9.3 C
Nürnberg, DE
October 22, 2026
Noutăți

Comemorarea Doamnei Maria Brancoveanu – parohia Sf. Grigorie Teologul – Schiedam/Rotterdam, Tarile de Jos

Schiedam, 16 august 2023

Comunicat de presă

Comemorarea Doamnei Maria Brâncoveanu

La 15 august 2023, după Sfânta Liturghie de Marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, în biserica parohiei ortodoxe române „Sfântul Grigorie Teologul“ din Schiedam/Rotterdam, Ţările de Jos, Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură, preşedintele onorific al Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române „Doamna Maria Brâncoveanu”, a parohiei, a săvârşit, pentru al optulea an consecutiv, slujba de pomenire şi cinstire a Doamnei Maria Brâncoveanu.

La aceasta pomenire a sufletului soţiei domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, modest semn de dragoste și de cinstire pentru Fericita Doamnă a Țării Românești, au participat membre ale Asociaţiei și membri ai Parohiei prezenți la Sfânta Liturghie.

Prin grija Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu” care a organizat această comemorare, au fost aduse spre binecuvântare şi împărţite, colivă, vin, cozonac şi fursecuri care poartă numele Doamnei Maria Brâncoveanu.

În încheierea comemorării, doamna Preoteasă Christina Dură a rostit o rugăciune pentru canonizarea celei care a fost soția Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu Voievod și mama Sfinților Martiri Constantin, Ștefan, Radu și Matei.

Asociația va primi, în aceste zile, o nouă recoltă de bulbi de lalele care poartă numele Doamnei Maria Brâncoveanu. Bulbii celei dintâi lalele olandeze cu nume românesc vor fi oferiți și în acest an către diferite lăcaşe de cult, instituţii, grădini botanice din România  sau vor fi achiziționați de membrii Parohiei.

Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu”, unica asociaţie a femeilor ortodoxe române din Ţările de Jos, a fost înfiinţată în urmă cu șapte ani, cu binecuvântarea şi sub coordonarea Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, şi are ca scop cinstirea personalităţii Doamnei Maria Brâncoveanu şi promovarea modelului de viaţă creştin-ortodoxă şi a valorilor spirituale şi culturale cărora li s-a dedicat.

Related posts

Ziua Națională a României, sărbătorită în parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam,Țările de Jos

Ionela van Reez-Zota

Gala Tânărului Actor 2025: Teatrul antic reinterpretat de tineri actori, sub privirea unui juriu de elită

Ion Marius Tatomir

România, mai aproape de tine: Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

Ionela van Reez-Zota

Un nou record și cea mai bună licitație de carte

GT Post

CĂRȚI RARE

GT Post

Marea Carte a Ploieştilor-un proiect cultural-istoric ambițios, realizat de ing. Constantin Trestioreanu, președinte al  Societății culturale ”Ploiești-Mieniul III”

GT Post

1 comentariu

Tỷ lệ kèo October 4, 2026 at 11:43 pm

Your method of telling the whole thing in this post is
really good, all can easily know it, Thanks
a lot.

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy