Universul liric al scriitoarei Luci Trușcă atrage atenția, atât prin diversitatea repertoriului tematic, cât și prin formele și modalitățile de exprimare poetică. Având patru cărți de poezie publicate, fixate ca niște veritabile puncte cardinale ale universului său poetic, scriitoarea vine în fața cititorilor cu o nou volum de versuri, al patrulea, sugestiv intitulat „Poezii prin timpul legendar”, apărut în acest an, la Editura Inspirescu din Satu Mare.
Timpul poeziei este pentru autoarea acestui nou volum de versuri, un timp legendar, fără început și fără sfârșit, cu granițele fixate într-o inimă extrem de sensibilă. Vorbim despre o inimă ursită cu talent creator și despre o compoziție literară autentică, concepută cu sinceritate, autoarea demonstrând, încă o dată, că știe să mânuiască la fel de bine versul clasic dar și pe cel modern.
Întâlnim în paginile cărții o formă poetică mai puțin practicată : acrostihul, o structură lirică în cadrul căreia primele litere ale fiecărui vers, citite pe verticală, dau titlul poeziei, trimit la un nume de persoană sau o localitate ori transmit un mesaj.
„Mii de visuri și dorințe
Uimesc sufletul sfios,
Licăresc doruri nestinse
Ținta gândului frumos,
Unde inima tresaltă
Magia își face loc,
Enigmatic timpu-așteaptă
S-aprindă-al iubirii foc,
Cunoscutul, tainic joc.” („Mulțumesc”, p. 67)
Atunci când gândul se desface în poezie și timpul începe să toarcă cuvinte potrivite, sufletul poetei prinde să rezoneze cu lumea înconjurătoare iar universul se umple de lumină și culoare. Singură poezia poate da primăverii, spre exemplu, străluciri de soare, îmbrăcând-o în triluri minunate, regăsind astfel bucuria dăruită cu tinerețe și iubire. Primăvara, anotimpul primenirii totale, conferă feminității un plus de candoare ;
„În fiecare primăvară
iubirea ta înmugurește,
Frumoasă ca o floare rară,
Tu faci din viață o poveste.” („Numele tău este…Femeie”, p. 77)
Evadând din lumea înconjurătoare, doamna Trușcă se refugiază în palma plină de puritate a poeziei și preferă compania cuvintelor pe care le-a simțit aproape încă din tinerețe.
„Calc cu grijă, calc ușor,
În lumea cuvintelor,
Sunt propriul meu învățător
Printre cuvinte călător.
M-au fascinat de copil,
Pășeam printre ele tiptil,
Le-am cunoscut, le-am învățat
Și-n mine le-am așezat.” („Lumea cuvintelor”, p. 72)
Călătoria prin grădina cuvintelor încărcate de spiritul metaforei reprezintă o binecuvântare iar versurile devin uneori adevărate rugăciuni pentru înmulțirea iubirii și a armoniei între oameni. Chiar dacă pășește în vârful picioarelor atunci când trece prin poarta deschisă de muza poeziei, doamna Luci Trușcă este conștientă de puterea mitologică a cuvintelor care zidesc sau pun degetul pe rană. Uneori versurile devin strigăt și durere sub apăsarea neliniștilor tainice ale unui suflet zbuciumat care tânjește după mersul normal al lumii.
„Nebunii lumii azi agonizează,
Au călcat pacea în picioare
Fără milă lumea îngenunchează
Și răspândesc ură și teroare.” („Salvați planeta”, p. 87)
Din galeria de poeme incluse în volum se detașează poeziile referitoare la curgerea implacabilă a timpului. Autoarea abordează chestiunea timpului într-o manieră filosofică, platoniciană chiar, dacă stăm să ne gândim că în poeziile sale timpul ia forma infinitului. Disecând poetic anatomia timpului care curge neîncetat prin clepsidrele sufletului, eu-l liric își acceptă soarta, nu se lamentează, ci își șterge doar discret câte o lacrimă uitată pe obrazul toamnei melancolice.
Autoarea pune sub semnul întrebării chestiunile legate de trecerea anilor și atinge în mod subtil teme referitoare la destinul omului contemporan, având încredere în puterea nemărginită a credinței și în capacitatea oamenilor de a se salva prin iubire. Deseori privește viața ca pe a scenă aflată în amurg și încearcă să-și alunge neliniștile invocând amintiri despre iubirile și anii altă dată.
Poposind în miezul cărții descoperim o generozitate lirică fără margini, versurile stau sub semnul speranței iar zborul doamnei Trușcă prin universul poeziei este atent reglat, este elegant și pătrunzător. „Surprins de plinătatea farmecului descătușării de sine” (prof. Mircea Marcel Petcu, p. 6) gândul poetic cuprins în volumul „Poezii prin timpul legendar” are o aură de autenticitate și claritate pe care este imposibil să nu o observi. Sunt versuri spre care te întorci mereu cu încântare, redeschizând paginile cărții, colindând printre plămădiri lirice senzaționale, încărcate de sensuri înalte, de emoție și mângâiere.
LILIANA MOLDOVAN
secretar LRS-Filiala Mureș