei fi cu mine muşcând acelaşi măr,
Şi chiar de-s mincinoase şi goale de-adevăr
Topindu-ne-n iubire om săvârşi păcatul
Plăcerilor divine şi ne-o-nghiţi neantul.

Pe lume nu-s cuvinte ce-s vrednice să spună
Simţirile trăite sub vraja cea nebună,
Când gura ta fierbinte atins-a pe a mea,
M-ai prefăcut în noapte, tu urcătoare stea.

M-a-nfiorat clipita căldurii din adâncuri,
Şi-am ars în rugul celor înalte începuturi
Candide, pure toate, atunci adevărate
Din inimă pornite, necoapte, nepătate.

***
Din cerul vieţii anii s-au tot cernut de-acuma,
S-a domolit aprinsul, s-a potolit furtuna,
Dar n-am uitat sărutul ce-ntâiul mi l-ai dat,
Tu, taina vieţii mele şi îndulcit păcat.

CÂND DATU-MI-AI SĂRUTUL

Când datu-mi-ai sărutul ‘nălţată pe călcâi
Ai săvârşit cuminte păcatul cel dintâi
Şi-atunci, în foc de iaduri topitu-m-ai în chin,
Tu înger fără pată, sămânţă de divin.

Sorbitu-m-ai cu ochii albaştri cum e marea
Şi-n cântec de sirenă vrăjitu-ţi-ai chemarea,
Făcând din cele clipe un dulce Rai ceresc,
Iar eu un rob de-a pururi, ca-n veci să te iubesc.

Din vremi în vremi aprins-ai iubirea pâlpâindă,
Mereu mai însetată, mai dornică s-aprindă
În mine vâlvătaia, să-ntindă focul care
Un scrum mă lase-n urmă pe-a timpului cărare.

Aşa că-n veci dorit-am iubirea ta de fată,
Din inimă pornită, mereu adevărată,
Din sâmburul fiinţei în toate pătimit,
Cu cela drag alături, doar fie-ţi împlinit.
*
Prin trecătoarea lume făcutu-ne-am cărare,
Iar din vecia clipei luat-am fiecare
Un bob de timp pe care să-l trecem împreună,
Cu dragostea în suflet, ţinându-ne de mână.

Cu tine-n dulci clipite urca-voi în astral,
Să fim aleşii lumii pe coama unui val,
Ce ne-o purta-n neştire în drum spre nemurire
Şi-acolo să rămânem, răsplată la iubire.

ÎNSFINŢITA

Te-am răstignit pe crucea visărilor din noapte,
În mutele cuvinte ce spusu-le-am în şoapte,
In clipa veşnicită ce vine din trecut,
În fierbinţeala gurii şi-n dulcele sărut.

În calda-mbrăţişare atâta aşteptată,
În tremurul fiinţei şi-n lacrima curată,
În ruga-n sfiiciune la Maica Născătoare,
În tainiţa din suflet, în slova din scrisoare.

În toate tu de-apururi eşti veşnica icoană,
Jertfelnica durere ce geme într-o rană,
O aripă de înger ce în tării se-nalţă,
Divinul care-nvie grăuntul cel de viaţă.

Uleiul ce-mi adapă a candelei feştilă,
Cuvântul ce mângâie iertarea pusă-n milă,
Luceafărul ce cheamă spre lumile cereşti
Şi tainica minune din toate câte-mi eşti.

Eu, fi-voi doar ce-a umbră ce creşte-a ta mărire,
Ce-a ramă de icoană-n altarul de iubire,
Iar pentru câte toate ce încă îmi vei da,
Te-oi săruta pe pleoape şi-ţi da-voi viaţa mea

POVESTE

Du-te! Spusu-me-ai în şoaptă
Îndulcită de iubire,
Şi pe pleoapa-ţi tremurată,
Bobi de lacrimi în neştire
Picuratu-ţi-au de-odată.

Până mâine doar aşteaptă
C-am să vin mânat de dor
Şi-am să-ţi bat la-nchisa-ţi poartă
Să-ţi stârnesc plăcut fior
În ce-a inimă ce-aşteaptă.

Nu vor fi pe boltă stele
Câte datu-ţi-oi săruturi,
Tu, fura-vei dintre ele
Câteva, şi cu-mprumuturi
Le-i schimba cu ale mele.

Uite-aşa o noapte-ntreagă
Târgui-vom sărutări,
Eu ţi-oi spune că-mi eşti dragă,
Tu, în strânse-mbrăţişări
Îmi vei da a gurii fragă.

Şi vom fi copii în visuri
Rătăcind prin Raiuri sfinte,
Colinda-vom necuprinsuri
Adăpându-ne cuminte
Din iubire şi eresuri.

***
Şi-n cel timp care va trece
Cu frânturi din paradis,
În uitare vom petrece
Vraja nopţilor de vis

AMOR ÎMBIETOR
Motto:
„Din visul nopţii-n picurat/ Pe iarba lăcrimată-n rouă,
Tu urmă laşi, ca un păcat,/ Iubirii dată, pe din două.”

Aseară, când în mare grabă
Înfiorată ai plecat,
Rămas-a-n pat, parfum de damă,
Plătită vamă, la păcat.

Şi gândul tău pe perna moale
Şi frământatul aşternut
Şi umbra trupurilor goale
Înlănţuite-ntr-un sărut.

De-acum cărarea încâlcită
Pe unde paşii ţi-au călcat,
Aşteaptă iar să vii grăbită
Înveşmăntată-n preacurat.

Eu ştiu că-n gânduri nerostite
Cu ochii plânşi şi-nlăcrimaţi,
Făcut-ai calde jurăminte
Icoanei, ca să fim iertaţi.

Iar la-nsfinţitele altare
Promis-ai tot ce nu se poate,
Cerşind smerită cea iertare
La îndulcitele păcate.

Şi-n post ţi-ai pus lungimea zilei
Şi-ai dat la mulţi din greu pomană
Şi-acuma stai la mâna milei
Iertări să pună pe-a ta rană.

A meritat ce tot dorit-ai?
A meritat prelungul chin?
A meritat ce-n foc iubit-ai
În clipa dulce de divin?

*
Când viaţa noastră-i schimbătoare
Şi-n a norocului destin,
De-i faci iubirii sărbătoare
Va merita plătitul chin.

Păstrăm în minte doar clipita
Divinului înălţător,
Şi-n veci cădea-vom în ispita
Îmbietorului amor.

***
Pe visul nopţii picurat
Cărarea despărţită-n două,
Păstrează urma-ţi de păcat
În taina lacrimii, din rouă.

AMOR PROHIBIT

Pe spuza de iubire, ce încă mai păstreză
Căldura desfătată a crudului amor,
O lacrimă născută din mintea încă treză
Îmi stinge-n calde picuri, sublimul celui dor.

În urma lui rămâne, ca-n mângâieri de vînt,
Parfumul din plăcerea iubirii vinovate,
L-om pune ca pe-o taină în umbra unui gând
Să-nfioreze clipe, în zile-nsingurate.

Aminte să ne-aducă de vraja fermecată
Prelinsă în păcatul nebunelor iubiri,
Când fierbinţeli de trupuri şi geana sărutată
Aprinsu-ne-a simţirea divinelor trăiri.

Când nevăzuţi de lune, în cuibul fericirii
A visului dulceaţă ’nălţatu-ne-a-n ceresc,
Când în robia clipei plăcerile iubirii
Ne fermecau păcatul, făcându-l îngeresc,

Când osteniţi de trudă, cu sufletul o rană
Ne moleşea căldura topindu-ne-n pieire,
Cerşeam în rugi la Domnul ne ierte-n mare taină,
Iar mîine de greşi-vom, ne facă izbăvire.

CE SĂ-ŢI FAC

Fă Mărite Doamne, luna-n luminiş
Să mi-o-ascundă-n taină noaptea-ntunecoasă,
Ca să fur săruturi multe pe furiş
De la-mea iubită, dulce şi sfioasă.

Şi mai stinge-mi Doamne stelele din noapte
Numai doi luceferi lasă-mi să clipească,
Eu, i-oi spune-n taină vorbe dulci în şoapte,
Ea, înfiorată mult să mă iubească.

Pat îi fac din floare, iar din cimbrişor
Pernă-nmirersmată pentru vise ‘nalte,
Aibe-n legănare somnul cel uşor
Ce să-i îndulcească visele în noapte.

Mai apoi spre ziuă, cum e rânduit,
Noaptea ne topească în a ei uitare,
Să rămână-n vreme pusă la-nvechit
Clipa ce-am trăit-o, dulce desfătare.
*
Când vor trece anii risipiţi prin lume
De voi fi vre-odată într-un crâng cu flori,
Mi-oi aduce-aminte clipele nebune
Petrecute-n noaptea ce-a cu luna-n nori.

PAȘII TĂI

Pașii care mângâiat-au tăinuita cea cărare,
Astăzi nu mai calcă dânși iarba-naltă, foșnitoare,
Ce-a fost martoră la toate îndulcitele păcate,
Ce-s știute și nespuse, bob cu bob, de sfânta noapte.

Alte drumuri îmi bat dânși, alte locuri azi îmi calcă,
Au uitat de cea cărare, de pletoasa noastră salcă,
De poiana adumbrită și de poala de pădure,
Ascunziș pentru săruturi la cules de fragi și mure.

Și de via arămită în amiaza unei toamne,
De pomiștea-mbietoare cu mirosul ei de poame
Și de toate ce călcat-au în a tinereții vreme
Când, el, ingerul iubirii, a dorit să ne însemne.

Cum aș vrea mai calce-odată pașii noștri urma care
Prin cotloanele vieții fost-a clipă trecătoare,
Aș opri-o și ne-am ține-o în uitare o vecie,
Restul da-vom cui dorește, facă-și mare bogăție.
*
Azi, cărarea vieții noastre e de-acuma îmbrumată,
Noaptea, în bătaia lunii pare toate înstelată,
Cum ar vrea s-onfioreze niște pași de-ndrăgostiți,
Clipă fac-o urcătoare către raiul plin cu sfinți.

Dar nu vin ca altădată pașii ceia așteptați
Să-nfioare iarba moale, celor la iubire dați,
Timpul înierba-va-ncetul, tăinuita cea cărare,
Lăsând codrului s-aștearnă, peste ea, lunga uitare.

ȘI-ATUNCI ERA O VARĂ

Și-atunci era o vară, când noi ne-am cunoscut
În vremea tinereții, aceea, de demult,
Când tu erai codană înmugurită-n dor,
Iar eu un mânz sălbatic ce mă visam că zbor.

Fierbinte era vara, în fierbințeli și noi
Trăit-am în visarea dulceții buzei moi
Și-a lacrimii curate și-a clipei fericite
Și-atâtor jurăminte din inimă pornite.

De aur era vremea atunci în pământesc,
Iar noi, uitând de lume, eram în Rai ceresc
Plecați de bună voie prin lumile de sus,
Cărăruind vecia de ochiul lumii-ascuns.

O! câtă vamă dat-am acelei vremi de vis
Cât ne-a ținut în palma-i vrăjitul paradis,
Erau atuncea toate dulceți de miere-lapte
Trăite în visare în nedormită noapte.
*
Prea repede plecat-a nebuna ceea lume
Lăsând în al ‘nost suflet, adânci, neșterse urme,
Ce sta-vor tăinuite în țandără de gând,
Înfiorând visarea în nopți, tot rând la rând.
**
Era de mult o vară în timpul ce-a trecut,
Când noi, aleșii sorții, atunci ne-am cunoscut,
Iar vraja ei rămâne-o o taină pe vecie,
Ne lăcrimeze clipa ce-acuma e târzie.

Cu al vostru zâmbet însori-veți ziua,
Dându-i cea lumină vie și culoare,
Eu, vă fac din sufllet dulcea mea urare,
Cum că versu-mi fie firul meu de floare
Din cununa vieții veșnic trecătoare
Ca să-mi aveți parte încă fiecare,
De:
,,MULȚI ANI în viață BUNI și FERICIȚI,,
SĂ VI SE-MPLINEASCĂ voia CÂT POFTIȚI,
Tot în BUCURIE și în SĂNĂTATE

vă urează,
Mircea D. Istrate

&&&